Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

Povestea Lacului Ceauru. Greu de crezut, dar unul din cele mai mari lacuri din România nu există

sursa foto: adevarul.ro

Unul dintre cele mai mari lacuri de pe harta României nu există în realitate. Deşi apare pe toate hărţile ţării, iar elevii învaţă despre el la şcoală, Lacul Ceauru din comuna Băleşti, județul Gorj, este de fapt o mare întindere de iarbă, tufişuri și culturi de porumb, relatează digi24.ro.

Autorităţile locale nu au făcut demersuri pentru modificarea hărţilor.

Proiectul pentru lacul de acumulare Ceauru a apărut în anul 1965. Scopul era ca apa din lac să ajute la răcirea turnurilor termocentralei Rovinari. La acea dată, au fost alocate 3 miliarde de lei pentru realizarea proiectului, iar trei sate (Bălăceşti, Ceauru şi Şomăneşti) au fost strămutate, adică peste 2.000 de familii.

Localnicii și-au demolat singuri casele, pentru a mai recupera din materiale, şi au primit diverse sume de bani de la statul român, în funcţie de gospodărie, pentru a-şi putea construi alte locuinţe în satele învecinate. Oamenii au povesit însă că li s-au pus la dispoziţie terenuri de numai opt ari, deşi înainte avuseseră suprafeţe întinse de pământ, potrivit adevarul.ro.

Ulterior, constructorii șantierului au raportat că lucrările au fost finalizate. Lacul a fost marcat pe hărți, însă în realitate banii s-au cheltuit pe altceva.

Potrivit istoricului Cornel Şomâcu, autoritățile comuniste au constatat că lucrarea era efectuată sub 40%, deşi se cheltuiseră foarte mulți bani: „Banii s-au regăsit în diverse vile ale unor directori şi oficiali ai Partidului Comunist Român de Gorj“.

Constructorul şantierului şi cei din conducere au fost arestați. Şeful şantierului de atunci, Dumitru Dăncescu, a fost judecat şi condamnat la moarte, dar pedeapsa a fost comutată în 20 de ani de muncă silnică, fiind trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

lacul ceauru

Pe hartă, Lacul Ceauru se află la sud-vest de Târgu Jiu. Foto: verticalonline.ro

„Nu am făcut demersuri pentru că nimeni nu ne-a cerut acest lucru”

La ora actuală, dacă lacul ar exista, el ar fi al şaselea ca suprafaţă din ţară, după lacul Bicaz. Potrivit adevarul.ro, lacul ar fi trebuit să aibă o suprafață de 3.000 de hectare, adică să ocupe o zonă mai mare decât municipiul Târgu Jiu.

Deşi cunosc situaţia, autorităţile locale nu au făcut niciun demers pentru ca lacul să fie scos de pe hărţi.

„Nu am făcut demersuri pentru că nimeni nu ne-a cerut acest lucru”, a declarat Cătălin Stolojanu, viceprimarul comunei Băleşti, citat de digi24.ro.

Nici cei de la Servicul de Gospodărire a Apelor nu au cerut modificarea hărţilor, chiar dacă, în evidenţele lor, terenul apare ca o acumulare de apă nepermanentă.

targu jiu
Lacul Ceauru nu există în realitate, așa cum se poate vedea și din satelit. Sursa: Google Maps

sursa: greatnews.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.