Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

FELIEREA ROMÂNIEI. O parte a României „este Ungaria”, iar o altă parte „este Moldova”. Aceasta este afirmația președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon

dodon putin

În cadrul unei conferințe de presă, acesta a vorbit despre relațiile pe care Republica Moldova le are cu România, manifestându-și nemulțumirea față de tendințele unioniste de la Chișinău, dar și pentru că între cele două state nu există un tratat de frontieră.

El a pledat pentru lichidarea organizațiilor unioniste din Republica Moldova, menționând că în România „cei care au pledat pentru reunirea Moldovei istorice” au fost interziși, întrucât „o jumătate din România este Moldova, din punct de vedere istoric”.

Ulterior, el a continuat ideea, dând și exemplul Transilvaniei.

„În România acele organizații care promovează ideea că o parte a României este Ungaria, deoarece Transilvania, o altă parte este Moldova, aceste organizații au fost interzise. De ce la voi asta nu se poate, dar la noi e posibil?”, a menționat Dodon.

Amintim că președintele moldovean a primit cadou de la omologul său rus, Vladimir Putin, o hartă veche, a Moldovei Medievale. Dodon a menționat că acesta este un „cadou interesant, scrie evz.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.