Viața pe „Acoperișul lumii”, platoul tibetan, este una deosebit de grea pentru oricine s-a născut în altă parte a lumii. Aerul este rarefiat, făcând simplul proces al respirației extrem de dificil. Cantitatea redusă a oxigenului cauzează însă multe alte probleme. Spre exemplu, este foarte greu chiar să concepi un copil. Însă tibetanii nu par să se confrunte cu astfel de probleme.
Studii recente au demonstrat că adaptarea tibetanilor la acest mediu ostil este corelată cu anumite gene, cea mai importantă fiind EPAS1, o genă ce ajută organismul uman să funcționeze în parametri normali chiar și în condițiile unui nivel scăzut al oxigenului. De asemenea, s-a demonstrat că gena EPAS1 vine de la strămoșii șerpașilor nepalezi, răspândindu-se acum circa 30.000 de ani.
Rasmus Nielsen de la Universitatea din California, alături de colegii săi geneticieni, a comparat genomul tibetan cu cel al altor populații de pe glob. Rezultatul? Niciun grup uman modern nu poartă varianta tibetană a genei EPAS1. Însă, aceiași cercetători au descoperit această secvență în genomul unei specii umane extincte, denisovanii.
„Studiul arată că una dintre cele mai spectaculoase adaptări ale oamenilor își are rădăcinile în denisovani. Este ext6rem de interesant să vedem o dovadă a interacțiunii sexuale dintre această specie umană și Homo sapiens, cu atât mai mult cu cât am aflat de existența ei de nici patru ani”, afirmă Svante Paabo, cercetătorul suedez care a descoperit genomul denisovan în urmă cu mai puțin de 4 ani.
„Gena tibetană EPAS1 a ajuns la această populație, cel mai probabil, prin interacțiune sexuală. Însă nu putem spune că este 100% denisovană. Ar putea, la fel de bine, să fie neanderthaliană, gena EPAS1 a acestora semănând izbitor cu cea tibetană. Este mai credibilă această variantă, având în vedere că neanderthalienii reprezentau o prezență comună în Asia continentală, în timp ce denisovanii par să fi trăit cu precădere in sud-estul Asiei”, completează David Reich, geolog în cadrul Universității Harvard.
