Taxa auto 2018. Se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule. Valoarea maximă, circa 200 euro/an

Noua formă va fi cunoscută, cel mai probabil, în martie. Maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii.
Cea mai recentă declaraţie despre noua taxă a venit de la preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) care a spus că aceasta se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule, indiferent dacă au achitat sau nu timbrul de mediu sau orice altă taxa auto la maşină, scrie economica.net.

„Se va plati anual, la fel ca şi impozitul auto sau RCA-ul. Noua taxă auto se va aplica în funcţie de gradul de poluare al autovehicului. Exemplu: maşinile cu normă de poluare Euro 1 sau Non Euro vor plăti o taxă anuală mare, estimată la 200 euro/an. Maşinile cu normă de poluare Euro 5 şi Euro 6 vor achita în jur de 50 euro/an. Cu cât vor apărea noi norme de poluare (Euro 7, Euro 8 etc.), aceste clase vor fi „premiate” cu o taxă mai mică, de 50 de euro/an, şi celorlalte clase de poluare le vor creşte taxele, fiind încadrate în categorii cu grad de poluare mai ridicat. Înseamnă că cei care au acum un autovehicul cu normă de poluare Euro 5 şi achita 50 de euro/an vor plăti mai mult în momentul în care apar norme noi de poluare, pentru că acele noi norme de poluare vor beneficia de taxa de 50 de euro/an. Cei care s-au grăbit să îşi cumpere şi înmatriculeze maşini în acest an în speranţa că vor scăpa de taxe, nu au scăpat. Majoritatea maşinilor înmatriculate în acest an au norma de poluare Euro 3, Euro 2 si Euro 1. Vor plăti taxe mari”, spune Cristian Muntean, preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), apropiat discuţiilor de la Ministerul Mediului privind taxa auto 2018.

Vor fi trei criterii în funcţie de care va fi stabilită noua taxă: capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de dioxid de carbon a maşinii. Deşi surse apropiate situaţiei spun că noua taxă va viza toate maşinile care circulă în România, şi nu doar pe cele înmatriculate la momentul apariţiei taxei.

Statistica DRPCIV relevă faptul că parcul auto naţional din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% faţă de anul anterior, depăşind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în Bucureşti.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *