Expertii in farse, pentru ca si in acest domeniu trebuia sa existe exegeti, sunt de parere ca, pentru ca o pacaleala sa fie reusita, este necesar sa indeplineasca o serie de criterii.
Ea trebuie sa fie, paradoxal, in acelasi timp, credibila si absurda, sa fie o minciuna gogonata, dar sa dea senzatia ca ar fi un adevar ce nu trebuie pus la indoiala. Realizarea unei astfel de „struto-camile” reprezinta un lucru dificil, si de aceea putine farse pot fi considerate astazi pe deplin reusite. Iar reusita in domeniul pacalelilor are si unitate de masura, anume numarul persoanelor care au muscat momeala. Cu cat acesta este mai mare, cu atat farsa este mai apreciata. Am incercat sa alcatuim, in cele ce urmeaza, o selectie a celor mai mari farse din istorie.
Fotografia misterioasa din Loch Ness
Vechile legende scotiene vorbeau despre un teribil monstru ce ar popula apele intinsului lac (Loch) Ness. In 1934, colonelul Robert Wilson, un reputat medic militar britanic, a pretins ca ar fi surprins, pe pelicula fotografica, bizara aparitie. Rezultatul a fost o imagine care de atunci a facut inconjurul lumii, fiind considerata cea mai elocventa dovada a existentei creaturii lacustre. Dar in 1994, un coleg de-al lui Wilson, Christian Spurling, in varsta de 90 de ani, a marturisit, pe patul de moarte, ca totul nu fusese decat o farsa, pusa la cale de colonel, pentru a-si bate joc de credula presa din Albion.
Pagini scrise de mana lui Adolf Hitler
Pe 22 aprilie 1983, publicatia germana „Der Stern” anunta ca a intrat in posesia unui document incendiar: jurnalul secret al lui Adolf Hitler! Ziarul a platit zece milioane de marci pentru a-si asigura exclusivitatea publicarii documentului, redactat pe nu mai putin de 60 de carnetele si cuprinzand perioada 1932-1945. Dar, dupa putin timp s-a dovedit ca jurnalul nu era decat o contrafacere, realizata de un faimos caligraf din Stuttgart, Konrad Kujau, care imitase la perfectie scrisul dictatorului nazist. Interesant e faptul ca, dupa ce grafologii stabilisera ca e scrisul lui Hitler, un chimist istet a facut o investigatie a cernelii cu care textul fusese scris, ajungand la concluzia ca este vorba despre un produs modern, ce nu se fabrica in anii ’30.
Ioana – Papesa din legende
Iohanus Anglicus, un calugar englez din secolul IX, a devenit cardinal la Roma si, atunci cand papa Leo IV a murit, in 853, a fost ales Suveran Pontif, sub numele de Ioan VIII, conducand destinele Bisericii timp de doi ani. Dar, pe cand calarea intr-o zi de la San Pietro spre Lateran, a trebuit sa se opreasca la marginea drumului si, spre uimirea generala, sa dea nastere unui prunc! Abia atunci s-a descoperit, spune legenda, ca Papa Ioan VIII era de fapt o femeie! Aceeasi legenda precizeaza ca, oripilata, populatia Romei a legat-o pe papesa de coada unui cal, manand bidiviul pana cand nefericita si-a dat duhul. De fapt, istoria Papalitatii nu consemneaza, in scriptele ei, un astfel de episod si nici macar cronicarii laici sau inamici ai Bisericii nu acorda atentie acestei legende, fara indoiala, false.
„Computerul” care l-a pacalit pe Napoleon
Chiar si geniile se lasa prostite de sarlatani si de ce ar face exceptie Napoleon? Marele conducator a fost convins ca, inainte cu mai bine de doua secole de aparitia lui Deep Blue, un automat poate sa invinga la sah un om. De fapt, inventatorul masinariei, denumita „Turcul”, fiindca avea infatisarea unui om cu turban, austriacul Wolfgang von Kempelen, era un foarte inteligent escroc, care folosea serviciile unui maestru sahist; ascuns in interiorul masinii, acesta manuia, prin intermediul unor parghii, manechinul, dand senzatia ca mutarile apartin „Turcului”…
„Extraterestrul” de la Roswell
Pe 5 mai 1995, un producator de film londonez, Ray Santilli, prezenta in premiera cateva cadre din presupusa autopsie a unui extraterestru. Cadavrul apartinea, spunea el, uneia dintre fiintele gasite pe nava cosmica prabusita la Roswell, in Statele Unite, in 1947. Filmul a starnit senzatie si Santilli s-a umplut de bani din vanzarea lui, dar analizele ulterioare au dovedit ca filmul era de fapt o facatura din anii ’50: pe peretele salii de autopsie apare un semn de avertizare ce nu era folosit in 1947, iar extraterestrul pare incheiat la gat cu un fermoar fabricat in China!
Fosilele „omului de Piltdown”
In 1912, dintr-o cariera de pietris de langa Piltdown, in comitatul englez Sussex, erau scoase la iveala cateva fragmente de oase – o parte din craniu si o mandibula, apartinand unei fiinte aparent umane. Specialistii de la British Museum au reconstituit craniul si au presupus ca „omul de Piltdown” trebuie sa fie mult cautata veriga-lipsa dintre maimuta si om. Abia in 1953, studii mai amanuntite au relevat inscenarea: fragmentele osoase apartineau de fapt unui om medieval, unui urangutan din Sarawak si unui cimpanzeu. Identitatea ingeniosului farseur a ramas insa necunoscuta…
Cireasa de pe tort: Invazia martienilor
Antologica, „Regina farselor” ramane, insa, fara indoiala, emisiunea realizata, la 30 octombrie 1938, de catre Orson Welles. In acea calma zi de toamna, postul de radio CBS difuza un café-concert, sustinut de orchestra lui Ramon Raquello, de la Sala Meridian, din New York. Brusc, acordurile au fost intrerupte de vocea speriata a unui crainic, care avea de facut o comunicare importanta. Acesta anunta ca, potrivit astronomilor americani, la suprafata planetei Marte fusesera observate uriase flacari de culoare albastra. Programul muzical s-a reluat, dar, la numai cateva minute, el avea sa fie din nou intrerupt de vocea sacadata a crainicului, care, abia stapanindu-si emotia, vestea ascultatorii ca un meteorit bizar se prabusise asupra unei ferme de langa Grovers Mill, in New Jersey.
Un reporter CBS fusese trimis de urgenta la fata locului, pentru a observa craterul produs de impact. Vestile aduse de acesta erau insa alarmante: meteoritul era de fapt o nava spatiala plina cu creaturi monstruoase, asemanatoare unor caracatite, de buna seama invadatori martieni. Se inregistrasera deja primele atacuri asupra localnicilor, „martienii” lansand asupra acestora raze mortale. Evolutia evenimentelor parea ca scapa de sub control, dupa ce mii de invadatori fusesera observati iesind din crater. Nu-i de mirare ca, dat fiind dramatismul transmisiei, ascultatorii, niciodata confruntati cu o asemenea situatie, au intrat in panica. Multi si-au incarcat o bruma de bagaje de masini si au fugit din oras, de teama „martienilor”.
O femeie si-a imbracat copilul, l-a pus in masina si a ticsit portbagajul automobilului cu paine, spunand vanzatoarei: „Martienii ne-au invadat si distrug tot! Maine, banii astia n-o sa-mi mai foloseasca la nimic, in schimb painea ne va ajuta sa nu murim de foame!”. Iar asemenea scene nu au fost singulare. Timp de cateva ore, New York-ul a parut un oras ravasit de razboi: oamenii fugeau care incotro, politistii incercau in zadar sa calmeze spiritele si sa fluidizeze circulatia, politicienii si militarii se sunau unii pe altii, intrebandu-se ce de intampla de fapt…
In cele din urma, lucrurile s-au lamurit. „Invazia” nu fusese decat punerea in scena, cu ocazia apropiatei zile de Halloween, a romanului lui H.G. Wells, „Razboiul lumilor”. Autori: actorul Orson Welles si trupa de la teatrul Mercury. Pacaliti: aproape 6 milioane de persoane, dintre care mai bine de un milion isi luasera deja campii, de spaima…
Dan Brown a muscat din Prioria Sionului
O „gogorita” care a generat controverse imense i se datoreaza unui anume Pierre Plantard, un francez cu serioase deficiente psihice si certat in dese randuri cu legea. In 1956, el a infiintat o societate, numita „Prioria Sionului”, pretinzand ca aceasta ar fi urmasa celor mai influente societati secrete din Europa Occidentala. Individul a prezentat o serie de documente, care au fost catalogate drept falsuri de catre academicieni, dar au starnit interesul celor pasionati de mistere. Scopul societatii era de a proteja secretul descendentei lui Iisus Christos care, in opinia lui Plantard, s-ar fi casatorit cu Maria Magdalena, ajungand in Franta; mostenitorii sai ar fi urmasii regilor merovingieni iar bratul inarmat al organizatiei ar fi fost… ordinul templierilor! Printre Marii Maestri ai societatii s-ar fi aflat, de-a lungul vremii, Newton, Hugo si da Vinci. In ultimii ani, numerosi experti in grafologie si istorie, au demonstrat ca este vorba despre niste falsuri, desi Dan Brown in „Codul lui DaVinci” si-a construit fictiunea pe scheletul „celebrei” Priorii a Sionului.
sursa: revistamagazin.ro
