Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate

Parlamentul a votat! Țara de origine a laptelui și procentul de lapte praf, OBLIGATORII pe ambalaj!

lapte-etichete

Eticheta laptelui de consum va fi schimbată după ce astăzi, adică miercuri, Camera Deputaților a dat votul final de adoptare pentru Legea privind stabilirea unor măsuri suplimentare pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum, precum şi a produselor lactate.

Cele mai importante modificări aduse de noul act normativ vizează obligativitatea înscrierii pe etichetă a ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă pentru consum. Mai mult, dacă la obținerea laptelui de consum s-a folosit și lapte praf, procentul acestuia în conținut trebuie, de asemenea, specificat prin etichetare.

”Reafirm cu tărie convingerea și crezul meu că produsele românești sunt cele mai sigure pentru consum și din acest motiv consider că atunci când este vorba despre laptele proaspăt, românii trebuie să știe de unde provine aceasta, dacă a fost colectat din ferme românești precum și dacă în procesul de obținere s-a folosit lapte praf și în ce procent”, a declarat după adoptarea în Comisia pentru agricultură deputatul Liviu Harbuz, cel care a inițiat proiectul de act normativ privind etichetarea corectă a laptelui comercializat în România.

Potrviti actului normativ adoptat astăzi în Camera Deputaților, informaţiile obligatorii care trebuie inscripţionate pe eticheta latelui, în câmpul vizual vor include:
a) denumirea produsului alimentar;
b) lista ingredientelor folosite;
c) cantitatea netă a produsului alimentar;
d) data durabilităţii minimale sau data limită de consum;
e) condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare;
f) ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă pentru consum;
g) denumirea ambalatorului şi marca de identificare;
h) numele, denumirea comercială şi adresa procesatorului din sectorul laptelui pentru consum;
i) declaraţia nutriţională;
j) conţinut de grăsime exprimat în procente;
k) procesul de tratament termic utilizat, pasteurizat, sterilizat, ultrapasteurizat.

Pentru laptele şi produsele lactate care provin de la alte specii decât de la vaci de lapte, se va specifica specia de la care provine. Modificările de compoziţie vor fi clare pe etichetă: îmbogăţirea laptelui în proteine lactice, săruri minerale sau vitamine, reducerea conţinutului de lactoză prin conversia în glucoză şi galactoză.

Menţiunile obligatorii suplimentare care se introduc pe câmpul vizual sunt:
a) dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele natural provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf;
b) dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs românesc” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% lapte materie primă provenit din fermele din România.

”Potrivit raportului adoptat astăzi, produsele lactate trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinzând sintagma Conţine lapte praf în proporţie de __%. Producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte proaspăt pentru consum cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte se va sancţiona cu amendă de la 20.000 lei la 25.000 lei şi retragerea pe timp de 6 luni a autorizaţiei de funcţionare a producătorilor sau comercianţilor, după caz. Etichetele pentru lapte proaspăt pentru consum şi produsele lactate vor trebui să fie inscripţionate clar, uşor de înţeles pentru a permite consumatorilor informarea privind originea şi trasabilitatea produselor”, a explicat deputatul Liviu Harbuz.

După votul de astăzi din Camera Deputaților, legea va fi trimisă spre promulgare la Președintele României și, ulterior, se va publica în Monitorul Oficial.

Articol relatat de portalul agrointel.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.