Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Ce mai urmează? În tot mai multe oraşe din SUA devine ILEGAL să fumezi în propria casă

Cigarette butt in ashtray

Cigarette

Hotărârea de consiliu local vine după şapte ani de lobby de când a fost propusă şi se aplică tuturor clădirilor care cuprind trei sau mai multe familii sau împart un perete de vecinătate cu altă unitate de locuit (astfel, singurele exceptate sunt locuinţele individuale izolate).

Scopul acestei decizii este de a preveni fumatul pasiv, deoarece fumul emis de produsele din tutun trece de uşi, ferestre sau podele, se infiltrează în sistemul de ventilaţie şi ajunge şi la vecini. San Rafael nu este singurul oraş din SUA unde o astfel de interdicţie a fost adoptată – numărul acestora este în creştere, în ultimii ani.

„Într-o clădire de apartamente, spre exemplu, când cineva îşi aprinde o ţigară, toată clădirea fumează cu el”, explică iniţiatorul măsurii, membru al consiliului local. El spune că a propus această interdicţie pentru a ajuta localnicii să respire aer curat în casele lor.

Susţinătorii măsurii au adus, ca argumente, studii ştiinţifice care au demonstrat că fumul călătoreşte prin sistemele de ventilaţie ale apartamentelor şi că 45% din ocupanţii de apartamente s-au plâns că au fost expuşi fumatului pasiv în ultimul an, pe când se aflau la ei acasă. Reprezentanţii American Lung Association au solicitat, chiar, ca o astfel de hotărâre să fie luată la nivelul întregului stat californian.

Oponenţii măsurii, în schimb, au argumentat că decizia face parte din tendinţa guvernului american de a limita libertăţile personale ale cetăţenilor şi că va afecta familiile cu venituri mici, unde cel puţin un membru al familiei fumează. Alţii au criticat studiile aduse ca argumente de susţinătorii deciziei, spunând că nu sunt relevante, în vreme ce alte voci spun că nu este foarte clar cum anume va fi implementată noua măsură, cine se va ocupa de înregistrarea plângerilor şi de a da amenzi.

Tot în SUA, de data asta în Chicago, consiliul local este pe cale de a vota o altă măsură legată de fumat – mai exact, care priveşte ţigările electronice. Dacă votul va fi pozitiv, Chicago va fi primul oraş din SUA care va interzice folosirea ţigărilor electronice în public şi va impune o serie de alte reglementări produselor de acest tip. Votul urmează să aibă loc în luna decembrie.

Propunerea este susţinută de primarul oraşului; printre altele, dacă va fi votată, va interzice vânzarea de ţigări electronice sau alte produse de gen minorilor, va plasa aceste produse sub tejghea, nu la vedere, în locurile unde se vând şi, cel mai important, va interzice folosirea lor în spaţiile publice unde este interzis şi fumatul ţigărilor obişnuite.

Astfel, locuitorii din Chicago vor mai putea fuma în casele şi maşinile lor, în camerele de hotel destinate fumătorilor şi doar la câţiva metri distanţă de intrările în clădiri. Dacă va fi votată, hotărârea va intra în vigoare din luna ianuarie a anului viitor. Alte oraşe americane care iau în considerare aceeaşi măsură sunt New York, Oklahoma City şi Beverly Hills.

sursa: totb.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.