Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului începe la 15 noiembrie şi ţine până la 24 decembrie.
Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al Naşterii Domnului. El ne aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Legea Decalogului (Cele 10 porunci), scrisă de Dumnezeu pe table de piatră.
“Dacă vreţi să simţiţi bucuria Naşterii Lui Iisus Hristos, bucurie pe care au avut-o păstorii şi îngerii la Naşterea Domnului, postiţi, rugaţi-vă, păziţi curăţenia, faceţi milostenie, spovediţi-vă cu sinceritate, şi cei cărora vă vor da voie duhovnicii, aceia împărtăşiţi-vă cu curăţenie, iar atunci veţi simţi, pe de-a-ntregul şi cu adevărat, ce înseamnă Naşterea lui Iisus Hristos”, îndemna părintele arhimandrit Cleopa într-una din predici.
Cum să postim ne-a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos, iar Cuvântul Sfânt a fost consemnat în Sfânta Scriptură: “Când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor, Tu însă, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare”. (Matei, 6, 16-18).
Părintele Sofian Boghiu ne îndemna să postim cu bucurie, spre a culege toate roadele bune: “Postul trebuie sa fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau tinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător.”
Pe de altă parte, părintele Ieromonah Arsenie Boca ne-a lăsat preţioase sfaturi privitoare la post şi rugăciune, spunându-ne că “postul începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale. (…) Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea.”
Sfaturi pentru post
Sfântul Vasile cel Mare foarte frumoase sfaturi ne-a dat pentru post. Şi prima grijă este aceea de a nu posti doar de la mâncare.
“(…) Postul e un dar din bătrâni. Nu s-a învechit, nici n-a îmbătrânit. E totdeauna nou, e veşnic în floare. (…) Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti: «Nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului». Cuvântul «nu mâncaţi» este o lege a postului şi a înfrânării. (…). Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. (…)
N-am postit şi am fost alungaţi din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis/ Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou ca sfătuitor pe şarpe, care ne sfătuieşte să mâncăm, ca să ne cruţăm trupul! Nu-ţi găsi scuza în boala trupului sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le Lui Dumnezeu, Care ştie totul!(…)
Postul naşte profeţi, întăreşte pe cei puternici. Postul înţelepţeşte pe legiuitori. Postul este bun talisman al sufletului, tovarăş credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciţiu pentru atleţii credinţei. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie. Postul este tovarăş al înfrânării, creator al castităţii. În timp de război face eroi, iar în timp de pace propovăduieşte liniştea. Pe credincios îl sfinţeşte, iar pe preot îl desăvârşeşte.(…) Dar nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. (…)Pentru cei ce postesc de bunăvoie, postul le este folositor tot timpul, pentru că demonii nu îndrăznesc să atace pe cel ce posteşte, iar îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau cu plăcere lângă cei care-şi curăţă sufletul cu post. (…)
În fiecare biserică îngerii scriu pe cei ce postesc. Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici plăceri pe care ţi-o dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind dinaintea celui care înrolează ostaşi. E mai mică primejdia când un ostaş aruncă pavăza şi fuge, decât atunci când un creştin aruncă postul, arma cea tare şi puternică.(…) Îndură, dar, toate suferinţele, ca un bun ostaş! Luptă-te după toate regulile luptei, ca să fii încununat, ştiind bine cuvintele apostolului: Tot cel ce se luptă, se înfrânează la toate.” (C.A.)
Sfântul Siluan – “Despre cât trebuie să mâncăm”: ”(…) Trupul poate fi veştejit repede prin post, dar nu e deloc uşor ca sufletul să se smerească aşa ca el să rămână mereu smerit, şi nu e cu putinţă degrabă.
Sfânta Maria Egipteanca a luptat 17 ani cu patimile ca şi nişte fiare sălbatice şi abia după aceea a găsit odihnă, măcar că îşi uscase repede trupul, fiindcă în pustie n-avea nimic cu ce să se hrănească.
Socotesc că trebuie să mâncăm atât, încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie întotdeauna aprins şi să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua şi noaptea.(…)”
Datini
Vreme de şase săptămâni, creştin-ortodocşii nu mănâncă din frupt. Postul Naşterii Domnului e întâmpinat cu bucurie şi smerenie. Creştinii se pregătesc sufleteşte pentru a întâmpina, cum se cuvine, Crăciunul. Postul trebuie ţinut cu înfrânare, căinţă, mărturisire a păcatelor şi multă rugăciune, încât să-şi atingă scopul, de act purificator al sufletului.
Înainte de intrarea în Postul Crăciunului, ţăranul român sărbătorea trei zile: ajunul, lăsatul secului şi spolocania. Primele două zile le ţinea pentru lupi (Filipii) ca să nu vină la vite iar omului să nu îi iasă în drum. Aşa că, oricât ar fi fost de sărac, ţăranul pregătea bucate alese, cu carne şi brânză şi iar a doua zi, de spolocanie, mergea la crâşmă, “să-şi spele gura”.
Există obiceiul ca de lăsatul secului rudele să se întâlnesacă la masa de seară, apoi, după cină, se spală cu atenţie toate vasele care se aşază cu gura în jos încât toate pagubele să fie alungate din respectiva casă. Rămăşiţele se adună într-o faţă de masă iar a doua zi, cu faţa la răsărit, sunt date păsărilor cerului, spre a fi îndestulate şi îmbiate să nu strice holdele anului următor.
La Lăsatul de sec, există obiceiul de a se striga tinerilor rămaşi necăsătoriţi. Se fac două focuri din coceni de porumb pe dealurile de la capul satului, iar flăcăii strigă texte ironice după care coboară la casele lor cu şomoioage de foc pe care le sting când ajung în gospodărie.
Postul Crăciunului stă sub semnul şezătorilor, al pregătirilor pentru iarnă, stă sub semnul purificării sufletului pentru primirea Naşterii Mântuitorului. În mod uimitor au ajuns până la noi reminiscenţe ale unor rituri străvechi de purificare, precum şi practici oraculare ori apotropaice, care aveau loc în această perioadă de timp atât de importantă din punct de vedere al concentrării de sacralitate.
La 14 noiembrie, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Filip. În tradiţia populară, în special în Sudul şi Estul României, cu trei zile înainte de lăsatul secului se sărbătoresc Filipii, despre care în lumea satului se spune că apără casa de rele, de foc, de lupi şi de şerpi.
“Prin unele părţi se crede că Filipii sunt nişte sfinţi mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi. Uneori, în timpul Filipilor se ţine atârnată de lemnul coşului o secure, pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube. (…) De Filipi se lipeşte gura sobei, ca să se lege şi gura lupului. (…)”, aflăm din însemnările lui Tudor Pamfile din volumul “Sărbătorile la români”.
“Trei se serbează toamna, în ultimile zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului Aceştia sunt mai buni. (…) Filipii au fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat. Aceşti Filipi au fost şase fraţi zdrenţăroşi, cari rătăceau prin lume şi aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din Filipi, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul şchiop – niciodată. Filipii o ţin şi femeile şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa”, aflăm din volumul “Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti”, Th.D. Speranţia.
Sursa: jurnalul.ro
