Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sănătate

Veşti bune pentru consumatorii de vin! Vinul te poate proteja de Alzheimer

vin-rosu-1

Evident, dacă bei prea mult vin ți se rupe filmul și nu-ți mai aduci aminte nimic a doua zi, dar există posibilitatea, ca pe termen lung, acesta să-ți salveze memoria de la haosul creat de boli ca Alzheimer.

Asta e o teorie formulată conform unui studiu publicat de Frontiers of Human Neuroscience care examinează impactul degustării de vin asupra creierului nostru, în special partea care implică gustul, mirosul și memoria. Însă, din păcate pentru entuziaștii vinului, asta nu e de la vin în sine, ci mai mult datorită experienței senzoriale de a mirosi și gusta vinul, care îți poate schimba creierul.

Cercetătorii din spatele acestui studiu au ales 13 somelieri și 13 civili, pe care i-au pus să miroasă vin și fructe în timp ce le examina creierul la un aparat de RMN, pentru a observa diferențele structurale. Somelieri reprezintă punctul de pornire ideal în cercetarea mirosului, gustului și a memoriei datorită interacțiunii intense cu vinul.

„Maeștrii vinului au ajuns în topul domeniului lor. Pe lângă faptul că se bazează intensiv pe simțul mirosului și al gustului, aceștia au învățat să își folosească memoria și vederea”, au scris autorii studiului. „Mai exact, somelierii folosesc imagini mintale, cum ar fi vizualizarea legumele și fructele din piață atunci când degustă vinul.”

Cercetătorii au descoperit că un somelier are creierul mai dens în zonele relaționate cu memoria și Alzheimer decât al unui om normal. Asta sugerează că „expertiza și antrenamentul pot îmbunătăți creierul din perioada adultă”. Mai ales că aceste părți ale creierului de obicei sunt primele afectate de boli neurodegenerative, ceea ce înseamnă că degustarea de vin la un nivel profesionist te poate proteja.

„Regiunile olfactive sunt conectate cu boli precum Alzheimer și Parkinson, la care degenerarea inițială este izolată în zonele importante pentru simțul mirosului. De asemenea, ținând cont de faptul că somelierii sunt experți în mai multe domenii combinate(olfactiv și gustativ), noi considerăm că ar putea să fie specializați în regiuni importante în integrarea informației senzoriale”, sugerează studiul.

Cum se aplică aceste rezultate publicului larg rămâne de văzut. Dar un lucru este cert: somelierii au diferențe structurale ale creierului față de restul, iar asta înseamnă că snobismul lor e validat și de studiul ăsta.

SURSA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.