La absolvirea anumitor studii se cere depunerea juramantului. Nu de putine ori ne-a fost dat sa auzim ca absolventii de teologie sau de medicina au depus juramantul.
Dar juramantul este intalnit in unele biserici si la oficierea Tainei Casatoriei – mirii aseaza mainile pe Sfanta Evanghelie si jura ca vor fi credinciosi unul altuia toata viata, la investirea unui ministru, unde juramantul se face cu mana pe Biblie, la persoanele care depun marturii in procese, la militari, etc.
Sunt persoane care considera ca si profesorii ar trebui sa depuna un juramant prin care sa se oblige ca nu vor sminti sufletele copiilor cu care lucreaza. Pe acest considerent, juramantul ar trebui sa fie prezent peste tot si nu doar in anumite cazuri particulare.
Nu imi propun sa analizez continutul juramantului, mai ales cel Hipocratic in care se jura pe Apollo si pe alte zeitati, ci doar existenta sa – trebuie sau nu sa existe juramantul?
Se pierde din vedere ca juramantul are sens doar pentru cel ce crede in Dumnezeu. Asadar, un om necredincios chiar de se va jura pe Biblie, desi nu ar trebui sa faca acest lucru, caci tocmai ea interzice juramantul, va putea spune neadevaruri fara a avea mustrari de constiinta.
Pe de alta parte, Mantuitorul a interzis juramantul atunci cand a grait: „Eu va spun voua sa nu va jurati nicidecum”, cuvinte intarite si de indemnul ca atunci cand rostim da, da-ul sa fie da si nu sa fie nu” (Matei V, 33-37).
Traim nedeplin. Ce rost are sa depun juramant la casatorie, cand stiu ca eu prin Taina Casatoriei am devenit un trup cu sotia mea. Ca mintind-o, inseland-o nu-i fac doar ei rau, ci si mie insumi de vreme ce ea a devenit noi.
Ce sens are sa jur in momentul in care depun marturie intr-un proces, cand stiu ca in functie de chipul cuvantului rostit, adevarat sau fals, voi avea parte de fericire sau nefericire vesnica.
De ce ar trebui sa depun juramant dupa absolvirea facultatii de teologie, cand stiu ca „Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacob II, 10), intelegand ca e de ajuns gresirea sau calcarea uneia ca sa pierd curatia si intregimea adevarului. Si as putea sa pun o intrebare pentru orice tip de juramant. Dar nu e cazul.
autor: Adrian Cocosila
sursa: crestinortodox.ro
