Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

”Femeia de sub Mona Lisa”, un secret ascuns de o operă celebră

foto: http://www.iquadernidelora.it

Un cercetător francez afirmă că a descoperit cu ajutorul unei tehnologii revoluţionare un portret misterios care s-ar afla ascuns sub chipul Mona Lisei, informează BBC.

Pascal Cotte spune că a petrecut mai mult de 10 ani folosind acea tehnologie pentru a analiza celebrul tablou pictat de Leonardo da Vinci. Cercetătorul francez spune că un portret misterios se ascunde sub chipul Giocondei.

O reconstrucţie a portretului iniţial a permis savantului francez să afirme că acea schiţă reprezintă imaginea unei persoane care priveşte în depărtare, pozând din profil.

Reprezentanţii Muzeului Luvru din Paris, unde este expusă celebra operă de artă, au refuzat că comenteze aceste declaraţii.

În locul privirii directe a femeii din pictura expusă la Luvru, portretul ascuns este o reprezentare a unei persoane care nu arată nicio urmă din acel zâmbet enigmatic al Giocondei, care îi intrigă pe iubitorii artei de peste 500 de ani.

Afirmaţiile făcute de Pascal Cotte sunt însă controversate şi au stârnit opinii diverse în rândul experţilor în opera maestrului renascentist Leonardo da Vinci.

Savantul francez, care este cofondator al Lumiere Technology, o companie din Paris specializată în digitalizare multispectrală, a primit din partea Muzeului Luvru permisiunea de a analiza celebrul tablou, în anul 2004.

El este, de asemenea, inventatorul unei tehnologii – Layer Amplification Method (LAM) -, pe care a utilizat-o pentru a analiza structura pânzei pe care a fost realizat portretul Mona Lisei.

„Metoda constă în proiectarea unei serii de lumini intense asupra picturii”, a explicat Pascal Cotte. Apoi, o cameră video măsoară cantitatea de lumină reflectată şi, pe baza acelor măsurători, savantul francez afirmă că poate să vizualizeze şi să reconstituie ceea ce se află între straturile de vopsea ale tabloului.

Mona Lisa a fost subiectul mai multor examinări ştiinţifice realizate în ultima jumătate de secol. Printre tehnicile moderne folosite recent în acest sens s-au aflat analizele în infraroşu şi scanările multispectrale.

Pascal Cotte spune, însă, că tehnica pe care a inventat-o este capabilă să penetreze şi mai mult în straturile de vopsea ale picturii.

„Acum, putem să analizăm cu exactitate ceea ce se află în interiorul straturilor de vopsea şi putem să exfoliem, ca pe o ceapă, toate straturile picturii. Putem astfel să reconstruim toată cronologia procesului de realizare a tabloului”, a explicat savantul francez.

Se crede că Leonardo da Vinci a lucrat la acest tablou între anii 1503 şi 1517, în timp ce se afla în Florenţa şi, ulterior, în Franţa.

Au existat numeroase dezbateri în comunitatea experţilor în artă în legătură cu identitatea Mona Lisei. Timp de multe secole, s-a crezut că femeia din tablou este Lisa Gherardini, soţia unui negustor de mătase din Florenţa.

Însă Pascal Cotte spune că descoperirile sale pun sub semnul întrebării această teorie. Cercetătorul francez crede că imaginea pe care a descoperit-o sub suprafaţa tabloului reprezintă portretul original al unei femei, pictat de Leonardo da Vinci, şi că portretul denumit Mona Lisa timp de mai bine de 500 de ani ar reprezenta, de fapt, o femeie diferită.

„Rezultatele zguduie multe mituri şi schimbă pentru totdeauna viziunea pe care o avem despre capodopera lui Leonardo. Atunci când am terminat reconstituirea chipului Lisei Gherardini, mă aflam în faţa unui portret complet, iar acesta este total diferit de Mona Lisa din zilele noastre. Nu este aceeaşi femeie”, a adăugat Pascal Cotte.

Cercetătorul francez afirmă că a descoperit alte două imagini inedite sub suprafaţa vizibilă a celebrului tablou – schiţa întunecată a unui portret cu un cap şi nas mai mari, cu mâini mai mari, dar cu buze mai subţiri, şi o altă imagine a unei Madonne ce avea pe cap o coroniţă din perle.

Însă Martin Kemp, profesor emerit de Istoria Artei la Universitatea Oxford, nu este convins de validitatea acestor concluzii.

„Imaginile lui Cotte sunt ingenioase prin faptul că ne arată lucrurile la care se gândea Leonardo. Însă ideea că un alt tablou se ascunde sub suprafaţa celui original nu este sustenabilă. Nu cred că acestea sunt stadii discrete care reprezintă portrete diferite. Eu îl consider mai degrabă un proces continuu de evoluţie. Sunt absolut convins că Mona Lisa este într-adevăr Lisa (Lisa Gherardini, n.r.)”, a spus profesorul britanic.

Istoricul de artă Andrew Graham-Dixon a realizat un documentar pentru BBC, intitulat „The Secrets of the Mona Lisa”, ce prezintă şi analizează diverse documente istorice asociate cu acest tablou celebru şi care include descoperirile făcute de Pascal Cotte.

„Nu am niciun dubiu că aceasta este una dintre descoperirile secolului. Va exista probabil o anumită împotrivire din partea conducerii Muzeului Luvru în ceea ce priveşte schimbarea numelui picturii, deoarece despre asta este vorba – la revedere Mona Lisa, ea este altcineva!”, a spus istoricul britanic.

Sursa: specialarad.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.