Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

TEZAURELE din pământul Banatului, MISTERELE spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic.

Comoara lui Brancoveanu

În judeţul Caraş-Severin circulă cele mai multe naraţiuni despre comorile îngropate în peşterile Banatului de Munte, dintre care cea mai valoroasă ar fi cea îngropată de domnitorul Constantin Brâncoveanu în douăsprezece imense cufere, înainte să fie mazilit de turci în primăvara lui 1714.

Domnitorul, socotit drept unul dintre cei mai bogaţi europeni, era numit la Istanbul „Altan-Bey”, adică „Prinţul Aurului”. Pe 14 august, i s-a făgăduit eliberarea imediată, dacă va arăta unde sunt depuse cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care sultanul bănuia că le are, dar refuzul său l-a costat capul. Este posibil ca importantul tezaur să zacă şi azi îngropat într-una din peşterile Banatului de Munte, pe care omul de taină şi, în acelaşi timp, finul său, marele spătar Ştefan Cantacuzino, din diferite motive, nu a putut să-l mai dezgroape.

Legendele locale vorbesc şi despre un alt mare tezaur îngropat de cei 300 de oameni ai celui care a fost de două ori principe al Serbiei, Miloş Obrenovici (1815-1839; 1858-1860), într-o peşteră de pe Valea Cernei. Deoarece toţi cei care l-au ajutat pe principe să transporte şi să îngroape comoara ar fi fost îngropaţi la intrarea în peşteră, fiind în prealabil otrrăviţi, singura sursă de identificare ar fi o piatră pătrată, încrustată cu un snop de grâu şi un şarpe.

comoara brancoveanu1

Conform unor istorici prestigioşi precum sârbul M. Gavrilovici, francezul H. Emile şi românul N. Ciachir, principele sârb a fost un despot avar, care, din monopolul comerţului, antrepriza vămilor, confiscarea averilor rivalilor, a strâns o avere fabuloasă.

Miloş Obrenovici a avut o serie de domenii în Oltenia, fiind în bune relaţii cu domnitorul Ţării Româneşti Alexandru Ghica, cu care a stat de câteva ori faţă-faţă şi, este foarte posibil să-şi fi îngropat tezaurul personal pe sălbateca şi puţin circulata pe atunci Vale a Cernei, râul respectiv fiind mai mult o graniţă teoretică între Austria şi Ţara Românească, iar la vărsare, întâlnind din 1833 şi graniţa Serbiei autonome.

sursa: http://www.independent-al.ro/

2 Comments

2 Comments

  1. umbre

    5 iunie 2017 at 10:48

    La asta mai adauga tezaurul de la Izverna furat de Cousteau si guvernul Roman si transportat in secret in Ungaria. guvernul Roman a fost o anexa a Ungariei si Serbiei ce a inchis pana si combinate ca sa salveze combinatul chimic din Pancevo!

  2. Adrian

    5 iunie 2017 at 15:17

    Nu ați aflat de cel descoperit pe timpul lui Racoczy pe la 1738, descris la 30,000 monede, din care, după moartea sa, s-au mai găsit 10,000. Restul au fost cheltuite pentru mercenari, în lupte contra stăpânirii austriece, ca să ajungă la conducerea Principatului Transilvaniei. Fără succes, însă. Turcii cu care se aliase nu i-au dat un sprijin consistent. Probabil acesta, descoperit în albia Streiului, e cel ascuns de Decebal.

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Actualitate

O serie de decese înregistrate în statele americane Georgia, Alabama și Ohio au condus către o substanță extrem de periculoasă, obținută prin combinarea mai...

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Sănătate

Mierea și oțetul de mere sunt 2 produse naturale, care te ajută să îți echilibrezi ph-ul și pornește sistemul defensiv al organismului.  Aceste 2...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.