Connect with us

Hi, what are you looking for?

Rețete

Expectorant natural – rețetă

ridiche neagra

Congestia căilor respiratorii a devenit o problemă frecventă, din cauza înmulțirii alergiilor care afectează tractul respirator, și care au simptome asemănătoare unei răceli sau gripe. Rețeta propusă mai jos poate fi folosită atât de către adulți, cât și pentru copiii cu vârsta peste 1 an.

Expectorant natural – rețetă

Ingrediente necesare

• 5-7 ridichi negre
• 1 ceapă roșie
• 6 căței de usturoi
• 1 ceașcă de suc de lămâie
• 1 ceașcă de miere

Curățați și spălați legumele, tăiați-le în bucăți mici și puneți-le într-un blender sau robot. În sucul rezultat se adaugă sucul de lămâie și mierea. Se mai mixează o dată până când rezultă o pastă omogenă. Nu e necesar să strecurați sucul, deoarece pulpa conține foarte multe fibre esențiale. Turnați preparatul obținut în borcane, și păstrați-l la frigider, maxim 1 săptămână.

Adulții pot lua 2 linguri de suc, sau mai multe într-o zi, iar copiii câte 1 lingură pe zi. Efectele se simt după 24 de ore. Acest expectorant natural desfundă căile nazale, și accelerează procesul de recuperare.

Cum funcționează

Ridichea neagră este bogată în Vitaminele C și B – responsabile în mare parte pentru proprietățile sale anti-inflamatorii și sedative, potasiu, calciu, fier, cupru, sulf, fosfor și fibre. Ceea ce foarte puțină lume știe este că frunzele de ridiche conțin de 6 ori mai multă Vitamina C decât rădăcina, și sunt de asemenea o sursă excelentă de calciu.

Beneficiile terapeutice ale sucului de ridiche neagră asupra tractului respirator sunt nenumărate. Datorită proprietăților sale antibacteriene, antiseptice, antivirale, antiinflamatorii și de fluidificare a secrețiilor bronșice, sucul de ridiche neagră ajută la tratarea gripei și răcelii, tusei productive, astmului și bronșitei și a unor afecțiuni pulmonare.

Ceapa este unul din cele mai puternice remedii antibacteriene. În medicina chineză, ceapa roșie este folosită în tratamentul tusei, infecțiilor bacteriene și problemelor aparatului respirator (inclusiv în angină).

Ceapa are de asemenea efecte antihistaminice datorită quercetinului, un antioxidant care acționează ca un agent antiinflamator natural. În testele de eprubetă, acest antioxidant a împiedicat celulele imunitare să elibereze histamine, substanțe chimice care produc reacții alergice în corp. Alte studii au arătat că quercetinul determină bronhiile aparatului respirator să se extindă. În baza acestor observații, cercetătorii cred că ceapa poate fi considerat un tratament promițător pentru astm. Usturoiul are proprietăți asemănătoare, chiar mai puternice decât cele ale cepei.

Articol relatat de portalul lataifas.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.