Connect with us

Hi, what are you looking for?

Dezvăluiri

(VIDEO) O nouă teorie despre centrul Pământului: „Este complet diferit faţă de ce ştiam până acum!”

centrul pamant

Cercetătorii au aflat ce conţine nucleul Terrei, în integralitatea lui! Ce se ştia până acum era faptul că 85 la sută din miezul Pământului este fier, urmat de nichel, cu 10 procente. Mai rămăseseră cele cinci procente, un real mister pentru oamenii de ştiinţă.

Timp de câteva decenii, o echipă de cercetători japonezi a încercat să afle ce anume se află în spatele celor cinci procente. Şi, într-un final, au aflat!

Potrivit Science Alert, este vorba despre silicon.

Rezultatele studiului au fost prezentate la American Geophysical Union, în San Francisco.

Nucleul, care se află la peste 3.000 de kilometri adâncime, are o consistenţă fluidă, fiind alcătuit în principal din fier cu prezenţe de sulf, nichel şi alte elemente rare. Acolo au loc reacţii atomice de fuziune în condiţiile unor temperaturi şi presiuni extrem de ridicate.

Miezul Pământului este o sferă de metal topit care „fierbe” la temperaturi care rivalizează cu cele înregistrate la suprafaţa Soarelui.

Cercetătorii au descoperit că în interiorul nucleului Terrei temperaturile variază între 5.000-7.000 grade Celsius.

sursa: observator.tv

2 Comments

2 Comments

  1. vili

    26 martie 2017 at 0:40

    Sunteti siguri ca nu e siliciu?

  2. Moshu

    5 decembrie 2017 at 21:24

    Silicon?! Bleaaaaaah! KKO!

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.