Un preot imbracat cu haine fine de matase isi incepuse predica in fata enoriasilor parohiei sale. Ca de obicei, lumea plina de evlavie si dornica de invataturi profunde il asculta cu multa atentie. Asa fusesera crescuti, cu respect fata de cele sfinte si de biserica. Chiar daca carcoteau si-si ascundeau animalele atunci cand venea perceptorul, in schimb la biserica veneau cu drag, cu exceptia catorva betivi sau sarantoci precum, Malu’ a lu’ Văsălie din capul satului.
Om sarman si fara carte, Malu traia de pe o zi pe alta, mai din mila oamenilor, mai cu munca pe cateva monezi pe la unul sau pe la altul prin batatura. Asa trecea viata lui, in timpul acesta, cei mai gospodari sau mai priceputi strangeau averi si faceau case la tot neamul lor.
In aceasta zi de duminica, Malu ratacit cumva de la ale lui facu un lucru pe care nu-l mai facuse de multa vreme. Intra in biserica.
Popa, cu ochii lui de vultur il zari pe amarat si isi incepu predica.
– Binecuvântati sunt cei care traiesc in saracie, spuse el privindu-i fata mirata a sarantocului. Binecuvantati sunt cei care ratacesc prin lume goi. Ei nu-si pot cumpara haine din lipsa banilor. Acestia vor purta cele mai frumoase haine pe lumea cealalta.
Malu il privea cu ochi flămanzi și se gândea mai mult la stomacul său decat la tesaturile hainelor pe care le purta, dar nu spunea nimic. Preotul s-a intors catre sarman si si-a continuat vorbirea:
– Tu, bunule prieten, esti vecinul meu, si esti binecuvantat. Pe lumea cealalta vei purta tesaturi pe care nu le-ai atins niciodata inainte si vei mânca bucate pe care nu le-ai mirosit nici pe departe. Asa va fi in fata Domnului la judecata!
In biserica se auzi un murmur de uimire si toata lumea incepu sa-l priveasca pe Malu cu o atentie amestecata cu un pic de invidie.
Preotul isi continua predica:
– Când voi veni la tine, pe cealalta lume, si voi vrea ceva de la tine, nu uita ca am fost vecinul tau, care ti-a dat speranta si te-a binecuvantat!
Acestea fura ultimile sale vorbe despre lumea cealalta si slujba continua cum era tipicul.
Malu, cam ametit de foame si de sete iesi usor din biserica si se opri pe o bancuta in apropiere. Nu mai reusise sa gaseasca de mult nimic de munca, asa ca se apuca sa cerseasca.
Dupa un timp, suvoiul de enoriasi incepu sa se prelinga prin fata lui. Nimeni nu-i dadea nimic de pomana, chiar daca era duminica. Toti isi sopteau unul altuia ca om mai norocos ca Malu nu aveau altul in sat.
Dupa doar cateva zile acesta se stinse incet ca o lumanare in vant, in patul sau, de foame, de boala si de neputinta.
Ajuns pe lumea cealalta Malu privi curios in jur si isi dadu seama ca foamea, boala si neputinta disparusera ca un fum. Dumnezeu ii gasise un loc in Rai asa cum ii spusese preotul, iar Malu fu recunoscator pentru asta.
Si zilele treceau, iar dupa un timp, se trezi ca este strigat de un suflet chinuit. Un strigat din adancul Iadului.
– Malule, ajuta-ma, mi-e tare greu aici.
Curios se indrepta spre groapa care dadea pana in strafundurile fierbinti ale taramului demonilor. Acolo il vazu pe popa cum se lupta cu doi draci care-l tineau deasupra unui foc.
Fire miloasa, Malu ii spuse preotului:
– Parinte, te ajut cu draga inima. Vezi ca in stanga si in dreapta ta sunt doua pietre. Cand scapi de draci, ia-le si fa exercitii cu ele. In cateva luni… sau poate ani, vei avea suficienta forta ca sa te eliberezi de acest supliciu la care te supun cei doi draci, vei fi mai puternic decat ei! Fii binecuvantat parinte!
Apoi, multumit de el, pleca la treburile sale cu gandul ca i-a oferit preotului un licar de speranta.
