foto: flickr.com
Se spune ca odata iesi Crivatul la plimbare, dar era asa de nebunatic incat, pe unde trecea, facea o multime de pagube.
Intra mai intai intr-o gradina si se apuca sa scuture trandafirii, sa ofileasca florile, sa rupa crinii cu dulce miros. Rostogoli pe jos merele, prunele si rupse in dreapta si in stanga crengile pomilor incarcati cu frunze si fructe.
La camp facu si mai multe rele: culca la pamant graul, zdrobindu-i spicele si rispind-ui toate boabele, dobori capitele de fan si le lua vartej pe sus. In padure, dezradacina cativa copaci batrani si-i rasturna cu radacinile in sus.
Apoi, dand peste o turma de oi ce pastea in tihna, le imprastie in toate partile si le ameti, invartindu-le. In cateva ore stricase totul pe unde trecuse.
Oamenii incepura sa se jaluiasca:
– E un vant pustiitor, strigara unii.
– Daca va sufla mereu, are sa ne lase saraci si flamanzi! Ne-a stricat tot!
Auzind Imparatul Vanturilor de toate acestea, il chema pe Crivat la el si-l intreba daca e adevarat zvonul ce se aude in lume despre nazdravaniile lui.
Crivatul nu putu sa zica ba, caci firea il dadea de gol. Dar se apara zicand:
– Eu, vai de mine, n-am avut de gand sa fac rau nimanui; am vrut numai sa ma joc cu florile, holdele si oile. E vina lor daca nu stiu de gluma!
– Asa gluma intrece masura, fatul meu! ii raspunse Imparatul Vanturilor. Sa faci rau altuia, nici in gluma nu este iertat, caci, desi e gluma, nu e buna! Ca sa te inveti minte, eu nu ti-oi mai da drumul vara. Numai iarna vei iesi afara. Atunci ai sa te poti juca cu gheata si cu zapada, caci lor n-ai ce stricaciuni sa le faci.
De atunci, Crivatul nu mai sufla decat iarna, pe pamantul intepenit de ger, batut de viscol si inabusit sub troiene de zapada. Dupa dansul alearga lupii urland si zboara corbii flamanzi.
El vine la noi dinspre miazanoapte si rasarit, trecand peste campuri pustii si peste mari furtunoase.
sursa: legendeleromanilor.ro
