Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

MISTERE acoperite de Oceanele Terrei! Enigmele navelor dispărute

foto: www.flickr.com

Unele ambarcaţiuni au dispărut în condiţii misterioase sau au fost bântuite de fantome. Acestea sunt doar câteva din enigmele care nu au putut fi descifrate nici până în zilele de azi. Iată câteva dintre ele!

Mary Celeste

Ce s-a întâmplat cu vasul Mary Celeste este unul din cele mai mari mistere ale navigaţiei. Iniţial, nava s-a numit Amazon şi a fost lansată la apă în anul 1860. Se spune că barca a fost blestemată încă din timpul construcţiei ei. La sfârşitul anului 1872, vasul Mary Celeste a fost observat în largul coastelor portugheze de echipajul navei americane Dei Grantia, condusă de căpitanul David Morehouse. În mod normal, nava trebuia să aibă la bord echipajul, pasagerii şi 1701 de butoaie cu alcool. În mod suspect însă, nava nu a răspuns la nici un semnal de salut.

Morehouse a început să-şi facă griji din cauza navei, mai ales că Benjamin Briggs, căpitanul de pe Mary Celeste, îi era prieten bun, iar în acel moment pe navă trebuia să se afle şi soţia şi fiica acestuia. S-a observat că nava Mary Celeste era părăsită, iar lucrurile de pe vas erau în dezordine ca şi când membrii echipajului ar fi plecat demult. A fost exclusă orice ipoteză de jaf sau piraterie deoarece încărcătura vasului a fost găsită. Nu au fost găsite însă cronometrul marin şi nici barca de salvare şi jurnalul căpitanului Briggs. Totul arăta de parcă nava a fost părăsită în grabă, însă niciodată nu au fost aflate motivele acestui lucru. Una dintre ipotezele dispariţiilor de la bordul navei este producerea unui cutremur sub apă, în urma căruia s-ar fi revărsat o parte din alcool. Membrii echipajului ar fi avut halucinaţii din cauza aburilor de alcool şi ar fi părăsit vasul cu bărcile de salvare. Este doar o presupunere, ca atâtea altele! Misterul nu a fost dezlegat.

Octavius

Această navă comercială britanică a dispărut în Groenlanda în anul 1762, când se întorcea din China, având la bord mirodenii şi mătase. Căpitanul vasului a ales o variantă riscantă de întoarcere, prin Nordul îngheţat. Nava a fost prinsă în gheţuri şi a rămas blocată. Din acest motiv, membrii echipajului au murit de foame sau de frig. Peste 13 ani vasul Octavius s-a desprins din gheaţă, plutind de-a lungul coastelor Groenlandei.

Vasul a fost găsit în 1775 de baleniera Herald şi, conform declaraţiilor martorilor, toţi marinarii au fost găsiţi îngheţaţi. Căpitanul se afla în cabina sa, la rândul lui îngheţat, ţinând un toc şi având în faţă jurnalul său de bord. Ceea ce este enigmatic în legătură cu vasul Octavius este că de la întâlnirea cu baleniera Herald nu a mai fost văzut niciodată, dispărând la fel de misterios cum apăruse!

Olandezul zburător

Povestea vasului „Olandezul zburător” este una dintre cele mai cunoscute, dar şi cele mai enigmatice. Primele menţiuni despre această navă au apărut în secolul al XVIII-lea, însă se consideră că nava este mult mai veche. Una dintre poveştile navei este legată de căpitanul Falkenburg. Acesta şi-a jucat sufletul la zaruri cu însuşi Diavolul pentru a-şi salva echipajul de o furtună puternică. Nava a fost blestemată să plutească pe mare, fără să acosteze vreodată.

Din această cauză, se spune că sufletele marinarilor bântuie apele, în încercarea găsirii unui alt vas care să le ducă mesaje către familiile lor. În realitate, este posibil ca această enigmă să aibă la bază un fapt istoric. Navei i-ar fi fost interzis accesul în porturi din cauza unei epidemii care îi afectase pe membrii echipajului. Legenda spune şi că nava ar fi plutit cu cadavrele marinarilor la bord, lucru care răspândise frica în acele vremuri. Peste 200 de ani de la această întâmplare, oamenii incă povesteau că au văzut această ambarcaţiune.

sursa: istoriiregasite.wordpress.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.