Povestea”Cătanelor negre“, ostaşii români care l-au sfidat pe Napoleon Bonaparte

Bătălia de la Arcole. Foto adevarul.ro

Celebrul împărat franzez, Napoleon Bonaparte a fost aproape de a fi ucis de un batalion de ţărani români, din zona Bistrița, care serveau în armata austriacă.

Povestea acestei întâmplări mai puțin cunoscute s-a petrecut în anul 1796 când armatele franceze din Italia, conduse pe atunci de tânărul general Napoleon Bonaparte, purtau un război crunt cu Imperiul Austriac.

Tânărul general de origine corsicană a pătruns în provinciile italiene ale Imperiului Habsburgic şi a ocupat oraşe şi cetăţi. Generalul József Alvinczi a planficat o contraofensivă susţinută contra armatelor franceze. Armatele franceze şi austriece s-au întâlnit la podul de la Arcole, scrie adevarul.ro

Napoleon a forţat trecerea şi cucerirea podului, ceea ce i-ar fi permis să încercuiască armata austriacă. Deşi a fost campanie fulger, Napoleon s-a împotmolit două zile la podul de la Arcole, loc unde era să-şi piardă şi viaţa. Soldaţii care l-au sfidat pe marele general francezi erau ”cătane” române din zona Bistriţei, ţărani liberi care luptau în armata austriacă.

Podul de la Arcole era apărat de un batalion de ţărani năsăudeni care luptau în armata austriacă. Făceau parte din „Regimentul II Valah de infanterie grănicerească“ şi aveau misiunea de a nu-l lăsa pe Napoleon să treacă podul. Nici nu avea de gând să o facă. Mulţi fără uniforme, înarmaţi cu puşti şi săbii scurte, dar ajutaţi şi de câteva piese de artilerie, grănicerii năsăudeni erau cât pe ce să rescrie istoria, mai ales prin îndărătnicia cu care au apărat podul. Ofiţerii francezi cu trupe de asalt experimentate au atacat în valuri podul.

Cu toate acestea, timp de 48 de ore, oştenii valahi au făcut prăpăd în rândul armatei franceze. „Generalii francezi asaltează podul în fruntea semibrigăzilor, dar toate eforturile lor eşuează din cauza rezistenţei dârze a grănicerilor români. (…) După o luptă de o violenţă neobişnuită, francezii au fost respinşi, acoperind în grămezi cu trupurile lor podul şi numai puţini reuşiseră să scape din această ploaie de gloanţe”, scrie istoricul Ioan Pop în „Revista Bistriţei”.

Francezii au atacat în valuri repetate timp de două zile. Năsăudenii, despre care Napoleon în niciun caz nu ştia că sunt români, îi făcea zile fripte şi dovedeau calităţi ostăşeşti ieşite din comun spun istoricii. Erau oameni căliţi şi ţintaşi de elită care rareori greşeau ţinta. ”Un rol important în aceste lupte l-au avut trăgătorii de elită din cadrul batalionului care, prin tragerile lor precise, au provocat mari pierderi inamicului”, preciza acelaşi Ioan Pop. În ultimă instanţă au fost aruncaţi în luptă grenadierii francezi, trupe de elită, formate din cei mai buni soldaţi. Nu au avut nici ei o soartă mai bună, fiind pur şi simplu măcelăriţi şi împinşi în mlaştina de sub pod.

După ce terminau cartuşele, bistriţenii loveau straşnic cu patul puştii, prăvălind soldaţii francezi care înaintau la baionetă. Francezii, prin fumul provocat de arme, vedeau doar nişte luptători îmbrăcaţi în sumane negre, care ţinteau cu o precizie ieşită din comun sau doborau cu dibăcie adversarul cu patul la armă. Napoleon, contrariat şi enervat de această rezistenţă, îşi întreabă soldaţii cine se află dincolo de pod.

”Atunci îi spun soldaţii francezi că în faţa lui sunt nişte oamenui îmbrăcaţi în haine negre şi tot timpul de la ei se aude strigătul: Dăi, mă! Era strigătul regimentului în momentul în care soldaţilor li se termina muniţia şi loveau cu patul armei. Francezii au înţeles acest cuvânt dayma, scris într-un cuvânt, şi Napoleon, în care fierbea sângele să cucerească acest pod de la Arcole, s-a aruncat personal în luptă”, precizează Dan Prahase ghid la Muzeul Grăniceresc Năsăud pentru timponline.ro. Vulcanicul general francez renunţă la orice precauţie şi se aruncă în luptă în fruntea grănicerilor. Un autor străin de această dată, Gustav Amon Treuenfest, evocă şi el momentul înfruntării lui Napoleon cu regimentul năsăudean.

Mai mult decât atât, acesta spune că Napoleon a scăpat ca prin minune cu viaţă, salvat de fumul provocat de praful de puşcă. ”Prin norul gros de fum al armelor de foc, batalionul n-a putut observa pătrunderea pe pod a lui Bonaparte cu drapelul, căci altfel ar fi fost jerfta sigură a unui glonţ tras de un trăgător de elită”, preciza acesta. Rezistenţa batalionului la podul Arcole este redată şi de contele de Las Casas Emmanuel-Augustin-Dieudonné-Joseph, în lucrarea sa, ”Le Mémorial de Sainte-Hélène”.