Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

”Coloana lui Vishnu”, făcută din oțel cu o puritate excepţională, inaccesibilă celei mai avansate tehnici pe care o avem astăzi

foto: News Conspiracy – WordPress.com

Străjuind de milenii, neatinsă de rugină, în centrul ”Moscheii Quwwat”, din Delhi, se află una dintre cele mai curioase și mai misterioase structuri din lume. Este vorba despre ”Coloana lui Vishnu”, supranumită ”Coloana lui Ashoka” sau „Stâlpul lui Ashoka”. Conform legendei a fost ridicată  în cinstea zeului Vishnu, cel care ține lumea în mișcare. Se spune că dacă ar ațipi chiar și pentru o secundă, întreg Universul s­-ar prăbuși.

 Cu o vechime estimată la 1.600 de ani, acest stâlp are o înălţime de aproximativ şapte metri, (fiind înfipt 93 cm în pământ), un diametru de 42 cm la bază şi 32 cm la vârf, iar greutatea sa este de 6 tone, după cum indică rezultatele măsurătorile publicate în revista Inforespace din Bruxelles.

Stâlpul este turnat dintr-o singură forjă, ceea ce pentru dimensiunile sale foarte mari reprezintă deja un indiciu al unei metalurgii avansate. Ceea ce a făcut însă ca acest stâlp să devină faimos în întreaga lume este faptul că el nu a ruginit absolut deloc niciodată în ciuda influenţei specifice a musonilor din acea regiune a Indiei. Acest stâlp de fier se menţine intact pentru că aliajul din care este realizat are o compoziţie extrem de complexă, ce îl face să nu poată fi erodat nici măcar de poluarea acidă.

Până să fie definitivate analizele de laborator, cercetătorii au răscolit documentele antice. ”Pilonul lui Vishnu”, datând din secolul al patrulea, inițial a fost amplasat în Vishnupadagiri, care în traducere înseamnă “Dealul pe care se vede urma piciorului lui Vishnu”, loc situat la ”Tropicul Racului”. Este supranumit și „Stâlpul lui Ashoka” după numele unui suveran care își făcea cunoscute poruncile prin afișarea lor pe coloane puse în locuri publice. Dar, acest monument, care are în vârf simbolul chakrei, s­a dovedit a nu fi totuși așa de vechi, experții estimând că datează din timpul domniei împăratului Vikramaditya, anii 375 și 414 ai erei creștine.

stalp-ashoka

Cu aproximativ o mie de ani în urmă a fost însă mutat în locația actuală, în centrul ”Moscheii Quwwat”, din Delhi. Pentru cercetători rămâne un mare mister faptul cum a fost transportat. Conform legendelor pilonul, a cărui umbră arăta, în dimineața solstițiului de vară (pe 21 iunie), direcția urmei divine întipărită pe o stâncă, făcea parte dintr­un străvechi observator astronomic indian.

Publicistul francez Jaques Scornaux a prezentat un studiu metalurgic de specialitate, a cărui concluzie afirmă că: „Trebuie să ne explicăm inalterabilitatea acestui material numai printr-o puritate excepţională, a cărei realizare este inaccesibilă celei mai avansate tehnici pe care o avem astăzi.” Cu toate acestea, enigma stâlpului nu esteîncă nici pe departe rezolvată, întrucât analizele metalurgice au arătat că materialul stâlpului are totuşi o eterogenitate neaşteptat de mare: carbon 0,15 %, fosfor 0,18 %, siliciu, cupru, nichel în doze infime, dar şi oxizi de fier, care ar fi putut – conform ştiinţei noastre – să conducă inevitabil la amplificarea reacţiilor de oxidare.

pilar-lordvishnu-iron_ashoka_pillar6

Cine şi cum a construit acest stâlp de fier, într-un mod pe care tehnologia actuală nu îl poate reproduce? Am fi spus că indienii de acum 1600 de ani abia descoperiseră metalurgia… Conform anumitor analize realizate la Universitatea Hyderabad, precum şi la Institutul Srimaharshi din India, se pare chiar că tradiţiei vedice nu-i era străină nanotehnologia!

Nevoiţi să dea totuşi o explicaţie convenţională, oficialii spun că stâlpul a fost mereu uns cu ulei în urma repetatelor ritualuri, ceea ce l-ar fi ferit de rugină. Aceasta este însă o explicaţie absolut naivă, mai ales dacă avem în vedere faptul că stâlpul respectiv nu a fost nici integral şi nici permanent acoperit cu ulei în cei peste 1600 de ani de când se află amplasat acolo, iar pe de altă parte, dispozitivele contemporane ce conţin fier şi lucrează mereu în baie de ulei sunt departe de a se bucura de o asemenea fiabilitate. Interesant este că atât în India cât şi în Nepal există încă numeroase alte obiecte de cult care au aceeaşi enigmatică proprietate de a nu oxida absolut deloc.

pilar-lordvishnu-iron_ashoka_pillar5

Deşi exemplul Stâlpului lui Ashoka a fost poate ceva mai mult mediatizat, au fost descoperite însă – obiecte foarte complexe de metal ce sunt cu mult mai vechi şi mai enigmatice decât acest stâlp, vechimea lor fiind estimată la sute de mii sau chiar milioane de ani, în perioade când conform istoriei oficiale, pe Pământ nu exista viaţă inteligentă, iar omul nici măcar nu apăruse.

sursa:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.