A fost odată ca niciodată o fetiţă din Belgia care avea un căţel. Într-o zi, fetiţa s-a îmbolnăvit foarte tare, iar părinţii ei au dus-o la spital. După ce a consultat-o, doctorul a clătinat din cap.
– Îmi pare rău, le spuse el părinţilor, nu pot face nimic, fetiţa voastră are o boală incurabilă. Dar, dacă doriţi, aţi putea să o eutanasiaţi. Ne ocupăm noi, nu vă costă nimic.
Şi privi spre fetiţa care se juca liniştită cu căţelul.
– Ce zici, puişor, ai fi de acord?
Copilul se uită bănuitor în ochii doctorului.
– Da’ nu mă doare?
– Nu, nici vorbă, spuse hotărât doctorul. O-nţepătură, uite-aşa.
Şi o ciupi uşor de mânuţă, făcând din ochi părinţilor.
– Nu sunt de acord, interveni tatăl fetiţei. Adică, vreau să spun, poate ar fi mai bine să-i prelevaţi organele sănătoase. Ar putea fi salvate alte vieţi, nu-i aşa, draga mea?
– Ştiu şi eu, răspunse mama, sorbindu-şi copilul din ochi. Parcă n-aş vrea să-i dau chiar organele. Dar mă gândesc, domnule doctor, n-ar fi posibil să o congelaţi, pentru experimente?
Doctorul lăsă privirea în jos.
– Doamnă, vă înţeleg durerea, dar îmi cereţi ceva imposibil. Cercetările ştiinţifice nu se fac pe cadavre congelate. Pe urmă, murmură el, suntem şi noi oameni, înainte de a fi medici…
– Iertaţi-ne, domnule doctor, interveni iarăşi tatăl, durerea e mare, de aceea nu ştim ce vorbim. Atunci, să rămână eutanasierea.
Îşi mângâie fetiţa pe cap.
– Da, puiuţ?
Fetiţa îl aprobă cuminte.
– Mai rămâne o problemă, spuse doctorul. Cum doriţi? O cremăm sau o îngropăm?
– Bună întrebare, observă tatăl. Să o întrebăm tot pe ea. Ce zici, puişor, după ce te eutanasiem, ai vrea să te ardem sau să te-ngropăm?
Fetiţa se gândi un pic.
– Da’ n-aţi putea să mă prefaceţi într-o jucărie?
– Ce jucărie? se miră doctorul.
– Un os de jucărie, zise fetiţa, şi arătă spre căţel.
Izbucniră cu toţii în râs. Mama îşi îmbrăţişă copilul, iar tatăl îi ciufuli în joacă bretonul blond. Doctorul privi cu admiraţie acest tablou al unei familii brave.
– Uite, de-asta iubesc eu copiii! Numai ei pot să spună lucruri atât de trăsnite.
Şi aşa au eutanasiat-o pe fetiţă, căţelul a primit drept compensaţie un os de jucărie, iar părinţii şi doctorul au rămas prieteni şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi poate mai trăiesc şi astăzi, dacă nu s-o fi deschis pământul sub ei, să-i înghită de vii.
Ioan-Florin Florescu, preot misionar, Scoţia – www.ioanflorin.wordpress.com
P.S.:
Parlamentul Belgiei a aprobat (cu o largă majoritate!) legea privind eutanasierea copiilor care suferă de boli incurabile. Parlamentarul care a iniţiat această lege este de profesie medic chirurg – (nu că asta ar mai conta prea mult, dar aşa, ca idee despre profilul unui monstru). Legea urmează să fie promulgată în câteva săptămâni. Asta înseamnă că un minor suferind de o boală intratabilă, în faza terminală, de exemplu, cancer, poate cere (dar mai corect: poate fi persuadat să ceară) să fie eutanasiat, „cu acordul părinţilor”, desigur, şi „la consilierea unei echipe medicale” (cât de tâmpiţi pot fi ziariştii care au scris: „să beneficiezede eutanasie”?) Eutanasierea minorilor este, deja, aprobată şi practicată în Olanda.
– Dacă vă mai pasă ce se întâmplă sub ochii voştri, vă rog, protestaţi prin toate mijloacele împotriva unei asemenea legi. Scrieţi la ambasade, scrieţi pe facebook, spuneţi în biserici, la serviciu, nu ştiu… Orice vă luminează Dumnezeu, numai nu fiţi indiferenţi faţă de legiferarea acestei orori.
Sursa: doxologia.ro
