Vom fi verificați la sânge. Vom ajunge mai greu în țările UE. Controalele în spațiul Schengen vor fi prelungite până la finalul toamnei
Șase state cer prelungirea controalelor în spațiul Schengen, din cauza crizei refugiaților, astfel că spaţiul Schengen ar putea fi, pentru încă șase luni, un spațiu închis, în care se va pătrunde numai după efectuarea unor controale amănunțite la frontiere.
Germania, împreună cu alte cinci state europene vor solicita Comisiei Europene să prelungească până la toamnă controalele la frontiere, instituite inițial în anul 2015 cu scopul de a combate criza refugiaților.
Măsura este luată având în vedere apropierea verii și posibila creștere a numărului migranților din zonele de conflict, în special din Siria.
Controalele la graniţele interne pot fi instituite pentru o perioadă maximă de şase luni, dar Comisia Europeană poate să prelungească această durată, dacă regiunea se confruntă cu o situaţie excepţională.
Tratatul Schengen permite libera circulaţie pe teritoriul celor 26 de state membre, relatează digi24.
Articol relatat de portalul alonews.ro