A intrat în patrimoniul umanității, este privit cu fascinație oriunde în lume, însă între jocul de căluș promovat pe scenă și adevărata sa semnificație acasă, în bătătură, diferențele sunt importante. Iată câteva amănunte ale obiceiul care se desfășoară din Duminica Rusaliilor, despre care vorbesc astăzi coregrafi cu experiență, dar care au deprins jocul acasă, în vatra satului.
- Vătaful – este conducătorul cetei de călușari, cel cu puteri extraordinare asupra flăcăilor care joacă în perioada Rusaliilor. El organizează și artistic și administrativ ceata.
- Mutul – personajul astăzi aproape dispărut din ceata călușarilor, este cel „ursit să alunge spiritele”, spune coregraful Ansamblului „Doina Oltului” din Slatina, Iliuță Brăileanu. Este „vârful de lance”, personajul în haine femeiești în permanent conflict cu vătaful. Cei doi se împacă în cele din urmă în timpul jocului, în scopul de a-și îndeplini menirea, aceea de a îndepărta relele. Sacul mutului este un element important. Chiar dacă puțin sesizabil în jocul de scenă, în călușul „de țărână” mutul are un moment foarte important. În curtea gospodarului ales pentru jocul de căluș, mutul trasează cercul în care nimeni nu are voie să pătrundă și scoate din sacul său „ingredientele” necesare menirii sale: pelinul, usturoiul, sarea, caerul de lână. Cu acestea, și cu alte obiecte pe care le cere gazdei – o oală de pământ, apă „ne-ncepută” – își va face descântecul, la final, apa descântată fiind folositoare în tămăduirea oamenilor de diverse boli, dar și a animalelor din gospodărie.
- Luatul din Căluș – obicei precreștin, ca aproape toate sărbătorile românilor, Călușul s-a suprapus la un moment dat cu sărbătoarea creștină de Rusalii. În zilele în care călușarii joacă, spune coregraful Nichita Dragomira, consultant al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, nu se spală, nu se mătură, nu se caldă, „de lucrat la câmp – Domane-ferește!”, altfel cei care nu respectă obiceiul „vor fi luați dinCăluș”, care echivalează cu o nebunie.
- Falusul mutului – este „amănuntul” care zeci de ani, în comunism, a fost interzis în jocul de căluș. Zeci de ani a fost interzis chiar mutul, personaj central în tradiție, motiv pentru care ansamblurile apărute din 1990 încoace l-au recuperat doar prin grija călușarilor vechi, cu experiență. „Am reușit să-l păstrăm pe undeva pe la Radomirești, mai cu o caschetă militară, mai cu o haină de nu știu ce, dar să nu se renunțe la el”, a declarat Dragomira.
Falusului i se atribuie puteri miraculoase, simpla atingere vindecând femeile „sterpe” și aducând astfel bucurie în familiile fără copii. „Anul trecut, la Vâlcele, am readus falusul mutului și am avut surpriza plăcută să nu i se dea caracter obscen”, a mai spus Dragomira.
- Jurământul – este un moment deosebit de important pentru membrii cetei. Flăcăii se strâng în Duminica Rusaliilor, dis-de-dimineață, până la răsăritul soarelui, și, la răscruce de drumuri, „se leagă” să nu destrame ceata, să se supună comandantului cetei, să păstreze regulile etc. „Aici, despre jurământ există variante și variante. Ba că se rostește efectiv, ba că se spune în gând, pentru că membrii cetei au în gură usturoiul”, menționează Brăileanu. Consultantul Nichita Dragomira susține însă că jurământul se depune „pe mutește”, din motivul enunțat mai sus „Călușarii au usturoi și pelin în fură pentru că se spune că trebuie să se obișnuiască de-acum cu viața grea. Este ca un fel de viață de oaste”, a precizat Dragomira.
- Steagul călușului – simbolul cetei, la fel cum pentru o oaste este foarte important, este în fapt o „prăjină” care va fi purtată de unul dintre membrii care poate fi, pentru că va dansa mai puțin decât ceilalți, și un începător. Prăjina trebuie să fie cât mai înaltă, la vârful acesteia fiind legat un ștergar și nelipsitele plante pelin și usturoi. De cât de înalt e steagul va depinde, în cazul în care se întâlnesc două cete, succesul cetei respective.
- Îngropatul călușului – este momentul care încheie săptămâna de joc și-i dezleagă pe membrii cetei de jurământ. Steagul și obiectele din sacul mutului sunt îngropate și astfel se consideră că leacul își va face efectul iar elementele magice nu vor mai fi „active”.
- Lăutarii – erau foarte importanți și tocmiți, de obicei, cu luni înainte sau chiar de pe un an pe altul. De obicei este de ajuns o vioară și un acordeon, spune Brăileanu, dar aceștia trebuie să fie foarte pricepuți. Sarcina tocmirii lor revine vătafului. Lăutarii nu părăsesc ceata în toată această săptămână, le vor fi alături călușarilor peste tot.
- Hora Călușului – călușarii nu cer voie să joace călușul, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul colindătorilor, mai spune coregraful. Ei intră acolo unde găsesc o poartă deschisă și fac în curtea gospodarului o horă specifică. Cercul care delimitează hora, și în care nu se poate pătrunde, fiind accesibil doar mutului, este trasat de acesta din urmă. În horă se prind sătenii, considerându-se că e de bun augur și vor fi învinse chiar boli severe. De asemenea, în această horă călușarii „joacă copiii” să-i scape de spaime, să nu se îmbolnăvească de friguri, să nu se scape noaptea în pat.
- Regulile Călușului – călușarii cetei sunt supuși, de la jurământ și până la momentul îngropării călușului, multor restricții. Ei trebuie să asculte de mut și de vătaf și, pentru a-și păstra puterile pe care le capătă în această perioadă, să rămână „curați”. În trecut, spun călușarii cu experiență, la sat călușarii dormeau, din acest motiv, în tinda bisericii, departe de ispitele femeiești.
Există reguli stricte și pentru momentul în care se întâlnesc două cete de călușari, la marginea unui sat. Pentru a se stabili care are dreptul să joace călușul primul în acel sat, are loc o adevărată competiție între cete. Mai întâi se măsoară steagul, acesta fiind motivul pentru care stegarul trebuie să se asigure că poartă un steag suficient de înalt. Cetele de călușari încep apoi să joace, până la epuizare. Câștigă ceata care rămâne în picioare. De asemenea, tot legat de steag există credința că dacă acesta se va rupe, ceata urmează să se destrame, ceva rău se va petrece cu unul dintre membri, motiv pentru care s-a impus interdicția de a se trece pe sub steag.
Din fericire, chiar dacă o parte din elemente s-au pierdut, în județul Olt Călușul se joasă încă în zeci de sate. „La sat era a doua manifestare spirituală după nuntă, atât era de important. Era o sărbătoare pentru toată lumea, oamenii chiar credeau în acele puteri magice și respectau intrdicțiile”, a declarat Nichita Dragomira.
Există și două festivaluri de tradiție în județ dedicate doar acestui joc magic: festivalul destinat călușarilor adulți, care se desfășoară la Caracal, la finele lunii iunie, având o tradiție de aproape o jumătate de secol, în timp ce festivalul pentru copii, care va începe în 22 iunie la Slatina, a ajuns la a XVIII-a ediție.
sursa: adevarul.ro
