foto: Miscarea de Rezistenta
În 1935, o ştire se răspândea rapid nu numai prin ţară, dar şi dincolo de hotare: unui cioban din comună Maglavit (la 10 km de Calafat) i s-a arătat însuşi Dumnezeu, sub forma unui bătrân cu barbă, încredinţându-i misiunea să îndemne oamenii la pocăinţă. “Moşul” l-a sfătuit să ceară concursul preotului din sat, Nicolae Bobin – care s-ar bucura de toată cinstea în Împărăţia Cerurilor.
După mai multe ezitări, după ce întâlnirea cu “moşul” s-a repetat de mai multe ori – odată chiar cu doi martori – ciobanul Petre Lupu s-a înfăţişat preotului.
Se pare că acest ultim detaliu a fost cheia succesului lui Petre Lupu, ciobanul de la Maglavit. Asocierea cu preotul, care s-a
simţit măgulit că însuşi Dumnezeu îi acordă atenţia Sa, avea să dea credibilitate povestirilor lui Lupu.
Din ziua aceea, istoria comunei doljene şi viaţa ciobănaşului Petre Lupu au cunoscut o evoluţie spectaculoasă.
Satul a devenit repede loc de pelerinaj pentru credincioşii din împrejurimi şi pentru cei în suferinţă. Curând, ei au început să sosească din toată ţara, dar şi din alte ţări, întrucât presa a exploatat evenimentul cu maximum de profesionalism. Petre Lupu, asistat de preotul Bobin, le oferea tuturor alinarea, datorită harului ce i s-a transmis din Ceruri.
În scurt timp, sute de mii de oameni soseau zilnic în comună de lângă Calafat, unde ciobănaşul primise vizita “Moşului”. Pe uliţele satului au apărut şiruri nesfârşite de căruţe, trăsuri, maşini de oraş şi şiruri de oameni, sosiţi pe jos, de la zeci de kilometri.
Pelerinii treceau smeriţi pe lângă ciobanaş spre a fi binecuvântaţi şi a asculta cuvântările preotului Bobin: “Pocăiţi-vă, că se apropie împărăţia cerurilor şi va fi vai de cel găsit în păcate!”.
La rândul său, Petrache Lupu rostea o frază, învăţată stereotip, tot de la preot: “Dacă nu vă pocăiţi, din steaua mare care vine de la Răsărit va curge mult sânge pe pământul ăsta şi va fi foamete mare şi multă suferinţă”.
Războiul a încins şi mai mult minţile celor care au văzut, în aceste cuvinte, o confirmare, de netăgăduit a evenimentelor.
În timpul războiului, Petrache Lupu a fost dus cu avionul pe front, până la cotul Donului, pentru a sfinţi trupele romane. Acolo, alt miracol, ciobănaşul a proorocit sfârşitul, spre spaima celor din jur: “Războiul va fi pierdut de noi, vom fi cotropiţi!”.
Tot atunci, pe locul unde i s-a arătat Dumnezeu lui Petrache Lupu a început construcţia unei mănăstiri, abandonată odată cu venirea comuniştilor. Materialele au fost furate şi numai o fundaţie în paragină rămăsese în anul 1992, când lucrările au fost reluate. Astăzi, vizitatorul are ocazia să admire clopotniţa bisericii de 38 de metri, concepută în stilul renaşterii, cea mai înaltă de acest fel din România.
Regimul comunist a tratat cu brutalitate “fenomenul Maglavit” şi tot ce era legat de acesta. O vreme, cei aflaţi în nevoie, au mai venit în ascuns, iar ciobănaşul a avut imprudenţă să le prevestească despre “vorba cea mare” lăsată de “Moşu’”, pe care urma să o facă publică la 14 septembrie 1952.
Înainte de implinrea acestei date, la 1 august, o maşină a intrat în sat, iar Petrache Lupu a dispărut, cu masima cu tot. A mai revenit, apoi a fost din nou ridicat şi iarăşi a revenit, şi iarăşi ridicat. Niciodată n-a mărturisit nimănui unde a fost dus, ce a fost întrebat, la ce a fost supus.
S-a insinuat că Petrache Lupu ar fi bolnav psihic, dar, după ce a fost examinat de doctorii C.I.Parhon şi Gh. Marinescu – somităţi în matere la acea dată – a fost găsit perfect sănătos.
În prezent, trăieşte Mihai (70 de ani), fiul lui Petrache Lupu. Nu se născuse încă, sau era prea mic, în zilele de glorie ale tatălui său – nu are amintiri. Ştie câte ceva, doar din cele povestite de părintele său, de la care, însă, nu i s-a transmis, prin trascendenta, nimic din harul producător de miracole.
A rămas inexplicabilă şi arătarea mărturisită de Petrache Lupu, şi fantastică afluenţa a oamenilor veniţi din depărtări, şi cazurile celor plecaţi sănătoşi de la el, după ce medicii le dăduseră un verdict fără speranţă.
Miracolul de la Maglavit nu poate fi nici confirmat, nici infirmat, şi nici nu ne putem îndoi că va rămâne, pentru totdeauna, o enigmă.
Sursa: jurnalspiritual.eu
