Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Personalităţi mondiale de primă mărime, care aparţin acestui neam, necunoscute de publicul larg

 

Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi doar nişte „barbari” încă de pe vremea dacilor, care n‑ar fi ştiut nici măcar să scrie (cum prezintă în unele publicații) şi că românii sunt şi acum „codaşii Europei”!

Astfel de afirmaţii pot fi semne de incultură crasă sau, de cele mai multe ori, de rea‑voinţă, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziarişti care nu urmăresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Şi pentru că autorii celui mai popular dicţionar occidental ‑ Larousse ‑ nu vorbesc deloc de români ca naţiune importantă pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marcă originari din România, sau personalităţi mondiale de primă mărime care aparţin acestui neam, dar care din păcate nu sunt cunoscuţi, deoarece se pare că mass‑media românească este mult mai preocupată de cazuri stupide care nu au nici o valoare umană şi naţională.

* Rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile „Delta” au fost inventate la Sibiu încă din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amănuntele necesare şi cu o firească uimire că „istoria oficială” a „reuşit” să‑l neglijeze… Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid („model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550‑1570). Această informaţie şi următoarele provin dintr‑un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: rachetă cu două etaje de ardere (1529); rachetă cu trei etaje (1529), baterie de rachetă (1529), căsuţă zburătoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)…

„Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!… În lucrare erau menţionate şi pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

* Radioactivitatea artificială  a fost descoperită de o savantă de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, şi însuşită apoi de Marie Curie (de origine iudaică) şi întrebuinţată pentru distrugere.

Cerând un grad superior la facultate, savanta româncă îi scria regelui Carol al II‑lea:

„Numirea mea s‑ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s‑a bucurat d‑na Joliot‑Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (…)Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu‑i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot‑Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.”

Veşnicile „plecăciuni” faţă de cei de afară, bogaţi, deci deştepţi şi merituoşi! Nedreptăţita savantă înfiinţase din proprie iniţiativă Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti…

* 1827 ‑ Petrache Poenaru (secretarul lui Tudor Vladimirescu) ‑ este inventatorul stiloului (tocul rezervor).

* 1858 ‑ Bucureşti ‑ primul iluminat cu petrol al unui oraş din lume şi prima rafinare a petrolului.

* 1880 ‑ Dumitru Văsescu ‑ construieşte automobilul cu motor cu aburi.

* 1881 Alexandru Ciurcu ‑ obţine un brevet din Franţa prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.

* 1885 Victor Babeş ‑ realizează primul tratat de bacteriologie din lume.

* 1886 Alexandru Ciurcu ‑ construieşte prima ambarcaţiune cu reacţie.

* 1887 C. I. Istrate ‑ Friedelina şi franceinele.

* 1895 D. Hurmuzescu ‑ descoperă electroscopul.

* 1899 C.I. Istrate ‑  o nouă clasă de coloranţi.

* 1900 Nicolae Teclu  ‑ bacul cu reglarea curentului electric şi gaz.

* 1904 Emil Racoviţă ‑ biospeologia

* 1905 Augustin Maior ‑ telefonia multiplă

* 1906, 18.03  ‑ Traian Vuia ‑ avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; cu „Vuia I” acesta reuşeşte prima decolare fără să folosească nici un mijloc apărător, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).

* 1906 A.A. Beldiman ‑ aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci.

* 1908 Lazăr Edeleanu ‑ prima rafinare în lume a produselor petroliere cu bioxid de sulf.

* 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu ‑ Karpen ‑ „pila Karpen”, care funcţionează încă, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!

* 1910 iunie ‑ Aurel Vlaicu ‑  lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic.

* 1910 Tache Brumărescu ‑ maşina de tăiat sulf.

* 1910 Ştefan Procopiu ‑ efectul circular al discontinuităţilor de magnetism.

* 1910 Gh. Marinescu ‑ tratamentul paraliziei generale.

* 1910 ‑ Henri Coandă  reuşeşte primul zbor al unui avion cu reacţie (fabricaţie proprie).

* 1910 Ioan Cantacuzino  ‑ „fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).

* 1913‑1916 Ioan Cantacuzino ‑ vaccinarea antiholerică (metoda Cantacuzino)

* 1916 D. Danielopolu ‑ acţiunea hipertensivă a digitalei

* 1918 Gogu Constantinescu ‑ întemeiază o nouă  ştiinţă: sonicitatea.

* 1920 Emil Racoviţă ‑ pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume)

* 1920 ing. Gheorghe Botezatu ‑ a calculat traiectoriile posibile Pământ ‑ Lună, folosite la pregătirea programelor „Apollo” (al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei „Apollo” care a dus primul om pe Lună (ca un fenomen de sincronicitate Apollo a fost unul dintre Gemenii Divini…)

* 1921 Aurel Perşu ‑ automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma „picăturii de apă”)

* 1921 Nicolae Paulescu ‑ descoperă insulina; pentru că era un anti‑mason virulent, Premiul Nobel l‑au primit canadienii F. Banting şi J.R.J. McLeod pentru această descoperire…

* 1921, decembrie Ştefan Procopiu ‑ Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii)

* 1922 C.Levaditi şi Sazevac ‑ bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.

* 1925 Traian Vuia ‑ generatorul de abur cu ardere în cameră închisă şi cu vaporizare instantanee

* 1930 Elie Carafoli ‑ avionul cu aripă joasă

* 1933 Henri Coandă ‑ aerodina lenticulară (farfuria zburătoare)

* 1938 Henri Coandă – efectul Coandă

* 1938 Henri Coandă ‑ discul volant.

* 1952 Ana Aslan ‑ gerovital H3

O sincronicitate uimitoare a fost sesizată de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburătoare testate de americani în 1961, dar, deşi americanii au fost creditaţi ca autori ai invenţiei, adevăratul inventator este Justin Capră care, în 1958 a proiectat, realizat şi zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunătăţit şi este folosit (cu o autonomie de 30‑40 minute) pentru salvarea rapidă de pe platformele marine şi pentru supravegherea zonelor forestiere.

Un crater de pe lună poartă numele lui…Spiru Haret

Aceasta deoarece savantul român a demonstrat că axa mare a elipsei pe care se deplasează Pământul în jurul soarelui este de o mărime variabilă, creând premisele de bază ale astrofizicii moderne.

Mai putem semnala existenţa unor personalităţi, adevăratele “vârfuri de talie universală” apărute dintre minorităţile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat „părintele navigaţiei spaţiale”şi, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, şeful programului rachetelor americane „Saturn”.

O altă idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie naţională ţin doar de domeniul trecutului, că România de astăzi ar fi… o „ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu „codaşa Europei”

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să‑i ţină pe români „la locul lor”(şi depărtându‑i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc “Atotputernicii Lumii” , Iluminaţi, sau francmasoni, vom oferi şi o serie de realizări ale geniului românesc ale ultimilor ani:

Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a realizat un CD‑ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD‑uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista…5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, invenţia sa a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Mondial al Invenţiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul doreşte cu orice preţ producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârşit formalităţile…

‑ Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind „ca în salină sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…

‑ Petrică Ionescu este cel mai important regizor de operă după Zefirelli (afirmaţie făcută de George Astaloş, în ian.2001)

‑ România a câştigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de mulţi drept cel mai inteligent joc de cărţi) pe Internet, în 16.11.2000 (107‑75 cu SUA în finală).

‑ Hackerii români sunt consideraţi printre cei mai buni (şi mai periculoşi) din lume. „Distracţia” (conform declaraţiei lor, ei nu fură informaţii, ci doar doresc să îşi dovedească … valoarea) celor „5 magnifici de la Răsărit” a obligat CIA să trimită o delegaţie la Bucureşti… Printre site‑urile “sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…

‑ La salonul invenţiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s‑a clasat pe locul I în privinţa numărului de premii obţinute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenţii prezentate. Adică a luat premii pentru toate cele 62 de invenţii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegaţia română s‑a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegaţiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru ‑ invenţia „Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţională în promovarea invenţiilor.

‑ Prof. Ştefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universităţii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei instituţii britanice. Posesoare a două certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Şefa Clinicii de Neurologie din Cluj‑Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numită şi în conducerea acestei unităţi.

‑ Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan şi director al institutului cu acelaşi nume, a avut o serie de pacienţi celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, preşedinţii Suharto şi Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), prinţul Agacan (cu soţia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

‑ La olimpiada internaţională de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei sunt din Galaţi, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiade internaţionale de matematică şi fizică: 500 de elevi din 83 de ţări…

Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galaţi) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaţionale şi Balcaniadă… Fireşte, el a fost „racolat” imediat de americani,  optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

‑ Ştefan Cosmin Bucă, Maria Popa şi Mihai Ivănescu au fost nominalizaţi, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de către instituţii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalţi participă la programe în colaborare cu NASA.

‑ Nicu Mincu din comuna Iveşti (Galaţi) vindecă diverse boli cu leacuri şi ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arată ca la 50, pentru că, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tinereţii…

‑ România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă.De exemplu, la „Microsoft”, a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români…

‑ Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite săli de gimnastică din SUA (Manhattan ‑ New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clienţii săi numărându‑se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, ş.a. Celebrele casete video‑lecţii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreună cu antrenorul său, Radu Teodorescu, care doreşte să înfiinţeze în România primul institut din lume de pregătire a profesorilor de educaţie fizică în fitness pentru adulţi…

‑ Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteşte mental mai rapid decât calculatorul (înmulţiri, împărţiri, ecuaţii de gradul II, radicali de ordinul III şi IV)! Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Bălaşa este actualmente şomer…

‑ Ion Scripcaru, strungar şi lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găseşte de 4 ani, 15.000 USD pentru a‑şi realiza invenţia epocală (până la proba practică): motorul care nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcţioneze pe baza gravitaţiei, fiind în fapt „instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitaţională în lucru mecanic”. „S‑ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci)a refuzat să‑i breveteze invenţia în lipsa unei machete funcţionale, doar pe baza schiţelor. Petre Roman şi Ministerul Cercetării şi Tehnologiei l‑au tratat cu indiferenţă (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca şi statul) să‑i asigure cei 15.000 USD necesari…

‑ Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reuşitteleportarea unei particule. O aplicaţie a acestei invenţii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme „Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceauşescu, Sandu Popescu a reuşit “performanţa” de a fi şomer în România…

‑ Ioan Davidoni (52 de ani), un bănăţean sărac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţa şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenţii şi inovaţii, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să‑şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi  apoi a fost reangajat ca muncitor… „din milă”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenţii de excepţie: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima invenţie valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat‑o inutil la OSIM, pentru că atât chinezii cât şi americanii i‑au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s‑au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenţie, într‑adevăr de miliarde…

‑ Anonim născut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumină. Prietenul său, Albert Einstein l‑a avertizat: „Eşti un visător. Cine crezi că o să‑ţi permită să distrugi întreaga industrie farmaceutică şi să revoluţionezi medicina?” Mai târziu, Elena Ceauşescu i‑a propus, prin intermediari, să‑i cedeze invenţia… Până la urmă, avea să ajungă prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte invenţii româneşti „pierdute” în străinătate …

– În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe invenţia sa mai veche, neconcretizat nici până acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicaţii militare malefice…

C.P. Carol Przybilla a mai realizat şi alte invenţii deosebite: turbină cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei şi folosită în celebrele motociclete japoneze), armă defensivă antitanc (anii `90).

‑ Justin Capră este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i‑au fost pur şi simplu furate de americani…

În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capră a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care „semidocţii savanţi” l‑au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat‑o în fabricaţia de serie…

În 1958, Justin Capră a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s‑a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din Bucureşti. Rezultatul: invenţia a fost şi aceasta furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore („specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul său…

Justin Capră mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, „Soleta”, care consumă … 0,5l/100 km şi al unei motorete unică în lume ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

‑ Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în …ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l‑a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la „Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel‑electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Ruşeţel” foloseşte drept combustibil doar apa, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină.

Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat. „Reuşita ar fi un miracol, şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super‑Nobel”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.