Pesterile de pe teritoriul Romaniei au diverse povesti cu iz paranormal, astfel incat se poate scrie o adevarata enciclopedie, pastrand astfel proportia informatiilor.
Pestera Tausoarelor, este in acest caz, un exemplu ca, in vechime, cei care au trait aici, au lasat diverse tezaure informationale, pe care noi sa le accesam, asa cum s-a intamplat cu tezaurul din interiorul Masivului Bucegi, acea Sala a Proiectiilor descoperita in August 2003. Daca in Bucegi avem Sala Proiectiilor, aici, in Pestera Tausoarelor, se pare ca avem Sala Sunetelor ! Peştera Tăuşoare este cea mai adâncă peşteră din România. Are 20 de kilometri de extindere a galeriilor, pe o diferenţă de nivel de 413, 5 m.
Majoritatea oamenilor adanc inradacinati in viata agitata de zi cu zi, nu mai au interes de a studia aceste aspecte profunde din istoria noastra. De pe pagina Efemeride.roaflam mai multe despre fenomenele din aceasta pestera:
„Descoperită în 1955 de învăţătorul Leon Bârte, peştera de la Izvorul Tăuşoarelor nu a întârziat să suscite interesul specialiştilor speologi şi din domeniile conexe, datorită caracteristicilor bizare pe care le deține. Peștera este situată în sud-vestul Munților Rodnei pe versantul stâng al al Văii Izvorul Tăuşoarelor, la o altitudine de aproape 1000 m.
Prima descoperire ciudată a fost efectuată de învățătorul Marin Teodoru în 1967. Acesta a remarcat în camera care poartă numele de Sala Ursului trei nișe de 15 cm, dispuse în formă de triunghi, având o distanță de un metru și jumătate între vârfuri. Dacă primele două aveau o adâncime de aproximativ 35 cm, a treia părea să nu aibă capăt. Din acel moment au început să se nască diverse ipoteze în mintea învățătorului. Era convins că dincolo de acel perete se află o cameră secretă sau poate chiar mai multe. Marin Teodoru a astupat cele trei găuri cu pietre și călcare de teamă că cineva să nu le descopere și să înceapă săpăturile, astfel Peștera Tăuşoarelor distrugându-se.
După mai mulți ani de cercetare, s-a vehicul cum că Marin Teodoru ar fi descoperit o mică galerie de trecere și ar fi ajuns în camerele ascunse ale peșterii. Bătrânul nu a vrut niciodată să dezvălui ceea ce descoperise dincolo de pereții Peșterii Tăuşoarelor, dar s-a vehiculat ideea descoperirii unui adevărate civilizații. Învățătorul a păstrat tăcerea de frica comuniștilor, dacă aceștia ar fi aflat cu siguranță că ar fi distrus totul.
Marin Teodoru nu s-a mai putut abține și a publicat o carte, în 1978, care conținea anumite povestiri fantastice. Se spune că toate au fost inspirate din ceea ce a descoperit dincolo de pereții groși ai peșterii și că ar fi transformat această informație în povestiri fantastice. Bătrânul a mai lăsat în urma sa și un manuscris pe care trebuia să-l publice familia după moartea sa, dar un incendiu l-a mistuit. Și astfel, toate secretele Peșterii Tăuşoarelor au mers cu Marin Teodoru în mormânt.
Schelete de urs !
După descoperirea lui Marin Teodoru, a urmat o alta fascinantă. Speologii au găsit în Peștera Tăuşoarelor scheletele a două specii de urs: ursus arctos și ursus spealeus. La prima vedere se părea că cele două specii au conviețuit în galeriile peșterii, fapt aproape imposibil în natură. Interesant mai este și că cele două schelete au fost descoperite în părți opuse ale peșterii, adică partea de nord spre nord vest și sud fiind ocupată de ursul arctos și cea de nord spre nord est și sud, de ursus spealeus. În plus, oasele urșilor morți erau dispuse în formă de cerc, ceea ce i-a împins pe speologi să creadă că cineva, cu un anumit scop, le-a așezat acolo.
Bilele din Peștera Tăuşoarelor !
Această peșteră este singura din lume care are încastrate în pereți și podea o serie de bile. Nu se știe cum s-au format și nici motivul, dar aceste bile au creat diverse întâmplări de-a lungul timpului. O altă ciudățenie a lor este faptul că în anumite momente emit anumite murmure provenit din neant. Dacă stai cu urechea lipită de o bilă poți să auzi oameni vorbind, dar niciodată nu vei înțelege limbajul lor.
Peștera Tăuşoarelor !
Ciudățenia bilelor a născut teoria conform căreia ele ar fi un fel de tranzistori care transmit anumite voci. Speologii care au avut ocazia să cerceteze peștera susțin că nu întotdeauna se aud acele zgomote și dacă eşti atent poți distinge voci de bărbați, femei și chiar copii.
Un eveniment imposibil de explicat s-a petrecut în vara anului 1987, când un bărbat din Timișoara, fiind fascinat de misterul bilelor, s-a furișat în peșteră cu un casetofon pentru a înregistra murmurele. Când noaptea s-a lăsat, murmurele s-au intensificat în intensitatea și bărbatul a leșinat de frică. Când s-a trezit de dimineață se afla în fața peșterii doar că era de fapt o altă peșteră, cea a Ialomiţei din Bucegi. Era înfășurat în pătura pe care adormise și a fost trezit de un călugăr care trecea prin zonă. Călugărul nu s-a arătat uimit de povestea bărbatului și a încercat să-i explice că prin ceea ce a făcut a trezit mânia forțelor din lumea de dincolo.
Bărbatul s-a întors la Peștera Tăuşoarelor, dar nu și-a mai găsit casetofonul. Fascinat, speriat, dar și uimit de pățania sa, timișoreanul a crezut că aceste bile misterioase sunt de fapt un sistem de teleportare, pentru că altfel nu se poate explica pățania sa.
În urma întâmplărilor bizare s-a hotărât ca peștera să fie scoasă din circuitul turistic. Această măsură este bizară în condițiile în care atât de multe lucruri fascinante sunt legate de această peșteră. Probabil că adevărul este ascuns de speologi din motive greu de înțeles.”[1]
De pe publicatia Secretele Femeilor aflam si alte informatii:
“Tata povestea ca a luat bastonul de care se folosea si l-a bagat pe nisa, dar nu i-a dat de capat. A fost convins ca dincolo de acel perete se mai gaseste ceva”.
Cu toate acestea, domnul Teodoru nu a spus nimic despre descoperirea celor trei nise pe care, mai mult, le-a astupat cu pietre si calcare din pestera.
“Se temea sa nu le vada si altii si sa sape acolo, sa distruga pestera. Pentru ca el era convins ca in partea cealalta se ajungea printr-o galerie pe care a cautat-o cativa ani buni”.
In cele din urma a gasit o mica galerie subterana de trecere. Ce a vazut domnul Teodoru in pestera, nu se stie. Nu a vrut sa le povesteasca nici macar copiilor sai.
“Ne-a spus doar ca pesterile din munti ascund adevarata civilizatie. Parea de-a dreptul fascinat de ceea ce vazuse acolo. La un moment dat nu a mai rezistat si a scris o carte pe care a publicat-o inca prin 1978. Doar ca era scrisa sub forma unor povestiri fantastice. Spunea ca nu vrea sa afle comunistii ce e acolo, ca ar distruge totul. A lasat in urma lui un manuscris pe care trebuia sa il publicam noi peste mai multi ani, cand romanii ar fi fost in stare sa inteleaga unele lucruri”.
Dar manuscrisul a pierit intr-un incendiu care a distrus casa la cateva saptamini dupa decesul domnului Teodoru, fara ca cineva sa fii aflat secretul pesterii.
Sanctuar primitiv sau intamplare ?!
Ceea ce i-a uimit pe primii speologi a fost descoperirea unor schelete de ursi din doua specii: ursus arctos si ursus spealeus. Cele doua specii se pare ca au convietuit impreuna in acele galerii subterane, lucru care contravine tuturor cunostintelor despre aceste doua specii.
In plus, oasele erau dispuse intr-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest si sud fiind ocupata de ursus arctos si cea de nord spre nord est si sud, de ursus spealeus. Cum este putin probabil ca ursii sa fii murit intamplator in acele pozitii, se presupune ca ei au fost asezati de cineva intr-un anumit scop. Arheologii spun ca poate fi vorba despre un cult al omului primitiv inchinat ursului.
Dar chiar si aceasta ipoteza pare subreda in fata existentei celor doua specii alternativ asezate. Aproape imediat dupa descoperirea ei pestera a fost inchisa circuitului public, vizitarea acesteia putindu-se face doar cu acceptul unui custode care indruma turistii sau alti doritori sa viziteze locul. Unii spun ca in felul acesta s-a incercat ascunderea anumitor galerii si sali care nu trebuiau vazute de public si nici facute cunoscute, ca vizitatorii trebuiau indepartati de anumite locuri din pestera, sub aspectul indrumarii.
Bilele de Tausoare !
O alta descoperire bizara o constituie “bilele de Tausoare”, despre care nimeni nu poate afirma cu exactitate cum s-au format. Bilele se gasesc incastrate in peretele calcaros si in podeaua partii din pestera careia i-au imprumutat numele, Sala Bilelor.
Unii dintre cei care au vizitat locul afirma ca uneori, daca asculti atent, poti auzi murmure ce par a veni din interiorul bilelor. L.T., speolog, afirma:
“Prima data cand am auzit murmurele eram cu alti doi colegi. Am crezut ca vorbesc ei, iar ei au crezut ca vorbesc eu. Apoi am crezut ca dincolo de perete mai e cineva si ca se aude ecoul. Numai ca, lipindu-mi urechea de mai multe bile, am constatat ca murmurele sunt diferite, nu apartin acelorasi persoane. Ca si cum fiecare din acea bila ar fi un tranzistor si ar transmite posturi diferite de radio. Niciodata nu am putut descifra ceva clar in acele murmure, dar sigur erau omenesti, pentru ca se auzeau si barbati si femei si chiar voci de copii. Numai ca nu intotdeauna se aud acele zgomote. In 21 de vizite pe care le-am facut acolo, de-a lungul anilor, uneori de mai multe ori pe an, le-am auzit doar de cinci sau sase ori”.
Unii, mai reticenti la spusele domnului L.T., afirma ca murmurele, sunt in fapt zgomotele produse de riurile subterane de acolo si care dau impresia unor dialoguri. Dar ipoteza cade intrucit zgomotele s-ar auzi permanent, nu doar din cand in cand.
“Am ispitit forte mai presus de intelegerea oamenilor” !
Domnul G. S. din Timisoara a fost martorul unui eveniment pe care nici acum nu si-l poate explica. Intr-o seara de august a anului 1987, domnia sa s-a strecurat, efectiv in Sala Bilelor. Auzise despre murmurele de acolo si era convins ca numai noapte pot fi auzite. Era pregatit si cu un mini-casetofon Sharp ca sa inregistreze orice zgomot.
“M-am infasurat intr-o patura si am asteptat pe intuneric. Si la un moment dat le-am auzit. Am dat drumul la casetofon”. Murmurele se inmulteau si cresteau in intensitate, acoperind toata sala. Indraznetul a fost cuprins de panica si… a lesinat. Cand s-a trezit era dimineata si se gasea in fata pesterii.
“Dar ciudatenia vine de acolo ca nu eram la pestera mea ci la cea a Ialomitei, din Bucegi. Cand m-a vazut calugarul care avea o chilie in gura pesterii, a fost uimit. Nu intelegea ce e cu mine infasurat in patura si lungit in fata pesterii. Am incercat sa-i explic si a inceput sa rida.
Dar nu radea ca nu m-ar fi crezut, ci pentru ca lui i se parea ceva normal. Atunci mi-a povestit parintele Teofil – asa il chema, Dumnezeu sa-l ierte – despre vocile din pesteri si despre faptul ca eu, in infumurarea mea am ispitit forte mai presus de intelegerea oamenilor”.
De casetofon nu a mai dat, chiar daca s-a intors in ziua urmatoare la Tausoare. Poate ca l-a luat un turist, bucuros ca pestera i l-a dat cadou. Sau poate ca s-a pierdut pe drumul dintre Rodna si Bucegi. Domnul G.S. este convins ca acele bile sunt, in fapt, un dispozitiv de teleportare.
“Altfel nu pot sa-mi explic cum am ajuns intr-o clipita la o distanta atit de mare. Timpul o sa-mi dea dreptate”.
Cu toate acestea, chiar daca de atunci a mai incercat de citeva ori experimentul, nu a mai auzit nici murmurele din sala si nici nu s-a mai trezit cine stie pe unde. Multe sunt pesterile pe care speologii – si nu numai ei – incearca sa le scoata din circuitul turistic. Ei afirma ca pentru a proteja acele comori inestimabile. Si sunt de acord ca multi turisti nu au respect pentru acele tezaure naturale fantastice ascunse in adincurile pesterilor.
Cu toate acestea, uneori protectia depaseste o anumita limita si ajunge pana la a ascunde unele descoperiri care ar trebui cunoscute de toata lumea. Pentru ca nu o data, acolo, in subteran, se gaseste istoria trecuta si viitoare si radacinile noastre spirituale.”[2]
sursa: departamentul-zero.ro
