Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

Poezia pentru care, în anul 1958, autorul ei a fost condamnat la moarte

radugyr

”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” este poezia – manifest pentru care, în anul 1958, Radu Gyr a fost condamnat la moarte. Poezia a fost considerată  mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pedeapsa a fost schimbată 11 luni mai târziu cu muncă silnică pe toata durata vieții. În anul 1964, la administia generală, poetul a fost eliberat.

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tăpșane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies inainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

”Radu Gyr – un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare.

El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.” a mărturisit Ioan Ianolide (www.fericiticeiprigoniti.net).

”…A sosit Radu Demetrescu Gyr, poetul. Fusese pe front ca soldat, dar a fost decorat cu Virtutea Militară și Crucea de Fier. Acum era adus lângă ceilalți. Era conferențiar universitar de franceză si română la București. Blond, orginar din Craiova, cu tată artist, mamă din Ardeal, firav, cu o afecțiune la intestine, foarte cult, tăcut și discret, atent cu toată lumea.

În toți anii mei de închisoare n-am cunoscut vreun om mai politicos ca dânsul.” a mărturisit Pr. Nicolae Brebenea (www.fericiticeiprigoniti.net).

”Acesta-i cel mai mare baladist al nostru.(…) Era un om pur. Acesta trebuie sanctificat la un moment dat. El era în puşcărie încă din 1940, după revenirea legionară. Nu este un condamnat al comuniştilor. El a fost condamnat de regimul lui Antonescu.” a mărturisit Dimitrie Bejan (www.fericiticeiprigoniti.net).

”Într-o permanentă legătură cu Cerul, poetul Radu Gyr scria cu o pană din aripi de îngeri. Cugetarea-i, luminată parcă taboric, avea profunzimea ascetului. Încărcătura mistică a textelor sale te îndeamnă şi astăzi, la o continuă rugăciune pentru salvarea neamului românesc, atît de prigonit în secolul XX. Semantica hristică a versurilor sale demonstrează că duhul Ortodoxiei poate sălăşlui în literatura română.” a mărturisit Silviu Alupei (www.fericiticeiprigoniti.net).

inchisoare-comunista

” Perioada de detentie era pentru tatăl meu un capitol închis. Nu-i plăcea să vorbească despre ea. Rareori, ne înfătisa câte o scenă de groază, aceasta la insistentele noastre, toată suferinta prin care trecuse păstrând-o în inima sa. Credinta puternică si mai ales cultul pe care îl avea pentru Maica Domnului, l-au tinut în viată. L-am întrebat odată:

– Tată, nu ai avut niciodată o clipă de deznădejde în care să-ti doresti moartea?

– Ba da, mi-a răspuns, într-o iarnă când am fost transportat în miezul noptii de la Aiud, în haine subtiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Brasov. Era o consfătuire a Securitătii, a ofiterilor superiori, iar eu am ajuns la destinatie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau „sefii”, asezati în cerc. M-au asezat pe un scaun în mijloc. Si toti au început să mă scuipe, să mă înjure si să spună: „uite jivina legionară, criminalul tării !” Atunci n-am mai putut suporta si m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am lesinat. Stiu că dimineata m-am trezit lângă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: „Domnule profesor, v-am adus să mâncati un bors cald”.

Anii detentiei l-au lipsit, ca pe multi altii, de căldura căminului familial. Poate că această absentă îndelungată, timp în care a trăit în altă lume, l-a făcut ca, în scurta perioadă care s-a scurs de la eliberarea sa, în 1963, si până la moarte (1975) să trăiască într-o desăvârsită dăruire familiei, pe care a iubit-o mai presus de orice. Părinte, sot si bunic deopotrivă de iubitor si de tandru, dorea să fie sprijinul lor, al acelora pe care îi lăsase singuri si neajutorati.

Lucra intens, asezându-se la masa de scris de la ora opt dimineata până seara târziu, cu mici intermitente, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă. Mare parte a operei sale, creată mental, în închisoare, cu toate finisările cele mai subtile, trebuia asternută pe hârtie, în speranta că volumele sale vor vedea lumina tiparului. Si si-a asternut-o. Redactându-si în acelasi timp si memoriile literare, care îl pasionau, dar pe care, din păcate, nu a reusit să le termine, lucra la traducerea baladei populare germane, lucrare care a fost publicată sub alt nume (…) si care a constituit, de altfel, si ultima sa înfăptuire artistică.

Omul vioi si tânăr sufleteste, entuziast si exuberant, generos si nerăzbunător, era dotat cu o exceptională memorie. Rafinat intelectual, era un torent de informatii din domeniul literaturii, filosofiei, istoriei, călătoriilor, artei plastice, muzicii si chiar teologiei superioare. Mucalit si spiritual, nu-i plăcea când i se vorbea despre opera lui, laudele repugnându-i. Prietenii îl iubeau mai ales pentru firea lui leală si expansivă, pentru opera lirică si variată, precum si pentru asta-i cultură. De când îl stiu si mi-l amintesc, tatăl meu nu-si schimbase prea mult felul de a fi.

Poate devenise doar mai meditativ, mai iertător, si, cum îi plăcea lui să spună, mai întelept. Dacă s-ar fi simtit vreodată înfrânt sau dacă ar fi fost doborât de suferinte n-ar fi scris aceste minunate versuri:

Nu dor nici luptele pierdute

nici rănile din piept nu dor

cum dor acele brate slute

care să lupte nu mai vor.

Cât timp în piept inima-ti cântă

ce-nseamnă-n luptă-un brat răpus ?

Ce-ti pasă-colb de-o spadă frântă

când te ridici c-un steag mai sus ?

Înfrânt nu esti atunci când sângeri

si când ochii-n lacrimi ti-s.

Adevăratele înfrângeri

sunt renuntările la vis.

Având convingerea că scrie pentru eternitate, Radu Gyr si-a profetit în ultima sa poezie gloria si strălucirea netrecătoare, în amiaza de aur a spiritualitătii românesti.

Severă piramidă de granit,

am fete mohorâte si rigide,

un monstru care tainele-si închide

în cosmică tăcere-ncremenit.

Sub soarele pustiilor toride

îmi arde vârfu-nfipt în infinit

si ca un lung si glacial cutit

străpunge luna pietrele-mi aride.

Solemn si hâd si rece monument

claustru templu dur de blocuri terne,

eu dorm adânc acestei lumi absent.

Dar, dincolo de somnul ce se-asterne,

în greu-mi sarcofag incandescent

străfulgeră podoabele eterne.

(„Piramidă”, 23 aprilie 1975)

A trecut în vesnicie în seara zilei de 29 aprilie 1975, discret si tăcut, nedorind să incomodeze pe nimeni. Cu întelepciunea senectutii îi iertase pe toti aceia de pe urma cărora a suferit.” a mărturisit Simona Popa, fiica poetului (www.fericiticeiprigoniti.net).

Sursa: secretulcunoașterii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.