Viața de după Apocalipsă, se pare, că va depinde tot de volumul resurselor financiare. Cel puțin, așa cred bogații zilelor noastre.
Construirea de adăposturi pentru salvarea oamenilor în cazul producerii unor dezastre sau războaie nu este o idee nouă, însă pentru omul de afaceri Robert Vicino a devenit principala misiune a vieţii, scrie descopera.ro.
După ce a construit un astfel de buncăr în statul american Indiana, Vicino a prezentat, săptămâna trecută, noul său proiect în acest sens.
Este vorba despre un complex de lux construit într-un oraş din Germania, Rothenstein, pe locul unui fost depozit de muniţie existent din al Doilea Război Mondial, informează Daily Mail.
Buncărul este proiectat să reziste la o explozie nucleară, la agenţi chimici, cutremure sau tsunami şi este in fapt un complex rezidenţial de lux, fiind dotat cu apartamente, piscine, teatre, săli de sport, restaurante sau zonă pentru aterizarea elicopterelor.
Terenul pe care se află acest complex de cinci stele, denumit Vivos Europa One, este evaluat la 1,1 miliarde de dolari, deşi a fost cumpărat cu suma de 225 de milioane de dolari.
Fiecare apartament are o suprafata de 230 de metri patrati, care va putea fi amenajata asa cum doreşte cumparatorul, existând posibilitatea extinderii suprafeţei până la 460 metri patrati. Rezidenţii vor plăti separat pentru achiziţia apartamentelor, dar vor achita şi taxe suplimentare pentru administrarea complexului.
Tot în cadrul complexului vor exista drumuri de acces, o cramă, locuri speciale pentru rugăciuni, o staţie TV şi un centru de detenţie.
sursa foto: dailymail.co.uk
