(VIDEO) 2013-”Proiectilul” din Chelyabinsk. Teorii și informații despre misteriosul meteorit

foto: youtube.com

Pe 15 februarie 2013, pe la ora 9,23 (la ei), oamenii dintr-un mare oras rusesc, Chelyabinsk, au vazut o minge imensa de foc traversând cerul si explodând înainte de prabusire.

La impact, s-a auzit un tunet, după care geamurile clădirilor s-au făcut ţăndări. Seismografele au înregistrat o zguduială echivalentă unui cutremur de 2,7 grade pe scara Richter. Au avut de suferit 10 localităţi, trei dintre ele au declarat stare de urgenţă. Circa 3.000 de clădiri au fost avariate, printre care şi o fabrică de zinc, şi peste 1.000 de oameni au fost răniţi de cioburi. Telefoanele n-au mai funcţionat.

Pe cer a rămas o dâră de fum, cam ca în urma unui avion cu reacţie. Ştirile despre acest eveniment de-a dreptul apocaliptic au început să curgă, fiecare relatând cu totul altceva. Că nu s-a găsit nimic la sol, că s-au găsit trei cratere, dar lângă oraşul Chebarkul. Cel mai mare ar avea şase metri în diametru. Nivelul de radiaţii e normal. Stratul de ozon a fost distrus. Obiectul a avut un metru în diametru (la început, apoi a crescut la 10), cele 53 de reziduuri recuperate conţin, probabil, fier. Au fost căutate timp de trei ore sub gheaţa lacului, dar detectoarele de metal nu au găsit decât mici bucăţi metalice. În altă versiune, nu s-a găsit nimic în lac, dar s-au găsit bucăţi de meteorit pe marginea lacului.

foto: theconversation.com

După ce informaţiile s-au mai aşezat şi comunicatele s-au mai pus de acord între ele, s-a ajuns la următoarea fişă a acestui meteorit:
– greutate: 10.000 tone
– viteză: 15-20 km/s
– densitate: 4g/cmc
– dimensiuni: 16 m în diametru (după ESA, 5 metri)
– origine: necunoscută
– compoziţie: fier (10%), crisolit şi sulfit
– forţa exploziei: 500 kilotone (30 bombe nucleare de tipul celei de la Hiroshima)
– suprafaţa acoperită de resturi: 100.000 de metri pătraţi.

Ce nu s-a explicat încă?

1. Primul motiv de uimire este traiectoria meteoritului. Un pilot de aviaţie român spune că acesta nu e unghiul obişnuit al corpurilor cereşti care intră în atmosferă. Mai mult, prin nu ştiu ce calcule, el a stabilit că traiectoria meteoritului s-ar prelungi până în Transilvania, adevăratul punct de impact, dar, din anumite motive, meteoritul a fost detonat mai devreme. Oricum, din câte ştim noi, stelele căzătoare cad perpendicular pe pământ, în niciun caz nu desenează curbe orizontale.

2. De ce nu s-a dezintegrat la înălţime mare, aşa cum se întâmplă cu meteoriţii, de obicei? Dimpotrivă, de când a intrat în atmosferă şi până aproape de sol, bolidul a fost o singură bucată. La vreo 20 km, a explodat. Dacă ajungea întreg la sol, am fi avut crater şi trebuia găsită roca. Dar, absolut convenabil, bolidul s-a împrăştiat în fragmente foarte mici (cel mai mare are 7 cm) şi a dispărut sub gheaţa lacului, de unde ar putea fi recuperat la primăvară sau niciodată. Printr-un noroc greu de explicat, a căzut în pustiu şi oraşele au rămas întregi (inclusiv unitatea militară şi centrala nucleară din zonă).

3. Bangul sonic nu s-a auzit, aşa cum era de aşteptat, în toate localităţile afectate.

Mai mult, s-a auzit foarte târziu după apariţia trenei pe cer, unda de şoc a ajuns în Chelyabinsk după aproape 3 minute, moment în care au început în sfârşit să sunele alarmele maşinilor. N-a fost doar o bubuitură, se aud şi alte explozii. În schimb, niciun sunet înregistrat simultan cu explozia din aer. Atenţie, sunete puternice!

4. De unde provine ploaia de meteoriţi? Se spune că din centura de asteroizi, dar cam de unde exact nu se ştie. 5. De ce nu a fost văzut din timp? Există multe răspunsuri, care mai de care mai caraghioase. Oleg Malkov, de la Universitatea de Stat din Moscova, a declarat că meteoritul a fost nedetectat prin scanere spaţiale, probabil pentru că venea din direcţia Soarelui. „Putem înregistra numai pietre provenind din direcţia cerului nopţii”, a explicat el. Roscosmos, agenţia spaţială rusă, a transmis: „Nici instrumentele noastre de la sol şi nici cele din străinătate nu au detectat acest meteorit, nu l-am văzut pe monitoare”. Dumitru Prunariu are şi el o explicaţie: „Cum telescopele sunt pe Terra, în timpul zilei, când nu vedem nimic pe cer din cauza luminii solare, nu putem vedea nici asteroizi. NASA are sarcina să descopere, până în 2025, doar 90% dintre meteoriţii mai mari de 140 de metri în diametru”. În fine, încă o justificare, de la Heiner Klinkrad, directorul Oficiului pentru Supravegherea Corpurilor Cereşti din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene ESA: „Nu suntem capabili să analizăm şi să monitorizăm toţi asteroizii. Asta funcţionează doar în cazul corpurilor cereşti mai mari”. Se pare că, aşa mic şi neînsemnat cum a fost, meteoritul din Rusia a fost, totuşi, văzut de astronomii de la Observatorul din Australia.

Teorii destul de plauzibile

Lucrurile puteau să se întâmple simplu: a venit, a luat foc, a căzut. A zburat prea repede şi nu s-a putut face nimic. Dar nu e mare lucru să observi că realitatea nu e deloc simplă. Ce au făcut ruşii, mare putere aerospaţială pe Terra? La ce bun au sisteme de depistare timpurie dintre cele mai sofisticate, dacă un obiect atât de mare şi atât de periculos a trecut neobservat? Dacă ar fi să facem o comparaţie, bolidul are aceleaşi dimensiuni cu o rachetă balistică. În acest caz, n-a fost interceptat pentru simplul motiv că s-a ştiut că nu e o rachetă balistică. Ceea ce înseamnă că s-a ştiut exact ce este şi a fost lăsat să producă pagube. Greu de acceptat pentru ruşii de rând, dar se pare că autorităţile fac experimente cu vieţile lor.

O versiune a acestei ipoteze ar fi că s-a încercat distrugerea bolidului, dar nu de dragul celor mulţi. Se ştie că nicio armată nu are dotarea necesară pentru a intercepta meteoriţi, care se deplasează cu viteze imposibile. Dar, dacă, totuşi, ruşii au descoperit cum să anihileze un astfel de corp extrem de rapid şi tocmai au făcut o aplicaţie? Evident, oficalităţile ruse au negat orice speculaţie conform căreia aviaţia ar fi bombardat un asteroid care se apropia de Pământ, cel mai de actualitate fiind 2012 DA14. Deci, n-am văzut o ploaie de resturi. Dar dacă nu s-a produs în cosmos, nu înseamnă că interceptarea nu s-a produs deloc.

Privite în slow motion şi pe negativ, imaginile arată cum în corpul incandescent intră un proiectil. Martorii au spus că unda de şoc ar fi fost foarte fierbinte, au simţit un gust metalic la ore bune după eveniment, iar aerul mirosea a praf de puşcă. Inginerul de aviaţie observă şi el că dâra de fum n-ar trebui să aibă nuanţe închise la culoare dacă nu e vorba de niciun combustibil.
Dacă doar ni se pare şi ceea ce vedem e o iluzie optică, atunci care să fie explicaţia pentru neobişnuita apariţie din Rusia care, filmată din spate, arată a orice numai a obiect natural nu?

O ultimă teorie implică extratereştri în această poveste. Ei ar fi distrus meteoritul ca să nu păţească ruşii ceva. Cu alte cuvinte, ET ne supraveghează şi ne dau o mână de ajutor când suntem în pericol.

sursa: desecretizari.blogspot.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *