Părintele Arsenie Boca a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie.
Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ.
Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult, întorcându-se de la gustul amar al atâtor filosofi şi credinţe deşarte care au stors creierii lui Mircea Eliade şi de la cele cu minte scurtă şi poale lungi care i-au întinat viaţa lui Solomon.
Fragment din cartea Mărturia mea despre Părintele Arsenie Boca, de preot Petru Vamvulescu.
