Pe 8 decembrie 1920 se produce un eveniment care a zguduit societatea românească din temelii. Astăzi este trecut sub tăcere, lipsind din manualele.
Ţară paşnică, cu o populaţie fără antecedente extremiste, România a cunoscut şi ea oroarea atentatelor teroriste prin acţiunea unui comunist. Atentatul din Senatul României, soldat cu morţi şi răniţi, a provocat panică în rândurile opiniei publice şi politicienilor.
A avut loc la ora 14.40, când un dispozitiv exploziv artizanal amplasat în spatele scaunului prezidenţial, ocupat de generalul Constantin Coandă, a explodat.
Deflagraţia a provocat moartea pe loc a episcopului greco-catolic Demetriu Radu şi rănirea gravă a ministrului justiţiei Dimitrie Greceanu, schijele provocându-i o rană severă la torace, decedând ulterior la spital. Au mai fost răniţi Spiru Gheorghiu, căruia i-a fost zdrobit piciorul drept, decedând la spital, episcopul Nifon, episcopul Ciorogariu şi preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl marelui inventator Henri Coandă.
Liderul grupului terorist aflat la originea actului criminal era tovarăşul Max Goldstein (1898–1924), poreclit ”Coca”, un etnic evreu originar din Bârlad.
De profesie ziarist, a fost socialist şi anarhist. Condamnat pentru comunism la o pedeaspă cu închisoarea de 10 ani, evadează şi se refugiază la Odessa, parte a Imperiului Ţarist la acea vreme, unde îl cunoaşte pe Lenin şi îi devine un apropiat. Max Goldstein avea convingerea “revoluţionară” că prin atacuri teroriste comunismul va triumfa în România.
Este perioada în care în toate ţările europene evreii se aşează în fruntea mişcărilor revoluţionare comuniste care promiteau să zguduie şi să răstoarne lumea veche pentru a o înlocui cu o alta în care evreii aveau deja garanţia că se vor găsi deasupra tuturor celorlalte popoare.
După episodul întâlnirii şi consfătuirilor cu tovarășii din conducerea Uniunii Sovietice, exportatorul mondial al revoluţiilor comuniste, revine în ţara noastră, având scopuri precise şi un important suport financiar de la confraţii de luptă şi conaţionali. Îşi formează un grup de acţiune, din care făceau parte Saul Osias şi Leon Lichtblau.
Teroriştii încep să facă experimente cu explozibil, în care tovarăşul Max Goldstein îşi pierde un braţ pe care-l înlocuieşte cu o proteză metalică, devenind cunoscut ca ”omul cu cîrlig”. Grupul încearcă, în noiembrie 1920, să-l asasineze pe ministrul Afacerilor Interne, Constantin Argetoianu, cel mai înfocat anticomunist, bomba amplasată de ei distrugând doar partea neocupată a vagonului de trenul vizat, între staţiile Chitila şi Ciocăneşti.
Îndrumaţi şi organizaţi de un alt comunist, Abraham Grinstein din Odessa, grupul comunisto-terorist detonează bomba în Senatul României! Complicităţile au rămas la stadiul de presupuneri legate de grupul celor 11 comunişti evadaţi în acea perioadă de la Jilava. Ei fuseseră condamnaţi pentru distribuire de manifeste şi de broşuri de propagandă bolşevică la Chişinău şi propagarea revoluţiei bolşevice în Romania.
Comunistul Max Goldstein, principalul autor al atentatului, fuge în Bulgaria imediat după atentat. Este prins în octombrie 1921, când încerca să reintre în ţară pe la Rusciuk.
„ …Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu şi Văleanu (ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor); domnul general Coandă, preşedintele Senatului, urcă spre fotoliul prezidenţial. În acel moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile şi aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, ţipete şi strigăte de salvare răsună, în vreme ce într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoşi afară” – ziarul «Adevărul»
Bomba a fost construită din 2 obuze de mortier germane model 1916, toată operaţiunea a avut loc în locuinţa arhitectului Lichtblau a cărui copii erau bolşevici. Experţii au stabilit că obuzele au fost introduse unul în altul, obţinându-se un focos dublu de care au fost legate două fire ce duceau la o baterie şi la un ceas deşteptător, aceste din urmă elemente fiind conectate în serie.
Teroriștii Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau au ţinut o scurtă consfătuire datorită unei diferenţe de păreri, Osias şi Lichtblau opinând că ar fi mai potrivit scopului să atace sediul Siguranţei. Goldstein i-a contracarat cu argumente susţinând că „mult mai moral este atacarea oligarhiei române în propria casă, care va fi şi coşciugul ei, Senatul”. În cele din urmă i-a convins cu aceste cuvinte:„aceasta este misiunea mea”.
Goldstein a crezut că în acea zi urma să fie o şedinţă excepţională a plenului Senatului cu participarea Regelui şi a guvernului Averescu, hotărând să profite de ocazie. Spre seară, Leon Lichtblau a ieşit după informaţii. Veştile nu erau chiar cele aşteptate: scăpaseră şi Regele (care nu venise) şi Averescu (care întârziase 5 minute), erau 6 morţi sau răniţi, ceilalţi (miniştri şi senatori) alegându-se doar cu o spaimă de moarte. Lui Goldstein nu i-a venit să creadă că existau supravieţuitori.
Deşi simţea că agenţii Siguranţei sunt tot mai aproape de el, a stat în Bucureşti încă patru zile ca să afle bilanţul exact de morţi şi răniţi şi, mai cu seamă, de ce este atât de redus: un obuz nu explodase.
La 28 iunie 1922 Max Goldstein a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă. Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse până la 10 ani de muncă forţată.
Sentinţele au fost pronunţate după 125 de şedinţe.
În faţa anchetatorilor, Max Goldstein relatează cu lux de amănunte cum a pătruns împreună cu complicele său în incinta Senatului, cum a amorsat bomba artizanală şi cum şi-a petrecut orele premergătoare exploziei: „La ora 9 seara am plecat de acasă cu Loni, care ducea lădiţa cu Fexplozibile, înspre Senat, trecând prin străzile Decebal, Bd. Coltei, Bd. Carol şi apoi intrarea în Senat. La Senat am intrat prin Bd. Carol pe locul viran dintre clădirea veche şi cea nouă, am înconjurat partea de nord a vechii clădiri, am intrat prin o uşă mică ce dădea în curtea Universităţii, unde erau vechile latrine, şi de acolo am trecut prin coridorul ce are ferestre înspre Bd. Carol, adăpostindu-ne între pietrele de sub scara ce ridica la Senat până la ora 12 noaptea.
După ce totul se liniştise, am ridicat scările sus şi acolo am deschis principala uşă de intrare la Senat cu o cheie passepartout. Întâi am încercat la uşa bufetului, pe care, neputând-o deschide, am renunţat la ea. Vroiam să intrăm pe această uşă pentru că era mai laterală şi astfel mai ferită de orice zgomot. Am intrat înăuntru după indicaţiile date de Loni, care studiase în amănunţime felul aranjamentului camerelor, al intrărilor şi al mobilierului.
Înăuntru ajunşi, am dispus aranjarea lădiţei cu explozibilul în dosul perdelei, pentru că era singurul loc mai adăpostit, pentru că acolo fiind aşezaţi cei care reprezentau regimul ororilor făcute asupra muncitorilor. (…) Timpul l-am trecut stând de vorbă şi fumând în capătul tribunelor lângă banca ministerială.
La ora 5 dimineaţă am aranjat mecanismul pentru funcţionare a maximului de timp, potrivind astfel la ora 3 să se producă explozia; apoi am scos cuiul de siguranţă, am închis lădiţa cu cheia şi, pe acelaşi drum pe unde ne introdusesem, am părăsit localul Senatului, încuind din nou uşa principală pe unde intrasem. Pe când coboram am auzit un zgomot şi atunci am grăbit ieşirea.
Sosiţi acasă, m-am culcat aşteptând efectul, însă Loni, imediat după masa de la dejun, a plecat la cursuri în sala Facultăţii, situată chiar lângă intrarea în sala de şedinţă a Senatului. Aceasta a făcut-o pentru ca să urmărească mai de aproape efectul ce-l va produce explozia. După ora 3, Loni a venit acasă foarte emoţionat, povestind cele ce se petrecuseră în urma exploziei în Sala Senatului. Pentru a se linişti, atât el cât şi eu am luat bromură.”
Max Goldstein a murit în 1924 de pneumonie în închisoarea Doftana. Nu şi-a regretat niciodată faptele.
Iată o altă pagină dintr-o ”istorie-surpriză” pentru români, dar şi pentru alţii, cei care vor să înţeleagă resorturile intime ale mişcării comuniste de la începutul secolului trecut, din ţările comuniste şi nu numai.
sursa: jurnalul-manipularii.blogspot.ro
