Connect with us

Hi, what are you looking for?

Spiritualitate

Cine i-a ajutat pe naziști să vină la putere? Cine i-a trimis pe drumul lor spre catastrofa mondială?

Hitler (1)

Multe lucruri nu sunt spuse, chiar premeditat ascunse despre anumite evenimente istorice, iar opiniei publice acestea îi sunt prezentate într-o formă trunchiată astfel încât să se formeze opinia dorită despre respectivele evenimente. Dacă întrebi pe cineva despre Hitler, ți-l prezintă rapid ca un megamalefic căruia îi plăcea să omoare evrei, ruși, țigani, polonezi dar, nimeni nu spune cum a ajuns la putere și ce l-a împins să declanșeze acest război?

Din consecințele războiului, cel mai mult au profitat evreii și culmea, nu au fost cei care au avut sacrificiul cel mai mare, gândiți-vă la cele 22 milioane victime ale rușilor. De atunci încoace suntem în mod constant manipulați și dezinformați despre faptele reale ale motivelor declanșării celui de-al doilea război mondial, precum și motivele implicării diferitelor națiuni în acest conflict.

În prezent, prin intermediul unor fundații evreiești, puternic finanțate, s-a ajuns la aberații legislative pentru interzicerea cercetării holocaustului, afirmării cuvântului fascist și incriminarea oricărui cetățean european ca antisemit (cu consecințele pecuniare aferente), dacă este prea naționalist sau demască ori condamnă fapte penale de furt a sute de milioane de euro din avutia natională, de către vreun evreu.

Aceste aberații sunt mână-n mână cu revendicări de proprietăți, de multe ori false și plata unor despăgubiri din partea unor state, ca urmare vezi Doamne, a atrocităților săvârșite împotriva evreilor în timpul războiului astfel că, s-a ajuns ca organizații și instituții evreiești să terorizeze societatea civilă și cetățeanul onest prin impunerea adevărului lor, alte variante neexistand pentru ei, dar toate astea sunt alte povești…

Acum public două articole unul după altul cu adevărul despre declanșarea celui de-al doilea război mondial și cine a sprijinit ascensiunea lui Hitler și a partidului său pentru a mai aduce puțină lumină și a se vedea cine sunt cu adevărat evreii khazari…

În urmă cu mai mult de 70 de ani a fost începutul celui mai mare măcel din istorie

Rezoluția recentă a Adunării Parlamentare a OSCE egalizează pe deplin rolul Uniunii Sovietice și Germaniei naziste la declanșarea celui de-al doilea război mondial, cu excepția faptului că aceasta a avut drept scop pur pragmatic de a estorca de bani Rusia, destinată să demonizeze Rusia ca stat succesor al URSS, și să pregătească terenul legal pentru privarea de dreptul ei de a vorbi împotriva revizuirii rezultatelor războiului (toate acestea în contextul extinderii NATO și masarea nejustificată de trupe și blindate grele în jurul graniței Rusiei, n.b.).

Dar, dacă ne apropiem de problema responsabilității pentru declanșarea războiului, atunci trebuie mai întâi să răspundem la întrebările cheie: cine i-a ajutat pe naziști să vină la putere? Cine i-a trimis pe drumul lor spre catastrofa mondială?

Întreaga istorie de dinainte de război a Germaniei arată că furnizarea politicilor „necesare” au fost gestionate de turbulențele financiare, în care, de altfel, lumea a fost aruncată premeditat. Structurile cheie care definesc strategia de dezvoltare post-război a Occidentului au fost instituțiile financiare centrale ale Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii – Banca Angliei și Federal Reserve System (FRS) – iar organizațiile financiare și industriale conexe au fixat obiectivul de a stabili un control absolut asupra sistemului financiar al Germaniei pentru a controla procesele politice din Europa Centrală.

Pentru a pune în aplicare această strategie este posibil să se fi alocat următoarele etape:

  Primul stadiu din 1919 în 1924 – pregătirea terenului pentru investiții masive financiare americane în economia germană;

Al doilea stadiu din 1924 în 1929 – instituirea controlului asupra sistemului financiar al Germaniei și sprijinul financiar al național-socialismului;

Al treilea stadiu din 1929 în 1933 – provocarea și declanșarea unei crize financiare și economice profunde și asigurarea naziștilor că vin la putere;

Al patrulea stadiu din 1933 în 1939 – cooperarea financiară cu guvernul nazist și sprijinirea politicii sale expansioniste externe, care vizează pregătirea și declanșarea unui nou război mondial.

În prima etapă, principalele pârghii pentru a asigura pătrunderea capitalului american în Europa a început cu datoriile de război (din primul) și problema strâns legată de reparațiile germane (despăgubiri de război). După intrarea oficială a SUA în primul război mondial (printr-o operațiune steag fals, n.b.), acestea au dat aliaților (în principal, Angliei și Franței) împrumuturi în valoare de 8.8 miliarde $. Suma totală a datoriilor de război, inclusiv creditele acordate de Statele Unite în 1919-1921, a fost mai mult de 11 miliarde $.

Pentru a rezolva această problemă, țările debitoare au încercat să impună multe condiții extrem de dificile pentru plata despăgubirilor în detrimentul Germaniei. Acest lucru a fost cauzat de zborul capitalului german în străinătate, precum și refuzul de a plăti impozite ce a condus la un deficit bugetar de stat, care ar putea fi acoperit doar prin producția de masă a mărcilor negarantate. Rezultatul a fost prăbușirea monedei germane – „marea inflație” din 1923, care s-a ridicat la 578 (512%), când dolarul era în valoare de 4,2 trilioane de mărci. Industriașii germani au început să saboteze în mod deschis toate activitățile de plată a obligațiilor reparatorii, care a provocat în cele din urmă celebra „criză Ruhr” – ocupația franco-belgiană a Ruhr din ianuarie 1923.

Cercurile conducătoare anglo-americane, pentru a lua inițiativa în propriile lor mâini, a așteptat ca Franța să fie prinsă într-o aventură iar această aventură să dovedească incapacitatea sa de a rezolva problema. Secretarul de stat american Hughes sublinia: ,,Este necesar să se aștepte ca Europa să se maturizeze pentru a accepta propunerea americană.”

Noul proiect a fost dezvoltat în adâncurile „JP Morgan & Co” sub îndrumarea șefului Băncii Angliei,Montagu Norman. La baza ideilor sale a contribuit reprezentantul „Dresdner Bank” – Hjalmar Schacht, care a formulat aceasta în martie 1922, la sugestia lui John Foster Dulles (viitorul secretar de stat în Cabinetul președintelui Eisenhower) și consilier juridic al președintelui W. Wilson la conferința de pace de la Paris. Dulles a dat această notă administratorului șef al JP Morgan & Co, iar apoi JP Morgan a recomandat-o lui H. Schacht, M. Norman, ultimul dintre conducătorii de la Weimar. In decembrie 1923, H. Schacht a devenit manager al Reichsbank și a contribuit la aducerea laolaltă a cercurilor financiare anglo-americane și germane.

In vara anului 1924, proiectul cunoscut sub numele de „Dawes Plan” (numit după președintele Comitetului de experți care l-a creat – bancher american și director al uneia dintre băncile grupului Morgan), a fost adoptat la conferința de la Londra. El a cerut reducerea la jumătate a reparațiilor (daunelor de război) și a rezolvat problema cu privire la sursele de acoperire a acestora. Cu toate acestea, sarcina principală a fost de a asigura condiții favorabile pentru investițiile din SUA, care au fost posibile numai cu stabilizarea mărcii germane. În acest scop, planul a dat Germaniei un împrumut mare de 200 milioane $, din care jumătate a fost reprezentat de către JP Morgan. Astfel băncile anglo-americane au câștigat controlul nu numai asupra transferului de plăți germane, ci și asupra bugetului, sistemului de circulație monetar și într-o mare măsură a sistemului de credit al țării.

Până în august 1924, vechea marca germană a fost înlocuită cu una nouă, stabilizată situația financiară a Germaniei, și după cum cercetătorul GD Preparta scria, Republica Weimar a fost pregătită pentru „ajutorul economic cel mai pitoresc din istorie, urmat de recolta cea mai amară din istoria lumii „…” un potop de neoprit de sânge american a fost turnat în venele financiare ale Germaniei „. Consecințele acestui fapt nu au întârziat să apară. Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că reparațiile (de război) anuale aveau să acopere valoarea datoriei plătite de aliați, formată prin așa-numitul „cerc Weimar absurd”. Aurul pe care Germania l-a plătit sub forma reparațiilor de război, a fost vândut, amanetat și a dispărut în SUA, unde a fost întors în Germania sub forma unui plan de „ajutor”, prin care s-a dat Angliei și Franței, care la rândul lor, trebuiau să plătească datoria de război către Statele Unite.

Acesta a fost apoi suprapus cu interes și din nou trimis în Germania. În cele din urmă, totul în Germania trăia în datorii și era clar că dacă ar fi trebuit ca Waal Street să retragă creditele lor, țara va suferi un faliment complet. În al doilea rând, cu toate că creditul formal a fost emis pentru a asigura plata, acesta a fost de fapt pentru restaurarea potențialului militar-industrial al țării. Faptul este că germanii au fost plătiți în acțiuni ale companiilor pentru credite, astfel încât capitalul american a început să se integreze în mod activ în economia germană. Suma totală a investițiilor străine în industria germană în timpul 1924-1929 s-au ridicat la aproape 63 de miliarde de mărci – aur (30 de miliarde a fost reprezentat de credite), precum și plata despăgubirilor – 10 miliarde de mărci. 70% din venituri au fost furnizate de către bancherii din Statele Unite ale Americii, iar cele mai multe dintre bănci au fost de la JP Morgan. Ca rezultat, în 1929 industria germană era pe locul al doilea în lume, dar era în mare parte în mâinile unor grupuri de conducere financiar-industriale americane.

Interessen-Gemeinschaft Farbenindustrie – furnizorul principal al mașinii de război germane, a finanțat 45% din campania electorală a lui Hitler în 1930, și a fost sub controlul lui RockefellerStandard Oil„. Morgan, prin General Electric, controla radio-ul german și industria electrică prin intermediul AEG și Siemens (până în 1933, 30% din acțiunile AEG erau deținute „General Electric”), iar prin intermediul companiei Telecom ITT – 40% din rețeaua de telefonie din Germania. În plus, au deținut o participatie de 30% din compania de fabricație de aeronave „Focke-Wulf„. General Motors, care aparține familiei DuPont (una dintre cele 13 care conduc lumea, n.b.) a stabilit controlul asupra Opel.Henry Ford controla 100% din acțiunile Volkswagen.

În 1926, cu participarea Băncii Rockefeller Dillon, Reed & Co, al doilea mare monopol industrial din Germania după IG Farben – a apărut preocupare pentru  metalurgie Vereinigte Stahlwerke, Thyssen,Flick, Wolff, Feglera, etc. Cooperarea americană cu complexul militar-industrial german a fost atât de intensă și cuprinzătoare, încât prin 1933 sectoarele-cheie ale industriei germane și marile bănci precumDeutsche Bank, Dresdner Bank, Donat Bank, etc. erau sub controlul capitalului financiar american. Forța politică, care a fost destinată să joace un rol crucial în planurile anglo-americane a fost în același timp pregătită. Este vorba despre finanțarea partidului nazist și a lui Adolf Hitler personal. După cum fostul cancelar german Brüning scria în memoriile sale în 1923, Hitler a  primit sume mari din străinătate. Acestea au fost primite prin intermediul băncilor elvețiene și suedeze.

De asemenea, este cunoscut faptul că în 1922 la Munchen, a avut loc o întâlnire între Adolf Hitler și atașatul militar al SUA în Germania – Căpitanul Truman Smith – care a întocmit un raport detaliat pentru superiorii săi din Washington (prin biroul de informații militare). În cercul de cunoștințe al luiSmith, Hitler a fost introdus pentru prima oară de Ernst Franz Sedgwick Hanfstaengl (Putzie), absolvent al Universității Harvard, care a jucat un rol important în formarea lui Adolf Hitler ca politician, i-a adus un sprijin financiar semnificativ și i-a asigurat cunoașterea și comunicarea cu figuri britanice de rang superior.

Hitler a fost pregătit în politică, cu toate acestea, în timp ce Germania domnea în prosperitate, partidul său a rămas la periferia vieții publice. Situația s-a schimbat dramatic odată cu începutul crizei. Din toamna anului 1929, după prăbușirea bursei americane care a fost declanșată de Rezerva Federală, a treia etapă a strategiei cercurilor financiare anglo-americane a început. Federal Reserve și JP Morgan au decis să oprească creditarea Germaniei, inspirate de criza bancară și criza economică din Europa Centrală. În septembrie 1931, Anglia a abandonat standardul de aur, distrugând în mod deliberat sistemul internațional de plăți și retezând complet oxigenul financiar al Republicii Weimar. Dar un miracol financiar a avut loc cu partidul nazist: în septembrie 1930 ca urmare a unor donații mari de la Thyssen,IG Farben și partidul Kirdorf a primit 6,4 milioane de voturi, și a câștigat al doilea loc în Reichstag, după care investițiile generoase din străinătate au fost activate.

Principala legătură dintre principalii industriași germani și finanțatorii străini a devenit H. Schacht. Pe 04 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între cel mai mare finanțator englez M. Norman, A. Hitler și von Papen, unde s-a încheiat un acord secret privind finanțarea NSDAP. La această întâlnire au participat, de asemenea, responsabili politici din SUA și frații Dulles. Pe 14 ianuarie 1933, o întâlnire între Hitler,Schroder, Papen și Kepler a avut loc, unde programul politic al lui Hitler a fost pe deplin aprobat. Aici au rezolvat în sfârșit problema transferului de putere către naziști, iar pe 30 ianuarie Hitler a devenit cancelar. Punerea în aplicare a etapei a patra a strategiei, astfel a început.

Atitudinea cercurilor conducătoare anglo-americane față de noul guvern a fost de simpatie (aici intră și familia regală britanică, însuși regina, n.b.). Atunci când Hitler a refuzat să plătească despăgubiri, și care în mod firesc s-a pus sub semnul întrebării plata datoriilor de război, nici Anglia și nici Franța nu și-au arătat pretențiile plăților. Mai mult decât atât, după vizita din Statele Unite din luna Mai 1933, H. Schacht a fost pus din nou ca șef al Reichsbank, iar după întâlnirea sa cu președintele și cei mai mari bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard $. În luna iunie, în timpul unei călătorii la Londra și o întâlnire cu M. Norman, Schacht a căutat de asemenea, un împrumut englezesc de 2 miliarde $, precum și o reducere și apoi încetarea plăților creditelor vechi. Astfel, naziștii au primit ceea ce nu a putut realiza nicicum guvernul anterior. În vara anului 1934, Marea Britanie a semnat Acordul anglo-german de transfer, care a devenit unul dintre fundamentele politicii britanice față de al treilea Reich, iar la sfârșitul anilor ‘30, Germania a devenit principalul partener comercial al Angliei.

Schroeder Bank a devenit principalul agent al Germaniei în Marea Britanie, iar în 1936 biroul său din New York, a făcut echipă cu familia Rockefeller pentru a crea Schroeder, Rockefeller & Co. Investment Bank, pe care revista Times o numea „axa propagandist-economică Berlin-Roma„. După cum a recunoscut Hitler însuși, și-a conceput planul său de patru ani pe baza creditelor financiare externe, așa că niciodată nu l-a inspirat nici cea mai mică alarmă. În luna august 1934, Standard Oil, a achiziționat în Germania 730.000 de acri de teren și a construit mari rafinării de petrol care furnizau naziștilor produse petroliere. În același timp, Germaniei i s-a livrat în secret cele mai moderne echipamente pentru fabricarea de aeronave din Statele Unite ale Americii, pentru a începe producția de avioane germane. Germania a primit, de asemenea, un număr mare de brevete militare de la firme americane precumPratt&Whitney, Douglas, Curtis Wright, iar prin tehnologia americană a fost construit vestitul „Junkers-87„.

În 1941, când al doilea război mondial era în plină desfășurare, investițiile americane în economia Germaniei s-au ridicat la 475 milioane $. Standard Oil a investit – 120 de milioane, General Motors – 35 milioane $, ITT – 30 milioane $, iar Ford – 17,5 milioane $. Cooperarea financiară și economică strânsă a cercurilor de afaceri anglo-americane și naziste a fost contextul în care, politica de conciliere din anii ’30 a dus la al doilea război mondial. Inițierea ocultă a lui Hitler în folosirea simbolurilor și conjuncturilor astrale, precum și consilierea privind viitoarele acțiuni de luptă erau în mâna altor persoane din cercurileIlluminati, dar asta este deja o altă poveste…

Astăzi, când elita financiară din lume a început să pună în aplicare planul „Marea depresiune – 2„, cu trecerea ulterioară la Noua Ordine Mondială, identificarea rolului cheie în organizarea crimelor împotriva umanității devine o prioritate. Învățați să discerneți adevărul din amănunte având în vedere imaginea de ansamblu…

Sursa: humansarefree.comburebista2012.blogspot.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.