Connect with us

Hi, what are you looking for?

Fără categorie

Atenție la neatenție! Anunț important: „Domnul Iisus Hristos, însuşi ,va veni în biserica lor în următoarea duminică”

atentie1111

Preotul a anunţat că Domnul Iisus Hristos, însuşi ,va veni în biserica lor în următoarea duminică. Evident, oamenii s-au adunat în număr mare ca să-l vadă pe Domnul.

Toată lumea se aştepta ca el să ţină o predică, dar DOMNUL Iisus s-a limitat să le zâmbească, şi după ce preotul l-a prezentat, le-a spus doar atât: „Salut!” Toţi cei de faţă i-au oferit ospitalitate pentru noapte, dar el a refuzat politicos, spunându-le că îşi va petrece noaptea în biserică. Normal, s-au gândit cu toţii.

Dimineaţa devreme, a dispărut din biserică. Când porţile acesteia au fost deschise, spre oroarea tuturor, preotul şi credincioşii au descoperit că biserica fusese vandalizată. Pe toţi pereţii era scrijelit acelaşi cuvânt: ATENŢIE. Nu exista nici un colţişor din biserică, inclusiv altarul şi Biblia uitată pe el, pe care să nu fi fost scris cuvântul ATENŢIE, cu litere mai mari sau mai mici, scrise cu stiloul sau cu creionul, în toate culorile posibile. Oriunde îţi întorceai privirea, nu vedeai decât acelaşi cuvânt: „ATENŢIE, atenţie, Atenţie, ATENŢIE, atenţie, atenţie…”.

Ce şocant. Ce iritant. Ce confuz. Cât de fascinant, dar şi de teribil în acelaşi timp. La ce trebuiau oare să fie atenţi? Nu exista nici o precizare în această direcţie. Singurul cuvânt scris era ATENŢIE. Primul impuls al oamenilor a fost să şteargă literele, acest adevărat sacrilegiu. În cele din urmă s-au abţinut de la acest gest, dar numai la gândul că cel care le-a scris a fost însuşi Domnul Iisus.

Ce s-a întâmplat în continuare? De câte ori veneau la biserică, misteriosul cuvânt le sărea în ochi oamenilor, până când le-a intrat în subconştient. Ei au început să fie mai atenţi la scripturi, descoperind revelaţii noi, fără a cădea însă în bigotism. Au început să devină mai atenţi la sacramente, astfel încât ritualurile să fie respectate fără a cădea în superstiţie.

Preotul a început să fie mai atent la influenţa pe care o avea asupra oamenilor, pe care a reuşit astfel să-i ajute mai mult, fără a încerca însă să-î controleze. Şi toţi au început să fie mai atenţi la religie, devenind din ce în ce mai conştienţi de sine. Au început astfel să respecte legile bisericii, fără a uita însă de compasiunea datorată celor slabi.

Au început să devină mai atenţi la rugăciuni, bazându-se din ce în ce mai mult pe puterea lui Dumnezeu, şi nu pe voinţa lor egotică. Au devenit chiar mai atenţi la conceptul de Dumnezeu, pe care l-au recunoscut pretutindeni, nu numai între zidurile strâmte ale bisericii lor.

Astăzi, veţi găsi cuvântul ATENŢIE scris chiar de oameni pe toate bisericile lor, iar dacă veţi trece noaptea prin această regiune, veţi observa deasupra bisericilor, sub cruce, acelaşi cuvânt, alcătuit din neoane aprinse în mii de lumini multicolore.

SURSA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.