Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ciudățenii

Uriaşii din Piatra Craiului şi Munţii Perşani. Au existat cu adevărat sau sînt doar plăsmuiri ale vechilor popoare?

Legendele spun că muntele Tîmpa a fost creat de giganţi. Scheletele uriaşilor descoperite în întreaga lume dovedesc că, în vremuri străvechi, pe Pămînt au trăit oameni cu înălţimi colosale.

În legendele româneşti apar făpturi de dimensiuni gigantice care ar fi trăit cîndva prin aceste locuri. Uriaşii au fost la început fiinţe blajine, dar s-au înrăit, aşa că Dumnezeu a trimis potopul ca să-i nimicească. Începînd cu Goliat din Vechiul Testament, relatările despre giganţi sînt prezente în toate mitologiile lumii.

Dar care este adevărul? Au existat cu adevărat sau sînt doar plăsmuiri ale vechilor popoare? Arheologii au descoperit pe toate continentele sute de schelete de giganţi, ca mărturie că uriaşii n-au fost doar legende. În România, în mai multe locuri, au fost dezgropate oasele unor oameni de cîteva ori mai înalţi decît cei de azi. Descoperirile au stîrnit vîlvă şi circulă pe Internet, însă oamenii de ştiinţă nu s-au pronunţat cu privire la autenticitatea acestor dovezi. Folclorul din Ţara Bîrsei e plin şi el de poveşti cu giganţi, care au modelat geografia locului. Dacă legendele vor fi confirmate de antropologi, acesta va fi doar începutul care va schimba istoria omenirii.

Uriaşii din Piatra Craiului şi Munţii Perşani

Se zice că, pe vremea cînd pămîntul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcînd din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare. Pînă în Făgăraş, oricît de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tîmpa, pînă ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum. Aşa s-a născut muntele braşovenilor. Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tîmpei ar fi un lac imens. Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona.

O legendă povesteşte că uriaşii, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile. Şi astăzi, localnicii continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide. Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucîndu-se, a scăpat pămîntul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi. În Piatra Craiului, pe peretele de Vest, la 1.600 m altitudine, se poate observa un fenomen carstic cu totul deosebit, denumit Poarta Basmelor.

Seamănă cu o uriaşă intrare spre adîncul pămîntului. Legenda spune că pe acest munte îşi ducea veacul un uriaş. Un flăcău viteaz i-a venit de hac aruncînd cu pietre în el. Pietrele au trecut prin trupul uriaşului, făcîndu-i găuri mari. Namila a împietrit şi astfel s-a format Poarta Basmelor. Cele patru pietre care l-au doborît pe uriaş se pot vedea şi astăzi, în apropierea porţii. Peştera Comăna din Munţii Perşani este şi ea sediul unei legende despre făpturi mitice, numele lor rămînînd în denumirile galeriilor. Astfel, există o Sală a Uriaşilor, descoperită în 1994. Se pare că Ţara Bîrsei a fost populată cîndva de umanoizi cu statură colosală, buni la suflet, care stăteau la masă cu oamenii. Au fost creaţi de Dumnezeu şi anihilaţi tot de el, după ce s-a dovedit că sînt al doilea experiment eşuat, după cel al căpcăunilor.

Mesele la care au stat uriaşii

Cei care au pătruns în tunele spun că după Marea Galerie urma Sala Proiecţiilor, înaltă de 30 de metri, în care se aflau mai multe mese de piatră, înalte de doi metri, la care nu s-ar putea aşeza un om de talie obişnuită. Suprafaţa meselor era acoperită de o scriere ciudată şi cu aparate necunoscute care emiteau semnale luminoase. La apropierea de ele, se proiectau automat holograme imense cu imagini din diferite domenii ştiinţifice, inclusiv cu datele genetice ale fiinţelor nepămîntene care au realizat toată această tehnologie.

„Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecţiilor“, conchide autorul. Printre informaţiile furnizate de extratereştri, apar şi cele legate de enigmele din istoria Terrei, inclusiv dispariţia dinozaurilor sau viaţa lui Iisus. Galeriile din Bucegi s-ar continua pînă în Irak, Tibet şi Egipt.

uriasi-692x360

Cartea lui Cinamar pare o fabulaţie science-fiction, dar autorul susţine că în poveste a fost implicat însuşi Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, care a fost chemat la Casa Albă. Americanii şi chiar Papa Paul al II-lea au îndemnat oficialii români să nu dezvăluie nimic despre cele descoperite în adîncurile Munţilor Bucegi. În lipsa unor dovezi recunoscute oficial, totul a rămas o poveste. Însă ideea uriaşilor nu era nouă în România. Minerii de la Roşia Montană povestesc că în 1976, securitatea a închis o galerie străjuită de o piatră ciudată. Aici s-au găsit nişte oase umane imense. Scheletul ar fi avut cam 10 metri lungime. Rămăşiţele au fost ambalate în lăzi şi trimise la Moscova şi nimeni n-a mai auzit nimic de ele.

România, ţara oamenilor mari

În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuşi o statură impunătoare. Ţara Haţegului este şi ea plină de legende despre uriaşi. La începutul secolului XX, în depresiunea dintre Petroşani şi Deva, s-au găsit cîteva schelete despre care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Numeroase legende vorbesc despre cetatea de la Onceşti (Maramureş), ca fiind sălaşul uriaşilor.

uriasi2

Necropola de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a adăpostit mormintele a 80 de oameni înalţi de 5 metri. Tot aici s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele uriaşilor. În zona Bihorului, se povesteşte din bătrîni că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Munţii Apuseni, cu condiţia ca aceştia să-i păzească comorile. Legendele despre existenţa uriaşilor în zonă s-au perpetuat pînă azi.

La Scăieni (1985), judeţul Buzău, au fost dezgropate de asemenea două schelete de uriaşi. Localitatea Măriuţa din judeţul Călăraşi este locul din care au fost deshumate trei schelete de uriaşi, dintre care unul fără cap. În România există Peştera Uriaşilor, Movila Uriaşului, Mormîntul Uriaşului, Cetatea Uriaşului. Toate aceste toponimii amintesc de oamenii înalţi care au populat spaţiul românesc. În întreaga lume au fost găsite oase de giganţi şi, la fel ca la noi, totul a fost trecut sub tăcere, cu toate că există fotografii şi relatări în presă. În total, se vorbeşte de peste 200 de schelete de umanoizi cu înălţimi de la 3 la 20 de metri. Absolut niciun antropolog nu a confirmat autenticitatea lor.

Cel mai înalt roman era trac

Strămoşii noştri traci aveau reputaţia de bărbaţi bine făcuţi. Cel mai înalt om al antichităţii se pare că era trac. Gaius Iulius Verus Maximinus (173-238) s-a născut într-un sat din Tracia. Tatăl său se numea Micca, iar mama, Ababa. A ajuns împăratul Imperiului Roman (235-238), primul de origine barbară. Cu el a început criza secolului III din Imperiul Roman. A fost cunoscut sub numele de Maximin Tracul şi a luptat cu triburile germanice de la Nord de Dunăre. Se spune despre el că avea 2,62 m şi putea ridica singur un car încărcat.

maximinus_thrax_musei_capitolini_mc473_cropped_enhanced

sursa: monitorulexpres.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actualitate

O tanara doctorita relateaza dramele prin care trec rezidentii din spitale. „Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne spuna cat de batjocoriti o...

Generale

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un...

Sănătate

Potrivit sanatate.findtalk.biz, Vigantolul, asa-zisa vitamina D nu este o vitamina ci este un hormon care duce la calcifieri necontrolate in organism, la rahitism, la dereglarea...

Dezvăluiri

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența...

Copyright © 2020 ZoxPress Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.