Dumnezeu i-a avertizat pe oameni de iminenţa unui cutremur care va înghiţi toate apele pământului. Apele care vor ieşi ulterior la suprafaţă vor înnebuni pe oamenii care beau.
Singurul care l-a luat în serios pe Dumnezeu a fost Profetul. Acesta şi-a făcut provizii de apă în peştera în care trăia, care să-i ajungă până la moarte.
Aşa cum era de aşteptat, cutremurul s-a produs, apa a dispărut, fiind înlocuită de o apă nouă, care a invadat râurile şi lacurile.
Câteva luni mai târziu, Profetul a coborât la câmpie. Într-adevăr, oamenii înnebuniseră, si l-au atacat pe Profet, convinşi că nu ei, ci el era nebun.
De aceea, Profetul s-a întors în munţii săi, fericit că a apucat să facă economii de apă. Nu şi-a putut suporta însă singurătatea, aşa că a coborât din nou la câmpie. Oamenii l-au respins din nou, căci nu mai semăna deloc cu ei.
Atunci, Profetul a cedat. A aruncat rezervele de apă pe care le mai avea şi a băut din apa cea nouă. A devenit la fel ca ceilalţi oameni in nebunia lor.
„Calea către Adevăr este îngustă. Poţi călători doar de unul singur.”
sursa: marplo.net
