Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

AVERTISMENT din partea oamenilor de ştiinţă: ”Analgezicele cresc riscul de atac de cord”

“Avertisment din partea oamenilor de ştiinţă. Cinci, dintre cele mai folosite analgezice la nivel mondial, cresc riscul unui atac de cord chiar şi cu 100 %. Este concluzia unui studiu realizat de la cercetătorii de la Universitatea din Montreal.

Potrivit cercetării, calmante precum ibuprofen, naproxen sau diclofenac, luate în doză mare, chiar şi pentru perioada scurte de timp, de exemplu o săptămână, pot avea, în cazuri izolate, efecte secundare care duc la deficiențe în funcționarea inimii. Mai exact, din cei aproape jumătate de milion de oameni care au reprezentat caz de studiu, peste 66.000 au suferit un infarct în timp ce foloseau unul dintre cele cinci tipuri de analgezice.

Oamenii de ştiinţă mai atrag atenţia că faptul că aceste medicamente pot fi cumpărate de oricine, chiar şi fără reţetă medicală, crează falsa impresie că sunt inofensive.

 

Este al doilea studiu care avertizează asupra pericolului consumului de astfel de calmante, după cel apărut în luna martie, în Danemarca şi care atrăgea atenția asupra consecințelor analgezicelor asupra oamenilor.”

SURSE: digi24.ro via dzr.org.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.