Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Legenda stâncii “Babacaia”, frumusețea din Clisura Dunării. Locul unde sârbul şi-a abandonat nevasta infidelă

Turiştii care ajung în sudul Banatului nu trebuie să rateze Stânca Babacaia, despre care se spune că reprezintă un simbol pentru turismul din Clisura Dunării. Stânca Babacaia, un monument natural din calcar, atrage ca un magnet turişti, mai ales datorită faptului că este unică pe tot parcursul fluviului.

Această stâncă supranumită şi „Crăiasa singuratică a Dunării” marchează intrarea în Clisura Dunării şi se află în dreptul localităţii Coronini, judeţul Caraş-Severin. Stânca are o înălţime de şapte metri deasupra apei, iar numele său provine din lumba turcă şi înseamnă „stânca tatălui”. Obiectivul turistic din mijlocul Dunării seamănă cu două degete uriaşe ridicate spre cer.

stanca babacaia

Pe vremuri, de Stânca Babacaia erau legate lanţuri de la două cetăţi, Golubac şi Ladislau, totul cu scopul ca niciun vas să nu poată să scape de plata taxelor vamale.

Prezenţa acestei stânci, dar şi a celor două cetăţi medievale în zonă, a generat tot felul de legende fascinante.

Una dintre poveştile locului spune că un voievod sârb a luat decizia de a-şi pedepsi soţia necredincioasă şi a legat-o de această stâncă apoi i-a spus „babo kaji”, adică „nevastă căieşte-te”, de unde şi denumirea de Stânca Babacaia.

Potrivit unei alte legende, pe vremea când cetatea Golubac era stăpânită de turci, iar cetatea Ladislau de către creştini, un tânăr creştin se îndrăgosteşte de o cadână frumoasă a paşei dela Golubac. Într-o zi, tânărul o răpeşte pe cadână şi după ce se întoarce la cetatea de la Coronini a încins o petrecere, la care au participat şi ostaşii. Însă, în zori, paşa cu oamenii săi năvălesc pe neaşteptate în cetate şi ucid toţi soldaţii, iar cadâna necredincioasă şi tânărul sunt legaţi în lanţuri de Stânca Babacaia şi lăsaţi să moară de foame şi de sete. Îndurându-se de chinul lor, Allah i-a prefăcut în stane de piatră.

Foto: Banatul Montan şi buletindemehedinti.ro

sursa: pressalert.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.