Connect with us

Hi, what are you looking for?

Slideshow

Tradiţia spune să punem grâu la încolţit în ziua de Sfântul Andrei

foto: Adevarul.ro

Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi “Ocrotitorul României” sau “Patronul spiritual al românilor”- fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre.

Ziua de Sfântul Andrei este cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului. Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume. Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine SĂ NU îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară.

În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură. Oamenii mănâncă usturoi în acea seară şi se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, piept, spate şi încheieturile trupului. Se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi şi se atârnă şiruri de usturoi. Mai mult, pentru protecţie se lasă candela aprinsă.

Copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou. De Sfântul Andrei, numeroşi români pun grâu la încolţit, în ghivece. Tradiţia arată că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu. De Sfântul Andrei, se ia o mânută de grâu şi se seamănă într-un ghiveci ori într-o cutiuţă din plastic. Apoi, se acoperă boabele de grâu cu un strat subţire de pământ. Ghiveciul trebuie instalat la fereastră, pentru ca grâul proaspăt încolţit să beneficieze de lumină suficientă.

Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei spune câte ceva despre viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an. Dacă firele sunt zdravăne şi înalte, omul care a plantat va fi norocos şi sănătos în noul an. Bătrânii spun că aspectul grâului spune ceva şi despre recoltele anului agricol ce urmează. Un grâu frumos înseamnă o recoltă bogată, pe câmpuri şi în livezi. Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este sărbătorit anual la 30 noiembrie. Grâul pus la încolţit se păstrează de regulă până după Anul Nou. Dacă se face prea mare, grâul poate fi tăiat sau legat, după 1 ianuarie.

sursa: tvpartener.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.