Connect with us

Hi, what are you looking for?

Slideshow

Afirmație de ultimă oră a fizicienilor: ”Călătoria în timp este matematic posibilă”

Fizicienii au dezvoltat un nou model matematic care arată că din punct de vedere teoretic călătoria în timp este posibilă. Modelul matematic se numeşte TARDIS (Traversable Acausal Retrograde Domain in Space-time) şi acesta are la bază teoria relativității generale a lui Einstein.

Curbura spaţiu-timpului

Oamenii şi-au imaginat posibilitatea călătoriei în timp înainte ca Einstein să arate că timpul este relativ şi flexibil. De fapt, literatura ştiinţifico-fantastică este plină de călători în timp, iar cei mai mulţi dintre aceştia utilizează un dispozitiv cunoscut în general sub numele de maşina timpului.

În prezent, doi fizicieni cred că a venit momentul să ne gândim la mașina timpului ca la ceva posibil de realizat în lumea reală.

„Oamenii se gândesc la călătoriile în timp ca la o ficțiune. Și avem tendința să credem acest lucru, deoarece până în prezent nu am reuşit să construim o maşină a timpului”.

„Cu toate acestea, din punct de vedere matematic, călătoria în timp este posibilă”, a declarat Ben Tippett, fizician și matematician la University of British Columbia, într-un comunicat de presă al UBC.

Modelul matematic TARDIS a fost creat de Tippet și astrofizicianul David Tsang de la University of Maryland pe baza teoriei relativității generale a lui Einstein, pentru a dovedi că din punct de vedere teoretic călătoria în timp este posibilă.

Maşina timpului este fezabilă

„Modelul meu de mașină a timpului foloseşte conceptul de spațiu-timp curbat, prin care timpul se poate curba într-un cerc pentru pasageri. Acest cerc ne permite să călătorim în timp”, a explicat Tippet.

Cu alte cuvinte, modelul matematic TARDIS presupune că timpul se poate curba în jurul obiectelor de masă mare, în același mod ca și spațiul fizic din Univers.

Pentru Tippet și Tsang, modelul TARDIS descrie o bulă a geometriei spaţiu-timpului care se deplasează mai repede decât viteza luminii.

„Este ca o cutie care călătorește înainte și înapoi în timp, de-a lungul unei traiectorii circulare prin spațiu”, afirmă fizicienii.

Mașina timpului

Credit: BK Tippet și Yang

Din păcate, deocamdată nu putem construi o astfel de mașină a timpului.

„Deşi este posibil din punct de vedere matematic, deocamdată nu avem posibilitatea să construim o mașină spațio-temporală. Pentru realizarea acesteia avem nevoie de materiale exotice capabile să curbeze spațiu-timpul în această manieră, iar acestea nu au fost încă descoperite”, a explicat Tippet.

Chiar dacă alți oameni de ştiinţă nu cred în posibilitatea călătoriei în timp, există totuşi un aspect asupra căruia toţi aceşti cercetători sunt de acord. Studiul spaţiu-timpului este deopotrivă fascinant, dar şi problematic.

Sursă: stiintaonline.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.