Legendele vorbesc că Bucureştii – singura capitală din lume cu nume la plural – ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri, din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care face legătura dintre Giuleşti şi Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mănăstirea Plumbuita, aşa-numitele „Porţi ale Timpului”.
Deoarece „porţile” sunt folosite de vrăjitoare drept sedii în care, în anumite nopţi numai de ele ştiute, îşi încarcă „bateriile energetice” pentru practicarea magiei negre sau albe, sunt ţinute în mare secret. Totuşi, în urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului.
Remedii pentru „locurile necurate”
Cu mici excepţii, „Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc „zone de iritare”. Pomenite în trecut ca „zone necurate”, s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locaţiile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer. Cunoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică. Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite, pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atât timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor de copaci masive, apar noi zone geopatogene.
Acumulări de informaţii din lumile paralele?
Ruşii A.I. Nizovski şi N.N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor – găuri negre minuscule dotate fiecare cu o energie ce depăşeşte puterea unei electrocentrale nucleare, în adâncurile pământului. În aceste zone anormale se încadrează şi „Porţile Timpului” din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele ce străbate Universul. În exemplele pe care le vom da, există şi posibilitatea ca, în „Porţile Timpului”, să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tunelurile spaţial-temporale, sau a „canalelor cosmice”, idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în „Geometrodinamica”. Unele variante ale concepţiei respective examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul „canalelor” nu numai în trecut ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimeniuni, în opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, existând posibilitatea a 120 de dimensiuni. Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii, a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc într-un anume timp, iar chiar timpul este prea puţin studiat.
Spiritul Vrăjitoarei Mia, în galeria de pe Aleea Bagdad
Subsemnatul a locuit timp de trei decenii în fostul cochet cartier Uranus, unde înfloreau rodiile, fiind coleg, la sfârşitul anilor ’50, la Liceul „Gh. Lazăr”, cu actorul Moţu Pittiş, din păcate dispărut dintre noi, care locuia în apropiere, cu părinţii, într-o vilă impunătoare de pe Aleea Bagdad. Moţu a incitat un mic grup de adolescenţi din respectivul cartier că, în spatele vilei unde locuia, descoperise o intrare într-o galerie. Teribilişti cum eram şi crezând că vom găsi arme, ne-am înarmat cu nişte făclii confecţionate artizanal şi, astfel dotaţi, am străbătut circa opt metri în galeria respectivă când, la vederea unei rămăşiţe de schelet, torţele s-au stins concomitent, dar nici mai departe nu se putea înainta, deoarece tunelul era zidit.
Toţi cei prezenţi am hotărât să păstrăm tăcerea asupra aventurii noastre, dar după câţiva ani am aflat că cei de la fabrica de şampanie „Zarea”, în galeria ce comunica la poalele străzii Cazărmi amenajaseră un depozit de băuturi, zidit din motive de siguranţă , iar probabil curentul de aer dintr-o gură de aerisire ne-a stins făcliile. În anii postdecembrişti, am citit că, pe Uranus, la nr. 41, locuise Mia, regina magiei negre interbelice, care-şi încărca bateriile energetice vizavi, în galeriile de sub terenul viran al Arsenalului, care comunicau cu cele din Aleea Bagdad şi strada Cazărmii. E posibil ca sufletul ei să se fi întors şi să ne fi stins torţele.
Acest lucru mi-a fost întărit de opinia cunoscutei bio-energo-terapeute dr. Lavinia Pintea-Tatomir, că evenimentele tragice se reproduc în timp în „locurile blestemate”, datorită capacităţii de memorare a Zeiţei Mame-Pământul, a întâmplărilor intense sau violente. Să nu uităm că pe Uranus funcţiona în acei ani sinistra închisoare a deţinuţilor politici, iar în 1799, pe scările de marmură ale Curţii Noi, din Dealul Spirii, a fost târât corpul domnitorului Constantin Hangherli, asasinat de turci în iatac.
Amor cu o femeie moartă, pe Strada Mântuleasa
Criticii literari au denumit nuvela lui Mircea Eliade „Pe Strada Mântuleasa” drept fantastică, autorul ducând în mormânt secretul dacă, în adolescenţă, ar fi intrat într-o altă lume din galeria găsită în pivniţa casei sale, de pe „bătrâna” stradă. Cert este că, şi astăzi, zona dintre Calea Moşilor şi Calea Călăraşi prezintă caracteristicile unei „porţi temporale”. Cea mai impresionantă relatare în acest sens este cea a unui colonel de aviaţie care a povestit, în 1999, că, în timpul studenţiei, după un chef straşnic, a întâlnit o tânără foarte frumoasă. Şi-a mai amintit doar că tânăra l-a invitat la ea acasă, undeva în zona Mântuleasa, unde au făcut amor într-o cameră tapiţată în mătase roşie. A doua seară, dorind să o vadă pe fată, amorezul a constatat că, pe locul casei, se întindea un teren viran. Întrebând un bătrân din zonă, a aflat cu stupoare că imobilul cu pricina, dărâmat prin anii 20, aparţinuse unui mare bogătaş, iar „curtezana” era soţia acestuia…
Ploaie de pietre şi incendii spontane, pe Şoseaua Sălaj
Una dintre cele nouă zone în care se află „Porţile Timpului” şi unul dintre focarele geopatogene cele mai puternice din Bucureşti, este Antiaeriană-Sălaj. Pe Şoseaua Sălaj, la numărul 244, locuiau, în toamna lui 1968, cei cinci membri ai familiei Chivu, cu unul dintre ei, Ion, fiind coleg de serviciu în anii ’70-’80. Acesta mi-a relatat că, în imobilul respectiv, pe parcursul a şapte săptămâni, au avut loc fenomene stranii, iar Miliţia şi Procuratura nu au putut lămuri cauzele agresiunii, o oarecare lumină aducând-o în 1970 specialiştii de la Cercul de Psihologie Medicală. Aceştia au încadrat fenomenele în cele de tip Poltergeist, care au început cu căderi de pietre din cuarţ, ce păreau rotunjite şi şlefuite, pietre ce nu se găseau în cartierul Ferentari.
Căderile au avut loc în perioada 28 septembrie – 9 octombrie, până la orele 23, când locatarii de la numărul 244 se culcau, spărgând geamuri interioare şi exterioare, un tablou şi alte obiecte. Apoi au apărut incendiile instantanee, care aprindeau hârtii, obiecte de mobilier şi lemne de foc, oprindu-se brusc după câteva minute. În faza a treia au fost observate diverse corpuri străine în oala de mâncare şi în farfuria adâncă. În sfârşit, au apărut fenomenele halucinatorii, materializate prin apariţia unor forme umane ce aduceau cu o bătrână din vecinătate. Lanţul de fenomene paranormale s-a întrerupt după ce o femeie din imobil, Maria Potop, a îngenunchiat în faţa icoanei, blestemând pe cel care le făcea rău. Caliopi Maria, fiica ei, epileptică şi instabilă psihic, se afla în apropiere, aceasta fiind considerată de psihologi ca agentul Poltergeist.
Este posibil ca, prin vibraţii mintale negative, transmise datorită frustrărilor de către bolnava Caliopi Maria cu o vieză mai mare decât a luminii, să se fi produs ploile de pietre şi aprinderile spontane. Creierul uman, în general, şi cel al bolnavilor psihici, în special, este încă o mare necunoscută, dar astăzi este clar că în organul respectiv există cel puţin două „lumi” paralele, distincte şi egale ca importanţă, adică aşa cum se întâmplă, probabil, şi în Univers. Poate că sub efectul benefic al rugăciunii fierbinţi, bolnava M. Caliopi să fi suferit o stopare a periculoasei gândiri deprimante.
Pe de altă parte, Şoseaua Sălaj fiind situată într-o zonă geopatogenă de maximă „iritare”, e posibil ca, sub efectul energiei telurice, un puternic flux de otoni venit din adâncuri printr-o „poartă temporală”, să se fi ciocnit cu ceea ce ştiinţa numeşte una de formă (câmpul morfic), adică vribraţia specifică a fiecxărui obiect, creându-se instantaneu o temperatură de ardere uriaşă. Dar aceasta este o explicaţie numai pentru aprinderea spontană a unor obiecte. Mult mai plauzibil este că, în urma rugăciunii menţionate, Dumnezeu putea ordona îndreptarea câmpului radiant al Centurii Fotonice ce înconjoară Terra, câmp ce a ridicat nivelul conştiinţei autoarei „relelor” ce au bulversat locuitorii unui cartier al Capitalei şi nu numai.
Pentru cei care nu au cunoștință despre fenomenele Poltergeist:
sursa: http://www.independent-al.ro/
