Connect with us

Hi, what are you looking for?

Fără categorie

O armă de temut a pileaților daci- SICA

sica1

Temut însemn de prestigiu, cu o încărcătură spirituală aparte, pumnalul de tip sica este un reper în încercarea de stabilire a dimensiunii fenomenului militar tracic în ansamblu, dar mai ales a rolului pe care l-a avut, în societate, elita militară care l-a utilizat.

Excursul nostru încearcă să aducă în discuţie un repertoriu tipologic, cu implicaţiile artistice şi spirituale care se pot construi, cu prudenţa cuvenită, în jurul acestei arme, pornind de la surse iconografice, arheologice, istoriografice, interpretări simbolistice şi arheologie experimentală.

Parcimonia surselor scrise antice cu privire la „istoria” spaţiului locuit de tracii de la Dunărea de Jos (atât de la sudul, cât şi de la nordul fluviului) este suplinită, în bună măsură, de descoperirile arheologice. Caracterul lacunar al primelor face ca asupra unor componente ale vieţii materiale şi spirituale să planeze astăzi o întreagă serie de dificultăţi în definirea lor. Este şi cazul a ceea ce astăzi numim generic sica.

Cel mai caracteristic tip de armă curbă din panoplia războinicilor traci este reprezentat, aşadar, de un pumnal ascuţit, cu lama curbată şi o secţiune triunghiulară, având şanţ de scurgere a sângelui de-a lungul lamei şi motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamă.

Dimensiunile acestui pumnal, denumit generic sica, variază între 25 şi 35 cm lungime. Relativa unitate morfologică este afectată de includerea în acest tip de armă a unor piese mai mari, impropriu denumite pumnale, şi chiar a unor săbii de mai mici dimensiuni, asimilate acestei categorii, foarte probabil din cauza că pumnalele curbe sunt, invariabil, atribuite ethnosului trac şi, în consecinţă, asociate cu acesta.
Acest lucru vine în completarea faptului că, din punct de vedere semantic şi terminologic, termenul sica, desemnând un pumnal încovoiat, deşi ancorat puternic în limba latină prin derivatele sale, este preluat de romani din lumea greacă, unde a pătruns odată cu mercenarii traci angajaţi în diferitele conflicte ale Eladei.

Secera

La originea cuvântului stă rădăcina indo-europeană *sec, *sac, cu sensul de a tăia, a secţiona, ceea ce permite ipoteza că pumnalele curbe ale celei de a doua jumătăţi a mileniului I a.Chr., arme predilecte pentru tăiat şi înjunghiat, transpun, întâi în bronz, apoi în fier, cuţitele şi pumnalele de piatră neolitice.

Uşurinţa cu care diferite arme curbe de dimensiuni medii răspândite în lumea tracă, de tip mahaira sau falx, sunt considerate pumnale a făcut deosebit de dificilă inventarierea şi studierea pumnalelor propriu-zise, în ciuda faptului că acestea din urmă sunt prezente, în număr relativ mare, atât în contexte arheologice, cât şi în reprezentările figurative. Ipoteza identităţii între sica şi oricare altă armă curbă din arsenalul tracilor nu poate fi susţinută dacă se ia în calcul faptul că, în limba latină, sica = pumnal încovoiat face parte din aceeaşi familie de cuvinte cu sicilis = seceră, sicilio = a tăia cu secera, sicilicula = seceruică, cosor mic, sicarius = cuţitar, figurat asasin. Toată familia de cuvinte sugerează dimensiuni mici şi nu întotdeauna războinice.

Cel puţin la nivel teoretic, istoriografia românească pune semnul egal între sica şi oricare alt tip de pumnal curb; practic, însă, exemplificarea cu artefacte precise acoperă o paletă largă de forme şi dimensiuni, ceea ce face necesară o analiză atentă şi o clarificare în acest sens.

Ambiguitatea îşi are rădăcinile în izvoarele istorice, nu întotdeauna limpezi, care aduc în discuţie armele tracilor. Potrivit lui Herodot, echipamentul tracilor bithini, care trecuseră în Asia la mijlocul mileniului I a.Chr., era compus din suliţe, scuturi uşoare şi săbii mici, formulă pe care Nicolae Iorga o traduce prin suliţă, şi băltage, şi hangeri, încercând să redea atât exprimarea lui Herodot, cât şi adevărul istoric. Clemens Flavius sporeşte confuzia, amintind de inventarea de către traci a unui cuţit mare încovoiat, numit în text mahaira, dar fără alte detalii morfologice sau funcţionale.

Primul tip este caracterizat prin masivitate, uneori cu aspect frânt imediat după jumătatea lamei, vârf scurt şi ascuţit, cu o curbură uşoară, tija mânerului scurtă, de regulă de formă triunghiulară, prevăzută cu un orificiu pentru nitul necesar fixării mânerului, situat în apropierea lamei. Lama prezintă ornamente incizate şi un şanţ de scurgere a sângelui puternic profilat. Aceste caracteristici nu sunt generale, singurele argumente pentru delimitarea acestui tip fiind dimensiunea şi forma aproximativ asemănătoare. De asemenea, nu la toate piesele a putut fi stabilită cronologia exactă, în special pentru unele pumnale publicate în literatura de specialitate din Bulgaria.

sica

Aspectul robust şi alura aparent grosolană, alături de datarea majorităţii pieselor în orizontul cronologic cuprins între secolele III-I a.Chr., permit ipoteza că din acest tip a evoluat pumnalul sica în forma sa clasică, pe care o regăsim în următoarea categorie.

Nu foarte numeros, acest tip de pumnale sica a fost descoperit de-a lungul unei axe nord-sud, începând cu zona vestică a Bulgariei şi înaintând spre nord, până în centrul Transilvaniei, descoperirile fiind mai compacte în zona Porţilor de Fier.

Cel mai sudic exemplar a fost descoperit la Ravno-Pole, lângă Sofia, apoi, avansând către Dunăre, la Hristo Danov, Galatin, Prisovo, Komarevo, Sokolare, Altimir, Bărbačevo, Sofronievo, Vraca, Comakovtzi, Panagyurishte Kolonii, Bogomilovo, Pleven, toate în Bulgaria. Din zona Porţilor de Fier provin de asemenea trei astfel de piese, descoperite la Ajmana, în Serbia, şi la Dubova şi Siseştii de Jos, pe malul românesc. Cele mai nordice exemplare provin de la Căpâlna şi Piatra Craivii, ambele în judeţul Alba. Doar două exemplare nu fac parte, geografic vorbind, din axa de răspândire nord-sud, şi anume cel descoperit la Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu, şi cel de la Radovanu, judeţul Călăraşi, prezenţa lor în afara zonei de concentrare fiind în strânsă legătură cu o posibilă migraţie de-a lungul Dunării. Un caz aparte îl constituie câteva pumnale oferite spre vânzare pe o serie de site-uri specializate în comerţul cu antichităţi. Deşi contextele arheologice din care provin nu sunt cunoscute, ceea ce le îngreunează mult datarea şi atribuirea, informaţiile postate de aceste site-uri, imaginea propriu-zisă, dimensiunile şi, în rare cazuri, detaliile privind piesele în sine permit cel puţin recunoaşterea lor ca aparţinând lumii trace şi, cu prudenţa cuvenită, încadrarea tipologică. Tipului discutat aici îi aparţin două astfel de pumnale descoperite în locaţii neprecizate.

Cel de al doilea tip, nu foarte diferit morfologic, dar care prezintă unele particularităţi notabile, se conturează în jurul a trei pumnale descoperite în localitatea Padea din Oltenia, locaţie eponimă pentru aspectul cultural Padea-Panaghiurski Kolonii. Aceste pumnale nu mai prezintă aspectul robust al tipului prim, ci au o lamă prelungă, cu şanţ pentru scurgerea sângelui, dar păstrează, cel mai adesea, limba de mâner triunghiulară scurtă. Doar două exemplare au apărut, până la această dată, la sud de Dunăre, la Teteven şi Comakovtzi, alte două fiind identificate în nordul fluviului, la Slatina şi Zimnicea, şi unul în Transilvania, la Silivaş. Tot acestei categorii pare să îi aparţină şi cel mai lung exemplar cunoscut, piesă braconată însă şi oferită spre vânzare pe un site specializat în comerţul cu antichităţi. Fără a cunoaşte provenienţa acestui pumnal, ghidându-ne doar după informaţia evident lacunară prezentată pe site, după caracteristicile morfologice şi analogiile cu piese similare descoperite în contexte sigure, putem afirma că pumnalul aparţine arsenalului lumii tracice, aşa cum este cazul altor şase astfel de piese din categoria următoare.

Al treilea tip, mai numeros, subsumează o serie de piese răspândite în nordul şi vestul Bulgariei, sud-vestul şi centrul României. Aceste pumnale sunt caracterizate prin lama prelungă, execuţia elegantă în majoritatea cazurilor, ornamentarea cu incizii circulare şi/sau linii de-a lungul lamei, existenţa şanţului de scurgere a sângelui, limba de mâner continuată pe lungimea acestuia şi manşon de gardă. Aceste elemente distinctive se regăsesc fie toate împreună, fie unele exemplare prezintă una sau mai multe astfel de particularităţi. Dimensiunile arată o relativă standardizare, situată în jurul a 30-40 cm lungime şi cca. 3 cm lăţime, unele piese depăşind cu puţin aceste cote.

Gradul de conservare precar sau nespecificarea dimensiunilor în cazul unor artefacte nu au permis întotdeauna încadrarea exactă în acest tip decât prin recursul la analiza statistică şi analogiile existente. Din punct de vedere cronologic, acest tip de pumnal este datat cu preponderenţă în secolele II-I a.Chr. Pumnalele descoperite provin de la: Comacovtzi, Hassan-Faka (azi Kamburovo), Galiče, Koínare, Osen, Pavolče, Sofronievo, Tărnava, Vinograd, localităţi din Bulgaria, apoi: Călăraşi, Cetate, Corneşti, Corcova, Golenţi, Orodel, Mehedinţi, Popeşti, Rast, Viiaşu, Viişoara Mică, Blandiana, Călan, Cugir, Hunedoara, Teleac, Sibiu (Tilişca?), localităţi de pe teritoriul României.

Tot acestei serii tipologice îi aparţin cele mai nordice exemplare de pumnale sica descoperite la Mala Kopanya, Transcarpatia, Ucraina.
Nici această serie nu este lipsită de artefacte scoase la licitaţie pe site-uri tematice. Am identificat şase astfel de pumnale, bine conservate, cu caracteristici tipologice care le încadrează în categoria pumnalelor curbe de tip sica, dar care trebuie privite cu o doză oarecare de scepticism, în lipsa informaţiilor oferite de contextul arheologic.
Dincolo de toate deosebirile morfologice, nu întotdeauna suficient de determinante, ceea ce pune pumnalele sica într-un singur orizont cultural este contextul arheologic în care au fost descoperite. Cu mici excepţii, acesta este unul funerar, cu un inventar specific războinicilor Epocii Fierului din Peninsula Balcanică şi care, adesea, pe lângă arme conţineau şi piese de harnaşament, podoabe sau care de luptă.

Aceste descoperiri, care prin natura lor întregesc un rit şi ritual funerar elaborat, specific, au fost definite ca un complex cultural, numit Padea-Panaghiurski Kolonii, ce acoperă aria geografică amintită şi se datează începând cu secolul II a.Chr. şi până în secolul I p.Chr. Prezenţa, în mormintele secolelor II-I a.Chr., a pumnalelor sica, alături de zăbalele şi carele de luptă tipic tracice, imprimă amprenta etnică a tracilor în conglomeratul de războinici care au pătruns rapid în bazinul dunărean şi apoi în centrul Transilvaniei.

Asocierile de arme cele mai frecvente atribuite acestui grup sunt vârfurile de lance, în unele cazuri şi câte două în acelaşi mormânt, cu spada dreaptă, umbo de scut şi pumnalul curb, la care se adaugă diferite piese de harnaşament: pinteni, zăbale, catarame. Acest tip de inventar funerar, aproape constant în mormintele din care provin pumnalele, permite identificarea şi reconstituirea astăzi a unor inventare specifice, disparate de-a lungul timpului din varii motive.

Ornamentaţia pumnalelor, deosebit de complexă, le conferă un cumul de valenţe spirituale, artistice şi simbolice. Pe lame au fost incizate motive geometrice, dar şi vulturi şi şerpi, a căror schematizare presupune existenţa unui anume „cod”, înţeles numai de către membrii avizaţi ai grupului. Funcţia ornamentaţiei în ideologia războinică este dată de frecvenţa cu care este întâlnită şi de spaţiile largi pe care s-a răspândit. Posibil să fi avut o puternică încărcătură apotropaică şi, în acelaşi timp, să fi fost o emblemă care sublinia apartenenţa la o confrerie războinică sau să demonstreze un anume statut social. Simbolurile gravate pe lamele pumnalelor ofereau un liant spiritual războinicului în raport cu mediul său social, transpunând în lumea materială setul de legături spirituale existente între membrii grupului, plasând individul într-o reţea de relaţii bine definite şi excluzând sentimentul de singurătate.

daci

Puternica schematizare a temelor prezente în iconografia lamelor de pumnal a transformat simbolurile în „ideograme” ale unor mituri intrate în conştiinţa colectivităţilor din care făceau parte proprietarii lor şi, în acelaşi timp, prin recursul la iconografia zoomorfă, au realizat o trimitere la virtuţile unor animale al căror comportament rapace era un model în epocă. Un bun exemplu în acest sens se poate desprinde din stratagema regelui Scorilo care, pentru a-şi convinge compatrioţii de inoportunitatea unui atac asupra romanilor, asociază un lup cu proprii luptători.

Asocierea dintre pumnal, în unele cazuri şi spadă, cu imaginea „totemică” a constituit o modalitate facilă şi vizibilă de personalizare a armei şi, implicit, a posesorului şi, în acelaşi timp, a subliniat trăsăturile războinice ale perechii om-armă. Arma, ca şi concept, a fost permanent depozitara unui set de valori şi semnificaţii, a fost personificată, investită cu puteri magice, deci susceptibilă de a se încadra perfect într-o ambianţă mitologică.

Pumnalul curb, deja depozitarul unor încărcături ritualice, primeşte o doză dublă de semnificaţii, ca armă de prestigiu şi de sacrificiu şi, în acest cadru, prezenţa sa în episodul sinuciderii regelui Decebal nu este deloc întâmplătoare.

Prestigiu, calităţi combative de excepţie, o componentă mistică elaborată sunt elementele care, cumulate cu caracterul războinic al purtătorilor săi, permit identificarea unei elite militare suficient de coagulate ca să poată edifica un stat barbar, pe care să-l facă îndeajuns de puternic încât să devină un oponent serios, nu doar în plan militar, al Imperiului Roman.

Plecând de la datele expuse mai sus, se poate spune că pumnalul sica reprezintă un important artefact istoric care, datorită importanţei şi rolului avut în lumea tracilor, contribuie la înţelegerea mecanismelor sociale şi militare ale acestei societăţi, iar prin dimensiunea spirituală deosebită, la receptarea unei noi faţete din mozaicul religios a acestui popor. Dintre toate armele curbe utilizate în spaţiul tracic, pumnalele sica sunt singurele care fac legătura între tracii de sud şi cei nord-dunăreni, fiind la fel de răspândite pe ambele maluri ale fluviului.

surse  foto:

  •  https://forums.taleworlds.com/,
  •  http://everydaycarry.fr.yuku.com/,
  •  https://ro.pinterest.com/

sursa: exclusivenews.ro

1 Comment

1 Comment

  1. chingi

    23 februarie 2017 at 15:31

    Foarte interesant articolul , am observat ca tot mai multe jocuri folosesc aceasta arma sub denumirea de kukri , se aseamana extrem de mult cu cea prezentata in articol.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.