Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Oumuamua, misteriosul obiect cosmic care provine din afara Sistemului solar, este acoperit cu materie organică

foto: 10thousandcouples.com

Ciudăţenia acestui obiect a devenit şi mai mare când cercetătorii de la Queen’s University Belfast au observat că nu seamănă cu niciun alt corp spaţial observat până acum nici în ceea ce priveşte compoziţia.

Deşi este un corp îngheţat, pare să fie învelit în materie organică ce protejează apa din interior de a fi topită de soare, conform unui nou studiu.

„Ce nu am văzut au fost indiciile rocilor pe care le găsim pe Terra sau pe care le putem găsi în centurile de asteroizi”, a precizat Alan Fitzsimmons, autorul studiului, scrie The Independent, citat de jurnal.md

„Privindu-l, am realizat că se prezicea ca obiectele expuse la spaţiul interstelar să formeze o crustă groasă de gheaţă”, a adăugat cercetătorul.

În afară de studiul lui Alan Fitzsimmons, care a folosit spectroscopie şi modelare termală pentru a determina compoziţia corpului, a existat şi studiul lui Michele Bannister, tot de la Queen’s University Belfast, care a dorit să observe culoarea obiectului. Acest studiu a ajuns la concluzia că obiectul este roşu. Ce fel de roşu este extrem de important, iar nuanţele au variat, primele observaţii prezentând o nuanţă mai închisă, în timp ce altele au arătat una mai neutră. Culorile neutre se găsesc şi la obiectele pe care le vedem în Sistemul nostru Solar.

Ambii cercetători afirmă totuşi că mai este nevoie de studii suplimentare a datelor culese. Din păcate, Oumuamua este deja prea departe pentru alte observaţii, dar se susţine că teoretic există mai multe astfel de obiecte din afara Sistemului Solar.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.