Connect with us

Hi, what are you looking for?

Utile

Ce semnifica fiecare cifra din codul marcat pe OUĂ. Cum sa le alegi pe cele mai bune

Conferinta intitulata "Stampila de pe ou", care marcheaza inceperea campaniei cu acelasi nume, initiata de organizatia pentru protectia animalelor Vier Pfoten, in Bucuresti, marti, 9 februarie 2010. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

Conferinta intitulata "Stampila de pe ou", care marcheaza inceperea campaniei cu acelasi nume, initiata de organizatia pentru protectia animalelor Vier Pfoten, in Bucuresti, marti, 9 februarie 2010. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe fiecare ou trebuie să fie aplicate, prin ştanţare, următoarele informaţii, în ordinea de mai jos:
– sistemul de creştere al găinilor, este reprezentat de o cifre de la 0 la 3, astfel:

cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic;
cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber;
cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa;
cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătăţite.
– un cod de două litere care reprezintă ţara de origine (România – RO, Polonia – PL, etc.);
– un cod de două litere care reprezintă judeţul (Buzău – Bz, Bacău – Bc, etc.);
– un cod de trei cifre, de la 001 la 999 care reprezintă numărul de ordine în cadrul judeţului.

Totodată, se aplică, tot prin ştanţare, pe fiecare ou, data durabilităţii minimale (DDM), care este data până la care ouăle pot fi consumate. Data durabilităţii minimale trebuie fixată la mai puţin de 28 de zile după data ouatului. Cele două categorii de informaţii se aplică pe fiecare ou supus comercializării.

Pentru o înţelegere a informaţiilor de mai sus vă oferim o interpretare a următorului exemplu de ştanţare aplicat pe un ou. Astfel, codul alfanumeric 3ROBZ012, urmat de codul D.D.M. 21.05.13, se interpretează după cum urmează: oul provine de la o găină crescută în baterii modernizate (cifra 3), ţara de origine este România, crescătorul de păsări se află în judeţul Buzău, iar 012 reprezintă un număr de ordine acordat producătorului, oul poate fi consumat până la data de 21 mai 2013, inclusiv.

Pe ambalajul de comercializare (cofraj) trebuie sa fie menţionate, cu caractere vizibile şi lizibile, informaţii referitoare la:

– Mărimea/greutatea oului, există următoarea clasificare după greutate: ouă XL (73g şi peste), ouă L ( de la 63g până la 73), ouă M (de la 53 g până la 63) şi ouă S (sub 53 g);

– Numărul de ouă aflate în ambalajul de comercializare (cofraj);

– Clasa de calitate (ouă categoria A sau ouă proaspete, ouă categoria B sau ouă calitatea a doua);

– Numele sau denumirea şi adresa unităţii care a ambalat sau a celei pentru care se ambalează ouăle;

– Ţara de origine;

– Termenul de valabilitate, urmat de recomandările de depozitare;

– Metoda de producţie/sistemul de creştere al găinilor (0,1,2 sau 3).

Opţional, pe cofraj mai pot fi menţionate: preţul de vânzare, indicaţii despre modul de furajare a găinilor ouătoare, informaţii nutriţionale la 100g produs sau pentru un ou cu greutate medie (53 grame), informaţii care să promoveze vânzarea ouălor cu condiţia ca acestea şi modul în care sunt alcătuite sa nu inducă în eroare consumatorul.

Important de ştiut!

Ouăle nu se spală, respectiv nu se curăţă înainte sau după clasificarea lor. Ouăle nu se supun niciunui tratament de conservare, nu se păstrează în spaţii refrigerate (unde temperatura este menţinută artificial sub + 5 ⁰C). După cumpărare, ouăle se păstrează în frigider. Dacă de la data ouatului au trecut mai puţin de nouă zile, ouăle sunt considerate extra proaspete, după 9 zile de la data ouatului până la a 27 zi după data ouatului, ouăle sunt considerate proaspete.

Calitatea unui ou depinde de sistemul de creştere al găinilor (0, 1, 2 si 3) şi de hrana administrată acestora. Ouăle cele mai gustoase şi hrănitoare sunt cele provenite de la găini crescute în sistem ecologic, unde există norme stricte legate de suprafaţa, dar şi de furajele care se administrează acestora. Aceste ouă sunt marcate cu cifra 0. La polul opus se afla ouăle provenite de la găini crescute în baterii modernizate. Preţul ouălor depinde de cantitatea de ouă cumpărate, greutatea acestora şi modul în care au fost crescute găinile (0, 1, 2 şi 3). sursa: anpc.ro.

Articol relatat de portalul observator.news.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.