Connect with us

Hi, what are you looking for?

Utile

Sfaturi neprețuite venite de la bătrânii japonezi pentru generațiile actuale și viitoare

japoney batran

Aveti mai jos o suita de sfaturi de la batranii din Japonia catre generatiile viitoare. Sunt 44 de puncte prin care un tanar poate deveni OM in adevaratul sens al cuvantului. Asa se explica tenacitatea cu care acest popor greu incercat a depasit cele mai grele obstacole si a devenit admirat de intreaga lume.

1. Să fiţi ceea ce sunteţi. Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este să fiţi Dv. înşivă, într-o lume care încearcă să vă facă precum toţi ceilalţi.
2. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca Dv., mai deştept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca Dv. Nu vă schimbaţi, pentru că oamenii să vă placă. Fiţi Dv. înşivă şi oamenii vă vor iubi pe Dv., cel adevărat.
3. Nu veţi putea începe următorul capitol din viaţa Dv., dacă veţi continua să îl citiţi pe ultimul.
4. Făcând ceva şi obţinând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faceţi nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei şi orice eşec vă va conduce spre succes. Veţi ajunge să regretaţi mai mult lucrurile pe care nu le-aţi făcut, decât cele pe care le-aţi făcut.
5. Aveţi probleme? Înfruntaţi-le cu capul sus! Nu va fi uşor!! Nu este nici o persoană în lume care poate depăşi, fără să greşească, toate complicaţiile pe care viaţa ni le pune în faţă.
6. Nu suntem făcuţi să rezolvăm pe loc toate problemele apărute. Nu aşa am fost creaţi. De fapt, am fost creaţi să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniţi, să ne împiedecăm şi să cădem. Pentru că tocmai acesta este întregul scop al vieţii: să înfruntăm problemele, să învăţăm din ele, să ne adaptăm şi să le rezolvăm la timp. Acesta este, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.
7. Puteţi minţi pe oricine din lumea întreagă, însă nu vă puteţi păcăli pe Dv. înşivă. Vieţile ni se îmbunătăţesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.
8. Cel mai dureros lucru este să vă pierdeţi pe Dv. însăşi ca persoană, atunci când iubiţi prea mult. Şi să uitaţi că şi Dv. sunteţi special.
9. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a vă urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru Dv., acel moment este cel de acum.
10. Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit, atunci când apare o nouă şansă. Asta, pentru că cele mai multe oportunităţi din viaţă ne forţează să trecem dincolo de zona noastră de confort.
11. În orice situaţie, ne vom simţi întâi insuficient pregătiţi. Dar acest lucru ține de procesul de învăţare.
12. Relaţiile trebuie să fie alese înţelept. Este mai bine să fiţi singur, decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să vă grăbiţi.
13. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoana potrivită şi din motive corecte. Îndrăgostiţi-vă pentru că aşa simţiţi, nu pentru că vă simţiţi singur.
14. Veţi învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlniţi, îi întâlniţi cu un scop. Unii vă vor testa, unii se vor folosi de Dv., unii vă vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce este mai bun în Dv.
15. Nu va mai gândiţi la ceea ce fac ceilalţi mai bine decât Dv. Concentraţi-vă să vă bateţi zilnic propriile recorduri. Succesul este până la urmă o luptă între Dv. şi propria Dv. persoană.
16. Invidia înseamnă să număraţi toate harurile cu care au fost dăruiţi alţii, în loc să vă uitaţi la Dv. şi la ce aţi primit Dv.
17. Putem iubi persoane nepotrivite şi putem plânge pentru ceea ce am greşit, însă, indiferent ce întorsătură ia viaţa, un lucru e sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi.
18. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care vi se întâmplă, bun sau rău, vă pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.
19. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar, adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite: dragostea, râsul, prietenia. Completaţi Dv. lista mai departe.
20. Dacă nu sunteţi mulţumit cu Dv. aşa cum sunteţi, nu veţi fi fericit în relaţia cu alte persoane. Trebuie să vă creaţi stabilitate şi fericire în propria viaţă, înainte de a o împărtăşi cu altcineva.
21. Nu trăiţi în gol, gândindu-vă şi răzgândindu-vă! Nu mai analizaţi aşa de mult fiecare situaţie, fiindcă veţi crea probleme care nici măcar nu există.
22. Evaluaţi situaţia şi acţionaţi. Nu puteţi schimba lucrurile şi persoanele cu care refuzaţi să vă confruntaţi. Progresul implică riscuri. Ca să marcaţi gol, trebuie mai întâi să daţi drumul la minge.
23. Nu vă plângeţi de milă. Surprizele pe care viaţa vi le pune-n fata nu fac decât să vă netezească calea în direcţia menită pentru Dv.
24. Poate nu înţelegeţi şi nu vedeţi lucrurile reale care vi se petrec şi poate că vă este greu. Dar, reflectaţi şi la celelalte lucruri negative care vi s-au întâmplat în trecut. Veţi observa destul de des că fiecare dintre ele v-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situaţie fericită. Aşa că, zâmbiţi! Lăsaţi-i pe toţi să vadă că astăzi sunteţi mult mai puternic decât eraţi ieri. Şi astfel chiar veţi fi.
25. Nu ţineţi supărare! Nu vă trăiţi viaţa cu ură în suflet. Veţi ajunge să vă răniţi mai mult pe Dv., decât oamenii pe care îi urâţi.
26. Iertarea nu înseamnă: “Ceea ce mi-aţi făcut este în regulă”, ci, iertarea înseamnă “Nu o să vă las să-mi stricaţi fericirea”. Iertarea este răspunsul Dv. la faptele semenilor.
27. Renunţaţi la ranchiună, găsiţi-vă pacea interioară şi eliberaţi-vă. Şi nu uitaţi, iertarea nu este numai pentru alte persoane, ea este şi pentru Dv.
28. Atunci când este nevoie, iertaţi-vă pe Dv. înşivă, mergeţi mai departe şi încercaţi să vă descurcaţi mai bine data viitoare.
29. Refuzaţi să vă coborâţi standardele doar pentru a-i mulţumi pe cei care refuză să le ridice pe ale lor.
30. Nu daţi explicaţii şi scuze la nesfârşit, pentru faptele comise de Dv.! Prietenii nu au nevoie de aceasta, iar duşmanii oricum nu vă vor crede. Faceţi ceea ce simţiţi că este corect.
31. Bucuraţi-vă de lucrurile mărunte, pentru că într-o zi veţi descoperi că ele erau, de fapt, lucrurile importante.
32. Cele mai bune perioade din viaţa Dv. sunt acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-aţi petrecut râzând cu cei care contează pentru Dv.
33. Societatea nu premiază perfecţioniştii, ci, îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.
34. Viaţa nu este uşoară, mai ales atunci când plănuiţi să obţineţi ceva care să merite. Nu alegeţi calea uşoară care să vă ducă acolo.
35. Este în regulă să vă împiedecaţi din când în când. Nu trebuie să vă prefaceţi sau să demonstrate mereu că sunteţi puternic.
36. Nu ar trebui să fiţi preocupat nici de ceea ce cred ceilalţi. Plângeţi, dacă simţiţi nevoia, este sănătos să vă vărsaţi lacrimile. Cu cât mai curând veţi face asta, cu atât mai repede veţi fi pregătit să zâmbiţi din nou.
37. Nu-i învinuiţi pe alţii pentru necazurile Dv. Vă veţi realiza visele, în măsura în care vă veţi asuma responsabilitatea pentru viaţa Dv. Când îi învinuiţi pe alţii pentru lucrurile prin care treceţi Dv., le predaţi lor controlul asupra acelor părţi din viaţa Dv.
38. Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puţin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi să fie mai puţin veselă. Pentru a afla dacă merită să vă îngrijoraţi pentru o situaţie, întrebaţi-vă următorul lucru: “Va mai conta situaţia asta peste un an? Dar peste trei sau peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, este clar că vă faceţi griji inutil.
39. Concentraţi-vă nu pe ce vreţi să NU se întâmple, ci, pe ceea ce doriţi să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei poveşti de succes.
40. Dacă vă treziţi în fiecare dimineaţă gândindu-vă că ceva minunat vi se va întâmpla în ziua respectivă şi sunteţi puţin atent, veţi observa destul de des că acel lucru vi se întâmplă.
41. Treziţi-vă dimineaţa şi fiţi mulţumit că trăiţi. Cineva, undeva se luptă cu disperare să trăiască. În loc să vă gândiţi la ceea ce vă lipseşte, gândiţi-vă la ceea ce aveţi şi lipseşte altora.
42. Viaţa este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva vă vrea în viaţa lui, vă face loc în ea – este bine, nu trebuie să vă bateţi pentru un loc în viaţa altcuiva.
43. Nu încercaţi să intraţi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vedere valoare Dv.
44. Amintiţi-vă mereu că prietenii adevăraţi nu sunt cei care se afla lângă Dv. când sunteţi fericit, ci, cei care vă sunt aproape când vă este cel mai greu.

sursa: delaomlaom.ro

1 Comment

1 Comment

  1. gheorghita

    9 octombrie 2017 at 21:49

    Toste sunt adevarate, dar cand dai de persoane care nu te apreciaza, devi un pic necontrolat in viata

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.