Pupincurismul face ravagii în toate mediile. În partide, parlament, în guvern. Lingușirea, periatul, frecatul clanței din anticamera marelui lider, extrasul scamei de pe gulerul șefului sunt la mare preț.
Valoarea respectivului aspirant la carieră se dovedește in insistența cu care atinge cu buzele dosul preafericitului ajuns ceva mai sus.
Așa e pe trepte, scările permit această manevră dorsală delicată. S-a ajuns chiar la frenezie, asta se intimplă mereu după campanii electorale cînd se redistribuie plăcinta și România se porționează. Zeloșii se înfig în umbra candidatului, ministrului, grangurului de la partid, excelenței sale, a celor care sunt pe listă să ajungă mari și tari.
După alegeri s-a intamplat la fel, lingușeala a luat avînt. Nimic nou. Aspiranții își probează cu brio dexteritatea, cit de pupăcioși sunt și atracția lor pentru cururi de mari ștabi. Servilismul e la mare preț.
Oricui îi place să fie lăudat, lingușit. Oameni suntem, vanitatea e vanitate, amorul propriu la fel. Dar vom vedea cum și dacă pupincuriștii se vor apropia și vor avea și succes.
Mass-media nu sunt rupte de restul lumii românești. Găsești și aici pupincurism cît vrei. Ca și corupție și atîtea alte metehne autohtone.
Asta îmi aduce aminte o vorbă zisă de regele Carol al doilea. Anume – că nu are fundul destul de mare să îl pupe toți care ar vrea să o facă. Rezultă că ocupația cu pricina, pupincurismul adică, e fff veche. Nu este cum s-ar crede numai un produs al lumii românești de tranziție.
Pupi un dos, dar știi că face! Capeți un loc în Parlament, o ambasadă, o afacere… Cea mai sigură cale în România de a reuși în carieră nu este strădania, meritul, profesia, ci scurtătura politicii, acolo unde pupincurismul este adjuvantul obligatoriu.
A slugări, a linguși, a pupa dosuri e o profesie extrem de profitabilă. Există în spațiul carpato-danubiano-pontic o pricepere deosebită pentru aceasta artă. Atingerea delicată a feselor Șefului cu buzițele e ceva esențial.
autor: STELIAN TĂNASE
sursa: stelian-tanase.ro
