Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Ce s-a descoperit în interiorul Piramidei lui Keops. „Marele vid” este complet închis, nimic nu a fost atins

Oamenii de ştiinţă au anunţat joi că au descoperit după 4.500 de ani, în mijlocul Piramidei lui Keops din Egipt, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, un spaţiu enorm de mărimea unui avion de pasageri, descoperire pe care nimeni nu a prevăzut-o, anunţă AFP.

Această cavitate este „atât de mare”, este cât „un avion de 200 de locuri în mijlocul piramidei”, a explicat pentru AFP Mehdi Tayoubi, co-director al proiectului ScanPyramids care s-a aflat la originea descoperirii.

De la sfârşitul anului 2015, misiunea care reuneşte cercetători egipteni, francezi, canadieni şi japonezi a cercetat interiorul piramidei folosind tehnologii noninvazive, care permit să vezi în interorul monumentelor pentru a afla mai multe despre cum au fost construite.

Monumentul funerar, de 139 de metri înălţime şi 230 de metri lărgime, se află pe platoul Giza, la marginea oraşului Cairo, lângă Sfinx, piramida lui Khafra şi Menkaura.

„Există multe teorii despre existenţa unor eventuale camere secrete în piramidă. Dar niciuna dintre ele nu a prezis existenţa a ceva atât de mare”, a spus Tayoubi.

Potrivit studiului publicat joi în revista Nature, „marele vid”, aşa cum au ales cercetătorii să-l numească, este lung de cel puţin 30 de metri şi 9 metri înălţime, având caracteristici similare cu cele din marea galerie, cea mai mare sală cunoscută din piramidă. Acest spaţiu se află la 40-50 de metri de camera reginei, în mijlocul monumentului.

„Marele vid” este complet închis, nimic nu a fost atins de la construcţia piramidei. ”Este o descoperire foarte entuziastă”, a notat Kunihiro Morishima de la Universitatea Nagoya din Japonia, partener al misiunii ScanPyramids, scrie a1.ro

Faraonii din Egiptul antic au construit acest monument funerar pentru ei, pentru a adăposti sarcofagele cu mumii îmbălsămate şi încărcate cu tot ce era necesar pentru viaţa de după moarte – mâncare, haine şi bijuterii.

Echipa de cercetători a folosit o tehnică cu particule cosmice, numită „cosmic-ray muon radiography”, care le-a permis să vizualizeze toate goluri cunoscute şi necunoscute din piramidă fără să atingă o singură piatră.

„Nu putem şti dacă vidul conţine artefacte, căci este prea mic pentru a fi detectate cu acest tip de imagini”, a precizat  Kunihiro Morishima, coautor al studiului. Cercetătorii nu au mai multe informaţii despre rolul spaţiului descoperit. Ar putea fi „o succesiune de camere adăugate unele în altele, un enorm culoar orizontal, o a doua galerie mare… multe ipoteze sunt posibile”, a mărturisit Mehdi Tayoubi, relatează publika.md.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.