Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Ajunul Crăciunului, prilej de bucurie și rugăciune

colinde

Ajunul Crăciunului este ultima zi de post din Postul Nașterii Domnului, care începe în ziua de 15 noiembrie și se încheie în ziua de 24 decembrie. Acest post ne aduce aminte de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post și rugăciune, așteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii.

Dacă primele 39 de zile ale acestui post sunt mai ușoare, din punct de vedere alimentar, între ele existând mai multe zile în care Părinții Bisericii au rânduit „dezlegare la pește”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adică de ajunare. Obiceiul de a ajuna în aceasta ultimă zi a postului este consemnat încă din secolul al IV-lea, scrie site-ul creștinortodox.ro.

Așa că în ajunul Craciunului fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mâncând. În unele zone, credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.

După ceasul prânzului, spre seară, se obișnuieste să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe si miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Această zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima dată cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutecele lui Iisus”. Cu făină, apă și sare se frământă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apă cu miere sau zahăr) și se presară cu nucă măcinată.

Ajunul Crăciunului, zi de colindat

Nașterea Domnului este anunțată în lume de creștini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineața de Ajun, fiind copiii și tinerii. Colindătorii sunt primiți de creștini cu mere, nuci, covrigi și cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru că până după Sfânta Liturghie din ziua de Craciun este încă post, colindătorii trebuie și ei primiți cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Craciunului, când preotul vesteste Nașterea Domnului

Totî in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Ajunul Crăciunului modifică rânduiala liturgică

În ajunul Craciunului se citesc „Ceasurile Împărătești” și se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul acestor slujbe sunt rânduite spre citire mai multe profeții din Vechiul Testament privind Nașterea Domnului.

Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Ajunul Crăciunului, prilej de bucurie și rugăciune

Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni. Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.

sursa: http://www.activenews.ro/

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.