Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

Prin experimente macabre şi misterioase savanții au stabilit cât cântăreşte sufletul

foto: YouTube.com

Se spune că, atunci când un om moare, sufletul său trece mai departe. Religioşii cred că părăseşte trupul şi se ridică la cer. Cu aproape 100 de ani în urmă, un doctor din Haverhill, Massachusetts, a încercat să demonstreze existenţa sufletului.

Prin experimente macabre şi misterioase, susţine că a descoperit greutatea sufletului. Aproximativ 21 de grame. Articolul în care dr. Duncan MacDougall şi-a expus teoriile a fost publicat, în 1907, într-o prestigioasă revistă medicală şi a ajuns rapid în paginile ziarului New York Times. Cu toate că experimentele sunt vechi de aproape un secol, iar concluziile lui MacDougall nu sunt luate în serios de comunitatea medicală actuală, nimeni nu a putut combate până acum aceste rezultate şi nici nu s-a putut explica unde dispar cele 21 de grame.

Un Frakenstein modern

MacDougall nu era genul de doctor care să inventeze teorii sau care să lase convingerile religioase să-i întunece judecata. Era un scoţian scund, cu ochelari cu lentile groase. Se mutase în Haverhill la vârsta de 28 de ani. A absolvit medicina la Universitatea Boston şi a ajuns rapid directorul spitalului Stephen Henry Gale din Haverhill. Conform unor declaraţii pe care le-a dat reporterilor de la „American Medicine“, în 1907, MacDougall a decis să efectueze nişte experimente, deoarece a fost intrigat de predicatorii şi preoţii care afirmau că sufletul unei persoane nu moare odată cu trupul, ci trece mai departe, continuă să existe. Dacă este adevărat, MacDougall s-a gândit că sufletul ar trebui să fie o entitate care ocupă un anumit spaţiu. Şi-a dat seama că, dacă ar putea măsura greutatea acestei entităţi în momentul în care părăseşte trupul, ar aduce dovezi definitive că sufletul există.

Experimente secrete

Chiar şi la începutul secolului XX, cercetările lui MacDougall erau extrem de controversate. Doctorul era criticat mai ales de preoţi, care vedeau sufletul ca pe ceva intangibil şi nu ca pe un lucru pe care-l poţi măsura ştiinţific. Cu toată opoziţia comunităţii, doctorul şi-a continuat experimentele în spitalul în care lucra. A cântărit şase bolnavi aflaţi pe patul de moarte, exact în momentul decesului. A constatat că toţi pierdeau în clipa morţii aproximativ 21 de grame din greutatea corporală. Într-unul din cazuri, imediat după constatarea decesului, pacientul a devenit mai uşor cu 21 de grame, peste un sfert de oră şi-a revenit în greutate, ca peste alte câteva minute să piardă din nou cele 21 de grame, definitiv. A închis datele obţinute în urma experimentelor într-un seif, timp de şase ani. Voia să fie sigur de rezultate înainte să le facă publice.

Bolnavi de tuberculoză

MacDougall a ştiut perfect cum să efectueze măsurătorile. În jurul anului 1900, a aşezat un pat de spital pe un cântar. A cerut pacienţilor aflaţi în stagiu terminal permisiunea de a participa la experiment. I-a ales pe cei bolnavi de tuberculoză, pentru că aceştia nu se agită în momentul morţii, făcând posibilă o cântărire extrem de precisă. În literatura medicală, MacDougall a descris primul său pacient drept un om „cu un temperament american tipic“. Când momentul morţii s-a apropiat, MacDougall, ajutat de alţi patru doctori, l-au aşezat pe patul de pe cântar. După trei ore şi 40 de minute, cântarul, extrem de fin, a înregistrat o cădere sesizabilă. Omul murise. Cei cinci doctori au făcut calcule independente cu privire la greutatea pierdută din cauza umezelii din respiraţie, transpiraţiei, mişcărilor involuntare, evacuării de urină şi chiar a aerului expirat din plămîni. Au constatat cu toţii că bărbatul a pierdut din greutatea corporală 21 de grame, care nu puteau fi atribuite nici uneia dintre aceste cauze.

Concluzii incerte

Rezultatele lui MacDougall cu următorii pacienţi nu au fost la fel de clare. Al doilea participant la experiment a pierdut în momentul decesului altă greutate. „Contracţiile feţei au continuat aproximativ 15 minute din momentul în care a încetat să respire, făcând extrem de dificil procesul de cântărire“, se spune în raportul medicilor publicat în numărul din aprilie 1907 al revistei „American Medicine“. Al treilea muribund a pierdut o greutate şi mai mare. „Rezultaetele obţinute prin cântărirea celui de-al patrulea pacient nu trebuie luate în considerare, deoarece o persoană care nu era de acord cu experimentul a intervenit în setarea cântarului“, a declarat ulterior MacDougall. La al cincilea pacient cântărirea a dat, de asemenea, alt rezultat, iar la al şaselea, moartea a survenit prea repede, cu doar cinci minute înainte să fie aşezat pe cântar. Astfel, doctorii nu au avut timp să seteze cântarul.

„Câinii nu au suflet“

Pentru a face comparaţie, doctorul american a injectat 15 câini cu substanţe letale. Prin cântărire, a constatat că nici unul dintre aceştia nu suferise vreo pierdere de greutate în momentul morţii. „Câinii nu au, deci, suflet“, a concluzionat MacDougall. Nimeni nu ştie de unde a luat MacDougall cei 15 câini. Ulterior, el a declarat ziarului Haverhill Evening Gazette că a desfăşurat aceste experimente în hambarul casei sale. Deşi multe ziare s-au grăbit să scrie că doctorul din Massachusetts a găsit dovada existenţei sufletului, MacDougall a rămas sceptic, spunând reporterilor de la Haverhill Evening Gazette că sunt necesare mai multe studii pentru ca această teorie să aibă un suport. Doctorii din întreaga Americă au reacţionat imediat şi au analizat până la cel mai mic detaliu rezultatele obţinute de MacDougall. O polemică aprinsă a început în literatura medicală între acesta şi detractorii săi.

Misterul rămâne

MacDougall a murit în 1920, la vârsta de 54 de ani. Biroul personal a rămas neatins până la moartea soţiei sale, Mary, în 1955. Fiul său a vândut însă clădirea care acum este sediul unei societăţi de asigurări. Singurul nepot al doctorului şi ultimul descendent aflat în viaţă, judecătorul John S. MacDougall Jr., a murit anul acesta, la vârsta de 81 de ani. Soţia lui, Olivia, povesteşte că soţul său era întotdeauna amuzat când cineva venea în Haverhill pentru a cere informaţii cu privire la bunicul său. Amândoi privesc activitatea acestuia cu scepticism. „Sunt soră medicală şi privesc astfel de lucruri obiectiv. Trebuie să admit însă că ideea conform căreia sufletul are greutate este extrem de interesantă. Nu vom şti până nu vom ajunge dincolo“, crede Olive MacDougall.

Şi-a analizat propria moarte

Duncan MacDougall şi-a descris propria moarte cauzată de un cancer la ficat. Conform ultimelor cuvinte ale doctorului, moartea sa, extrem de lentă, a fost „cea mai interesantă la care am asistat vreodată“. Curiozitatea cu privire la moarte şi suflet l-a însoţit până în ultimele momente din viaţă. „Dacă această stranie pierdere în greutate nu se datorează sufletului, care ne părăseşte, rămîne ca altcineva să ofere o explicaţie mai bună cu

privire la acest mister“, a declarat doctorul ziarului Boston Sunday Post, în 1907. Până astăzi, nimeni nu a putut explica ştiinţific dispariţia celor 21 de grame.

„21 de grame“
Teoriile lui MacDougall au fost abordate în recent oscarizata peliculă „21 de grame“. Scenaristul Guillermo Arriaga foloseşte principiile lui MacDougall într-un film despre modul în care un accident de maşină afectează vieţile a trei personaje legate de un fir invizibil. Motto-ul filmului este: „Se spune că atunci când murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi de 500 de lei, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată – şi probabil a sufletului uman“. Aproape fiecare secvenţă din „21 de grame“ a fost filmată cu o cameră manuală, iar rezultatul a fost sporirea sentimentului de tensiune. Regizorul a preferat această metodă datorită „proximităţii“, a sentimentului că orice se poate întâmpla. „Cele 21 de grame care dau titlul filmului nu sunt reprezentate vizual. Cu toate acestea, toate personajele filmului sunt la un pas de moarte, sau se confruntă cu moartea celor apropiaţi. Moartea este cea care îi împinge să-şi continue existenţa. Prin moarte, ei descoperă viata“, a declarat regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu. Benicio del Toro şi Naomi Watts au fost nominalizaţi pentru prestaţia lor din acest film la premiile Oscar din acest an.

Lucrare despre suflet
Mary Roach, cercetătoarea care a scris, în 2003, cartea intitulată „Curiozităţile cadavrelor omeneşti“, a studiat în amănunt datele obţinute de MacDougall. Din câte a aflat, nimeni nu a încercat până acum să repete experimentele doctorului din Haverhill. Probabil pentru că nici un om de ştiinţă de renume nu ia în serios descoperirile acestuia. „Este absurd să crezi că sufletul este ceva ce poate fi cântărit. Ar fi probabil destul de greu să găseşti finanţare pentru un asemenea proiect“, crede Roach. Cu toate acestea, scriitoarea nu a găsit încă un om de ştiinţă care să poată explica clar ce reprezintă cele 21 de grame. Roach a intervievat mai mulţi experţi, incluzând cercetători care studiază metabolismul. Nici unul nu a putut explica fenomenul prin care pacienţii lui MacDougall pierdeau în greutate exact în momentul morţii. „Dacă doctorul avea un cântar ruginit, s-ar explica totul. Altfel, este un mare mister“, conchide Roach.

Materie necunoscută
Doctorul Duncan MacDougall afirmă că, dacă există un suflet care există separat de creier şi de trup, atunci acesta trebuie să ocupe un spaţiu fizic şi să aibă greutate, iar această greutate poate fi măsurată. Ştiinţa ne spune că materia care ocupă spaţiu este de trei feluri: solidă, lichidă sau gazoasă. În toate formele, este afectată de forţa gravitaţională. MacDougall crede că sufletul aparţine altei categorii, una pe care noi nu o cunoaştem încă.

Corpul omenesc
Muşchii reprezintă aproape jumătate din greutatea corpului omenesc. Când ne naştem, scheletul nostru este format din 305 oase. În momentul în care ajungem la maturitate, acelaşi schelet este format însă din doar 206 oase. Explicaţia este faptul că, pe măsură ce creştem, anumite oase se unesc pentru a forma un singur os. Cele 206 oase ale corpului cântăresc aproximativ 10 kilograme.

Românul care a explicat viaţa
Academicianul Eugen Macovschi (1906-1985) a pus în evidenţă existenţa biostructurii, cântărind animale muribunde în incinte perfect etanşe. El a descoperit că biostructura este proprie numai celulelor vii. Substanţele organice integrate în biostructură au o altă comportare faţă de substanţele organice din laborator. Când celula moare, biostructura se transformă în materie obişnuită, nevie. Această transformare ar putea fi însoţită de pierderea celor 21 de grame. Mai mult, viaţa este caracterizată de prezenţa unei matrici energo-informaţionale; această structură nesubstanţială a fost pusă în evidenţă prin aparate speciale (prin electronografie şi efect Kirilian). Obiectele nevii nu au matrice energo-informaţională.  În anul 1980, K. Foster, J. J. Wolesewich si J. J. Tuker au confirmat prin ample investigaţii microscopice teoria biostructurii formulată de Macovschi în 1958. Descoperirea românului făcută într-un laborator obişnuit a fost observată, abia peste 20 de ani, cu un microscop electronic de înaltă precizie şi greu de 10 tone.

Fotografia sufletului
Sufletul nu numai că poate fi cântărit, dar poate fi şi văzut. Sunt numeroase relatările despre imagini ale celor aflaţi în pragul morţii. Acestea sunt văzute mai ales de rudele muribundului, care nu se află în preajma acestuia, ci chiar la distanţe de mii de kilometri. Răposaţii „se arată“ celor vii sub formă de spectre care au fost deseori surprinse de camerele video fără a primi o explicaţie plauzibilă. Thelma Moss, profesor de psihologie la Universitatea Los Angeles din California (U.C.L.A.), scria în 1979 că aura fiinţelor vii, surprinsă de aparatul de fotografiat şi despre care se ştie că e o reflectare a biocâmpului, ar fi „o fotografie a sufletului“.

„Cercetătorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cântări o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cântarului său că, indiferent de sex sau de vîrstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferinţa de presă organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului. Va să zică 21 de grame!“

sursa: desecretizari.blogspot.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.