foto: La Taifas
Dr. Mihaela Bilic a absolvit Facultatea de Medicină Generală „Carol Davila“ din Bucureşti şi, în anii 1996-2000, a urmat rezidenţiatul la secţia de Diabet şi Boli de nutriţie a Spitalului Universitar din Bucureşti. A urmat un stagiu de un an la o clinică de obezitate din Paris. A publicat la Curtea Veche Publishing volumele Trăiesc, deci mă abțin (2011), Sănătatea are gust. Ghid pentru slăbit (2015), Sănătatea are gust (2016), Tocăniță pentru suflet (2016), Supă de încălzit inima (2016) și ABC de nutriție (2016).
Cum trebuie să te poziționezi față de mîncare?
Trebuie să învățăm să mîncăm de foame, să facem diferența între mîncatul ca necesitate a corpului și mîncatul emoțional, să reușim să ne educăm și să ne disciplinăm apetitul. Pentru că, adulți fiind, trebuie să avem o pauză de cel puțin cinci ore între mese, în care trebuie să învățăm să nu ronțăim nimic. Mîncăm pentru că ne este foame, ne oprim chiar dacă nu ne-am săturat și așteptăm următoarea masă. Apetitul se educă – la fel, senzația de sațietate și dimensiunile stomacului. Trebuie să avem o nouă atitudine față de mîncare. Asta înseamnă să înțelegem că există un buget caloric al fiecăruia și că, dacă nu ne încadrăm în el, dacă mîncăm mai mult decît are nevoie organismul, ne îngrășăm. După părerea mea, kilogramele în plus sînt mîncatul pe datorie, pe credit. Mîncăm mai mult decît ne permite bugetul nostru caloric.
Echilibrul stă în ochiul nostru și în starea pe care ne-o dă imaginea noastră. Pentru că, din punct de vedere medical, e foarte mare plaja, undeva între 5 și 7 kilograme, față de înălțime. Dacă așteptăm să ne spună medicul că avem grad 1 de obezitate e foarte tîrziu.
Oamenii se îngrașă, deci, din motive emoționale?
Așa a lăsat-o natura, universul: mîncarea ne dă o stare de bine. E dincolo de satisfacerea foamei. Instinctele noastre știu asta. E cea mai la îndemînă metodă de a ne crea o minimă stare de bine. Nici societatea nu ne educă să avem grijă de starea noastră de bine prin mijloace mai eficiente și, dacă se poate, nealimentare: să ne fie bine în pielea noastră, să ne trăim viața în armonie cu ceea ce ne dorim, cu prioritățile și valorile noastre, să avem o stare de mulțumire. Sînt lucruri esențiale, despre care nimeni nu vorbește în prezent. Și atunci, ne trezim ca niște animăluțe chinuite, că mîncăm doar ca să putem face față unei noi zile care este și frustrantă, și obositoare. În disperarea lui creativă, creierul nostru caută o metodă să-și aline suferința și să-i fie bine. Acolo unde totul e interzis, sîntem îndemnați să mîncăm prin nevoia societății de a avea oameni funcționali. Dacă n-am avea această senzație de bine cu ajutorul mîncării, am fi, probabil, jumătate din noi fie internați, urlînd de durere, fie pe jos, în criză. Societatea nu are nevoie de oameni care nu pot funcționa, iar faptul că sîntem grași nu deranjează pe nimeni: sîntem consumatori de servicii de sănătate, de medicamente, deci toată lumea profită de pe urma kilogramelor noastre. Pînă să ne facă grăsimea nefuncționali, societatea profită.
Există cîteva „adevăruri esențiale“ despre mîncare, care tot circulă…
Se creează așa-zise false alternative. Toate aceste vorbe sînt spuse simplist, nu sînt argumentate. Noi le luăm ca atare. Cînd, de fapt, nu se explică exact. Sînt vreo zece replici care se repetă la nesfîrșit, nu știu cum de au putut fi așa de repede adoptate. De pildă, referitor la tipurile de zahăr: zahărul, indiferent de care, e identic. Nu există unul mai sănătos. Nu e aliment, ci condiment. De asta trebuie să-l mîncăm puțin și rar. Cartofii prăjiți îngrașă, dar pentru că au ulei. Același ulei care îngrașă și în salată, mai mult decît untul sau slănina. Sîntem singura nație care-și contestă tradițiile – cazul cărnii de porc. De ce mîncăm noi acum grăsime de cocos și palmier, doar pentru că sînt vegetale, și contestăm, de pildă, carnea de porc?
Interviu realizat de Iaromira POPOVICI
sursa și articolul integral îl puteți citi pe dilemaveche.ro.
