Nu cred că este nevoie să vă mai spun: românii sunt terorizați de ideea că ar putea sfârși mușcați de o viperă. Am auzit povești care mai de care mai fanteziste. De aceea aș vrea să facem puțină lumină în acest domeniu și să vă povestesc puțin despre viperele din România. Mai precis despre cele trei specii de viperă de la noi: care sunt? unde le găsim? cât sunt de periculoase? ce trebuie să facem și mai ales să nu facem când ne întâlnim cu o viperă? (poate cel mai important lucru din articol – că pe net sunt tot felul de baliverne).
Mulți mă știți de “speolog”. Alții de “păsărolog”. Alții, de căutător de experiențe unice pe coclauri. De vreo doi ani de zile am început să împart timpul liber și locul de pe cardul aparatului foto între păsări și reptile. Nu pentru că sunt mare iubitor de reptile (desi recunosc sportiv, îmi plac la nebunie șopârlele), dar mă fascinează toate formele de viață, în special șerpii, de care imi este în continuare frica (și nu glumesc, chiar mi-e frică de șerpălăi), deși m-am intalnit cu mai mult de 12 specii până acum (din România și din alte țări) și nu am fost niciodata mușcat de unul. Motivul este simplu: suntem pe ultima sută de metri cu albumul cu reptilele si amfibienii României (anuntat de săptămâna trecută aici pe blog), dar, până această carte o fi să vadă lumina tiparului, fac aici o scurtă prezentare (cu poze, cum vă place) a speciilor autohtone de vipere.
In Europa sunt peste 15 de specii de vipere (asta dacă adunăm Cipru, Rusia și Turcia continentală). În lume câteva sute. O să le enumar pe cele europene get beget aici, cu mentiunea că doar de acestea stiu (si nu vorbim de cele din Turcia, ca acolo nu prea mai e Europa).
Viperele din Vestul Europei (Spania, Franta, Portugalia, Italia)
1. Vipera latastei
2. Vipera seoanei
3. Vipera aspis
Viperele din Estul insular al Europei (arhipelagurile grecesti)
4. Macrovipera lebentina (Milos)
5. Montivipera xanthina (Samos, Lesbos, Samotraki)
Viperele europene (inclusiv Romania)
6. Vipera ammodytes (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. ammodytes ammodytes si V. ammodytes montandoni)
8. Vipera berus (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. berus berus și V. berus nikolskii)
7. Vipera ursinii (prezentă în țara noastră cu cele două subspecii: V. ursinii rakosiensis și V. ursinii moldavica)
O sa vorbim despre ultimele trei specii, cele care sunt si la noi, in ordinea… reputației. In primul rand pentru ca voi cu aceste trei specii aveti sanse mai mari să vă întâlniți. In al doilea rând pentru ca eu am in palmaresul personal toate cele trei speciile, deci pot spune ca vi le pot prezenta cum se cuvine, că vorbesc în oarecare cunoștinta de cauză…
[Autorul articolului, analizând o viperă de stepă. Folosirea unei mânuși groase, de sudură sau a unei mânuși herpetologice este obligatorie pentru siguranța tuturor].
Atentie: după citirea acestui material, nu vă dati zmei cum că si voi puteti prinde o viperă. Nu acesta este scopul acestui articol. Viperele trebuie tratate cu înțelegere dar și cu respect pentru calea lor de a evolua prin folosirea veninului pentru hrana si ocazional aparare. Nu fiti Chuck Norris, nu e cazul. Mergeti la un paintball daca va fierbe sangele in vene.
In orice caz, aceste fotografii sunt cu scop educativ, nu pentru a va influenta sa va apucati de asa ceva. Cine vrea sa vada si sa prinda o vipera trebuie sa se asigure ca primeste instructaj specializat si ca isi asuma toate riscurile asociate acestei indeletniciri. Dar nu vreau sa povestim prea mult despre asta, să ramanem la speciile noastre neaoșe.
Vipera ammodytes – vipera cu corn.
Vipera cu corn are o reputație teribilă = în România cel puțin. 90% din oamenii cu care am interacționat personal sau prin email/Facebook care mi-au povestit că au vazut un șarpe credeau că au văzut o viperă. Din ei, peste 50% cred că au văzut o viperă cu corn. În general oamenii întâi văd o viperă, chiar daca de fapt șarpele văzut este de alta culoare și ae alt aspect – cel mai adesea un banal sarpe de casa sau de apa, mai rar un sarpe de alun sau sarpele lui Esculap. Dar sa nu intram in detalii, s-o luam cu inceputul. Vipera cu corn poate fi intalnita și la munte, și la mare :). Glumesc, iată arealul viperei cu corn (ambele subspecii) – prezentat pe județe (ea poate fi gasita in restul tarilor din Balcani):
Așadar, aici puteți să vă întâlniți cu această specie. Veninul ei este hemotoxic și putin cunoscut. Este cea mai periculoasă specie de la noi (datorita cantității mari de venin injectate în comparație cu celelalte două specii), mușcătura putându-se solda cu consecințe grave: edem, soc anafilactic, blocaj renal, tulburări de vedere, necroze în imediata apropiere a locului mușcăturii și alte complicații. Mai rar poate surveni decesul, în special la copii, oameni bolnavi, alergici sau în varsta. Dar un risc de deces exista oricum, de aceea este bine să citiți în continuare. Vipera cu corn în general are un desen dorsal în romburi (variabil) și este usor de recunoscut dupa cornul caracteristic.
Vipera cu corn e destul de usor de zărit in zone stancoase (calcare dar nu numai), in paduri batrane de stejar sau alte foioase, pajisti inalte din vecinatatea acestor zone, liziere. Vipera cu corn este inconfundabilă în opinia mea datorita cornului sau proeminent, fiind cel mai usor de reperat in teren din toti serpii Romaniei.
Vipera cu corn este mare iubitoare de caldură (specie termofilă), sezonul de activitate fiind aprilie – octombrie. Retineti va rog ca toate speciile de viperă de la noi hiberneaza, inclusiv cea cu corn. Asadar iarna este aproape imposibil sa intalniti vipere (si serpi in general). Deci, pentru ăi mai fricoși, măcar iarna puteti rasufla usurati.
Vipera berus – vipera de munte.
Alintată în popor și viperă cu cruce, viperă neagră, năpârcă (eronat în cazul năpârcii, deoarece năpârcile sunt de fapt șopârle fără picioare, dar popular așa se spune viperei de munte în anumite zone), această viperă are o răspândire mult mai largă în județele țării: doar în unele zone de câmpie (inclusiv Bucureștiul, stați liniștiți :D) nu o veți găsi, in rest e aproape oriunde e deal sau munte (exceptand Dobrogea). In restul Europei poate fi intalnită oriunde este altitudine suficienta (de la 800 de metri in sus trecand si de 2500!) sau in tarile nordice, unde poate fi intalnita si in zone joase, de campie (Scandinavia, UK, Rusia). Lipsește din Peninsula Iberică, fiind cea mai răspândită viperă europeană.
Veninul ei, hemotoxic si citotoxic, este mai puternic, dar pe ansamblu mușcătura e mai puțin periculoasă pentru că veninul este administrat in doze mult mai mici sau deloc. Da, toate viperele manifesta acest comportament de “mușcătură seacă”: animalul se apără mimând o mușcătură dar lovind doar cu capul. De aceea auzim si povesti de vitejie cu “șmecheri” care, mușcați de viperă, au pus garou dintr-o cravată si au supt sângele ca Rahan și au scăpat. Stați linistiti, asa nu scapati, ba vă agravați și mai mult starea critică în care sunteți dacă ați fost mușcat de-a binelea. Revenind, vipera de munte e mai usor de văzut, dar și mai ușor de confundat cu alti șerpi. Revin la acest aspect.
Citește mai departe aici.
