Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Joaca de-a Dumnezeu! A fost creat primul embrion om-porc

Embrioni

Celulele umane introduse într-un organism animal nu doar că supraviețuiesc, ci chiar de sezvoltă în organismul-gazdă.

În premieră mondială, cercetătorii au reușit să creeze embironi micști umani și de porc. Deși bizare, experimentele realizate oamenii de știință ar putea avea numeroase aplicații medicale.

Embrionii creați de echipa condusă de Juan Carlos Izpisua Belmonte, profesor la un Institutul Salk din California, sunt umani în proporție de sub 0,0001%. Totuși, ei dovedesc că așa-zisele organisme-himeră pot fi create prin combinarea materialului genetic provenind de la oameni și animale.

Celule stem umane în embrioni de porc

Din cei 2075 de embrioni implantați, doar 186 au continuat să se dezvolte până la vârsta de 28 de zile. În cazul acestora, celulele umane nu au fost respinse de organismul scroafei deoarece au fost injectate în embrionii animali într-un stadiu de dezvoltare foarte incipient.

Este pentru prima dată când putem observa celule umane dezvoltându-se în interiorul unui animal de mari dimensiuni, a declarat Belmonte pentru BBC.

Probleme serioase de etică

Totuși, cercetătorii nu au dus experimentul până la capăt – ceea ce ar fi însemnat nașterea unor purceluși cu ADN parțial uman. Posibilitatea de a crea ființe mixte, umane și animale, a stârnit multe controverse și probleme de etică.

Asta deoarece aceste experimente ar putea duce la crearea unor animale cu abilități umane, poate chiar și cu inteligență umană.

Orice cercetare suplimentară pe acest subiect trebuie realizată cu transparență deplină, pentru a permite o dezbatere publică serioasă, susține Darren Griffin, profesor de genetică la Universitatea din Kent.

Lipsa de organe pentru transplant ar putea fi rezolvată

Cercetatorii

Profesorul Juan Carlos Izpisua Belmonte și Dr. Jun Wu, în laborator
Foto; smh.com.au

Potrivit lui Belmonte, scopul final al acestor cercetări este de a cultiva țesuturi sau organe umane care să poată fi transplantate la om fără a fi respinse.

„Dar suntem încă departe de acest lucru”, a spus el, recunoscând că experimentul, care a durat 4 ani, a fost foarte dificil. Totuși, până să se ajungă la cultivarea de organe pentru transplant, cercetătorii de la Institutul Salk susțin că himerele ar putea avea multe utilizări.

Ele ar putea fi folosite și în testarea medicamentelor înaintea testelor pe om, studierea instalării anumitor boli umane, dar și pentru a explica diferențele dintre organele diverselor specii.

sursa și foto: incredibilia.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.